MENESTREL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța Evului Mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel.

menestrel sm [At: GHICA, S. 634 / Pl: ~i / E: fr ménestrel] 1 Poet și muzicant ambulant din Franța Evului Mediu, care recita și cânta versuri acompaniindu-se cu un instrument muzical Vz rapsod, trubadur. 2 (Pgn) Cântăreț popular.

MENESTREL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel.

MENESTREL, menestreli, s. m. Poet și muzicant care în evul mediu umbla din castel în castel cîntînd și recitind versuri; p. ext. cîntăreț. V. trubadur, rapsod. Vestitul lăutar Dumitrache... acel menestrel al tuturor veseliilor și întristărilor caselor boierești. GHICA, S. 634.

MENESTREL s.m. Poet-muzicant medieval, care colinda castelele cîntînd și recitînd poezii; (p. ext.) cîntăreț popular. [< fr. ménestrel, cf. lat. pop. ministerialis – slujitor].

MENESTREL s. m. poet-muzicant ambulant din evul mediu, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; (p. ext.) cântăreț popular. (< fr. ménestrel)

MENESTREL ~i m. Poet și muzicant ambulant din Franța evului mediu. /<fr. ménestrel

menestrel m. poet și muzicant ambulant (în evul-mediu).

*menestrél m., pl. lĭ (fr. ménestrel, d. lat. mĭnĭsterialis, servitor, meseriaș, d. mĭnĭsterium, oficiŭ, meșteșug). În evu medĭŭ, poet sau muzicant care mergea din castel în castel ca să cînte. V. jonglor, trubadur.

menestrel s. m., pl. menestreli

menestrel s. m., pl. menestreli

menestrel s. m., pl. menestreli

menestrel (diminutivul lat. minister „servitor”), denumire aplicată, de prin sec. 13-14, jongleurilor* angajați pe lângă curțile senioriale. E vorba de acea categorie de jongleuri mai rafinați, care cultivau același repertoriu ca trubadurii* și truverii*. Sub numele de mene(s)-triers (în Germania Stadtpfeifer), m. se organizează în bresle dintre care cea mai vestită a fost cea de la Paris (1321). Această ménestrandise exercita un control riguros asupra tuturor muzicienilor (instrumentiști) din Franța, încercând să-și mențină monopolul anacronic până la mijlocul sec. 18. Conflictele cu muzicienii „independenți” (Lully ș.a.) s-au ținut lanț timp de multe generații, încheindu-se abia în 1750, când o decizie a Parlamentului a limitat drepturile corporației. Aceasta a mai supraviețuit totuși până în 1773, fiind desființată de Ludovic al XV-lea.

MENESTREL s. m. Poet și muzicant ambulant) din Franța evului mediu, care recita sau cînta versuri acompaniindu-se cu un instrument muzical (v. r a p s o d, t r u b a d u r) ; p. g e n e r. cîntăreț popular. Vestitul lăutar Dumitrache. . ., acel menestrel al tuturor veseliilor ;i întristărilor caselor boierești. . . ,povestea chiar el cum devenise om liber. GHICA, S. 634, cf. ALEXI W., ȘĂINEANU, D. U. De ce te învinge sfiala, Sprințar menestrel, să pornești Cînd sună balada în hala Castelelor muncitorești? V. ROM. august 1960, 75. - Pl.: menestreli. – Din fr. ménestrel.