14 definiții pentru meritoriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.

MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.

meritoriu, ~ie a [At: NEGULICI / P: ~to-riu, ~to-ri-e / Pl: ~ii / E: lat meritorius, -a, -um, fr méritoire] (D. acțiuni sau realizările oamenilor) 1-2 Meritos (1-2). 3 Cu oarecare însușiri. 4 Realizat prin muncă, onest.

MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre manifestări sau realizări ale oamenilor) Care e vrednic de stimă, demn de laudă, care se bucură de aprobare deplină. Ispirescu... ale cărui colecțiuni de basme constituiesc o lucrare din cele mai meritorii. MACEDONSKI, O. IV 27. Ne putem felicita, domnilor, cu alegerea acestui autor care. a putut produce o așa meritorie emulațiune. ODOBESCU, S. II 486.

MERITÓRIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].

MERITÓRIU, -IE adj. cu merite, demn de stimă; merituos. (< lat. meritorius, fr. méritoire)

MERITÓRIU ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire

meritoriu a. care merită, demn de stimă, de laudă sau de recompensă.

*meritóriŭ, -ie adj. (lat. meritorius, care aduce cîștig, profitabil). Care are merit, vorbind de fapte: fapt meritoriŭ. Adv. (Rar). În mod meritoriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

meritóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii

meritóriu adj. m. [-riu pron. -rĭu], f. meritórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. meritórii

meritoriu, -rie; -rii pl. m. și f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MERITÓRIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

MERITORIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

Intrare: meritoriu
meritoriu adjectiv
  • pronunție: meritorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meritoriu
  • meritoriul
  • meritoriu‑
  • meritorie
  • meritoria
plural
  • meritorii
  • meritoriii
  • meritorii
  • meritoriile
genitiv-dativ singular
  • meritoriu
  • meritoriului
  • meritorii
  • meritoriei
plural
  • meritorii
  • meritoriilor
  • meritorii
  • meritoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

meritoriu

  • 1. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite; care este destul de bun, de reușit, de valoros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: lăudabil merituos valoros 2 exemple
    exemple
    • Ispirescu... ale cărui colecțiuni de basme constituiesc o lucrare din cele mai meritorii. MACEDONSKI, O. IV 27.
      surse: DLRLC
    • Ne putem felicita, domnilor, cu alegerea acestui autor care... a putut produce o așa meritorie emulațiune. ODOBESCU, S. II 486.
      surse: DLRLC

etimologie: