2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor.

MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor.

mentor sn [At: ASACHI, PED. 10/2 / Pl: ~i / E: fr mentor ger Mentor, lat mentor, -oris] 1 (Înv) Educator. 2 (Spc; Bot) Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără. 3 Conducător spiritual.

MÉNTOR, mentori, s. m. Povățuitor, îndrumător, călăuzitor, preceptor; educator. Am apucat pe cărarea de care îmi vorbise mentorul meu și m-am tot dus spre miazăzi. SADOVEANU, N. F. 58. Dinu Păturică salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, C. 87.

MÉNTOR s.m. 1. Preceptor, educator; îndrumător, povățuitor. 2. Plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., fr. mentor, cf. Mentor – prietenul lui Ulise și preceptorul lui Telemac].

MÉNTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat. mentor, germ. Mentor)

MÉNTOR ~i m. Îndrumător spiritual experimentat. /<fr., lat. mentor, germ. Mentor

Mentor m. 1. Mit. înțelept grec căruia Ulyse încredința educațiunea lui Telemac; 2. fig. sfetnic sau conducător luminat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÉNTOR s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

mentor s. v. CĂLĂUZĂ. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. PRECEPTOR. SFĂTUITOR. SFETNIC.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mentor, fiul lui Alcimus și prietenul credincios al lui Odysseus. A fost lăsat de către erou la plecarea sa spre Troia să-i păzească casa și familia în Ithaca.

MENTOR (în „Odiseea”), prieten credincios al lui Ulise, căruia acesta, plecând la război împotriva Troiei, i-a încredințat administrarea casei și a bunurilor sale, precum și educația fiului său, Telemah. Zeița Atena ia de mai multe ori înfățișarea lui, pentru a-l sfătui și încuraja pe Telemah.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÉNTOR s. m. 1. (Învechit) Educator, preceptor. Să va face așa de înțălept ca și mentorul său. ASACHI, PED. 10/2, cf. NEGULICI. A chemat pe nepotu-său, Francisc, la sine în Viena, ca să fie. . . adăpat în științe aci, sub ochii săi, spre care scop îi dedese mentor pe comitele Colloredo. BARIȚIU, P. A. I, 545, cf. NEGRUZZI, S. II, 265, COSTINESCU, LM. ♦ S p e c. (Bot.) Altoi dintr-o plantă bătrînă grefat pe o plantă tînără spre a transmite acesteia însușirile sale. În calitate de mentor se întrebuințează și altoiul. CONTEMP. 1948, nr. 105, 7/6. O nouă metodă a hibridării prin „mentor”. ib. nr. 126; 9/6. 2. Conducător spiritual; povățuitor, îndrumător. V. c ă l ă u z ă. Știe România și cunoaște bine Cine i-a fost mentor, cine-apăsător. MUREȘANU, P. 133/20. Salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, O. I, 130. Eram acum mentorul ei . . îi dădeam cărți. . . și ne plimbam, IBRĂILEANU, A. 25. A fost pentru sufletele noastre tinere un mentor prea iubit. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Mentorul nostru avea plăcerea să ne călăuzească adînc „in țara necunoscută”. SADOVEANU, O. XII, 8, cf. id. N. F. 58. Tot ce apărea dincolo de această graniță. . . nu prezenta nici un interes pentru cei ce se socoteau a fi mentorii vieții culturale a vremii. CONTEMP. 1948, nr. 105, 4/5. Mentorul „Convorbirilor literare”. ib. 1949, nr. 164, 4/4. De mulți ani se socotea mentorul principal al nației. STANCU, R. A. IV, 423. - Pl.: mentori. – Din fr. mentor, germ. Mentor, lat. mentor, -oris.

Intrare: Mentor
Mentor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mentor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mentor
  • mentorul
  • mentoru‑
plural
  • mentori
  • mentorii
genitiv-dativ singular
  • mentor
  • mentorului
plural
  • mentori
  • mentorilor
vocativ singular
  • mentorule
  • mentore
plural
  • mentorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mentor, mentorisubstantiv masculin

    • format_quote Am apucat pe cărarea de care îmi vorbise mentorul meu și m-am tot dus spre miazăzi. SADOVEANU, N. F. 58. DLRLC
    • format_quote Dinu Păturică salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, C. 87. DLRLC
    • 1.1. Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.