MEMORII s.n.pl. Scriere în care sunt cuprinse însemnări asupra evenimentelor la care a participat cineva ori care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. [După fr. mémoires].

memoar sn vz memoriu

memorie sf [At: MAN. GOTT., ap. DLR / Pl: ~ii / E: lat memoria, it memoria, fr mémoire] 1 Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut Si: ținere de minte. 2 Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 3 (Îlav) Din ~ Din aducere-aminte. 4 (Îal) Pe de rost. 5 Păstrare în amintire Si: aducere-aminte. 6 (Spc) Amintire pe care o păstrează posteritatea despre oameni sau despre evenimente de seamă din trecut. 7 (Îlav) În ~ia cuiva (sau a ceva) în semn că cineva decedat sau ceva pierdut n-a fost dat uitării Si: în amintirea, spre aducere-aminte, ca omagiu. 8 Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă Si: (iuz) instalație de memorare, (rar) memorator (2).

memoriu sn [At: HELIADE, A. 31/25 / V: (înv) ~oar (S și: ~muar; Pl: ~oare) / Pl: ~ii / E: lat memorium, fr mémoire] 1 Expunere scrisă amănunțită și documentată a unei probleme, a unei situații etc. Vz raport. 2 (Jur; înv) Expunere scrisă a faptelor și a motivelor referitoare la un proces. 3 (Lpl) Colecție de conferințe, comunicări, discuții și dezbateri ale unei societăți științifice. 4 (Lpl) Scriere care cuprinde însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului, și la care el a luat parte Si: amintiri, memorial (3), jurnal. 5 Petiție, cerere semnată de mai multe persoane, în care motivele sunt expuse pe larg Si: (înv) memorial (1). 6 (Frm) Stat de plată cuprinzând sumele datorate pentru efectuarea unor lucrări sau pentru furnizarea unor bunuri Vz cont, deviz. 7 (Mil; înv) Dosar personal cuprinzând date biografice și notări periodice, făcute de șefii ierarhici, asupra activității, capacității și comportării unui ofițer sau a unui subofițer. 8 (Îs) ~ de titluri și lucrări Document în care sunt consemnate titlurile universitare, științifice etc. și lucrările de specialitate publicate ale unei persoane. 9 (Îs) ~ de activitate (științifică sau didactică) Expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu.

MEMORIE, memorii, s. f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține și de a recunoaște sau a reproduce ulterior date furnizate de practică sau de experiența trecută; ținere-de-minte. Mă mir că mai ții minte! – Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Cartojan dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II 140. Alte întîmplări îi răsărită în memorie. D. ZAMFIRESCU, R. 243. 2. Amintire, aducere-aminte. Atunci am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerei. BART, E. 229. ◊ Loc. adv. Din memorie = pe de rost, fără a se folosi de text sau de anumite note. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. ◊ Expr. În memoria cuiva = în amintirea cuiva, spre aducerea-aminte a cuiva. Monument ridicat în memoria eroilor căzuți pentru apărarea țării. 3. Amintirea pe care posteritatea o păstrează oamenilor mari.

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere documentată, raport, dare de seamă asupra unei probleme sau asupra, unui fapt. Era cel dintîi memoriu al profesorului Alexandru Opriș asupra săpăturilor din Piscul Voievodesei. C. PETRESCU, R. DR. 45. De ne vor cere un memoriu mai întins sau special asupra cutărui sau cutărui punct sau părți a chestiei romîne, lesne îl putem face. GHICA, A. 437. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care candidații: la unele concursuri (în special pentru ocuparea unui: post în învățămîntul superior) prezintă titlurile academice și bibliografia lucrărilor personale de specialitate. ♦ Text care cuprinde descrierea și justificarea soluțiilor sau a dispozițiilor adoptate în proiectul unei lucrări pe care îl însoțește. ♦ (La pl.) Culegere de conferințe, comunicări, discuții care au avut loc la dezbaterile unei societăți culturale, literare, științifice etc. Memoriile Secțiunii literare a Academiei. 2. Petiție, cerere în care motivele și faptele sînt expuse pe larg. Memoriul d-tale nu conține un răspuns precis. CAMIL PETRESCU, T. II 586. 3. (Mai ales la pl.) Scriere care cuprinde însemnări asupra evenimentelor la care a luat parte cineva sau desfășurate în timpul existenței sale. Te îndemn... a scrie memoriul vieții tale. EMINESCU, N. 61. Petreceau citind istorii militare: campaniile lui Napoleon, memoriile lui Frederic cel Mare și scrieri de ale poeților în renume. GHICA, S. 660. 4. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal cuprinzînd date biografice și notările periodice ale șefilor ierarhici asupra activității și capacității unui ofițer sau unui subofițer. Nu e vorba de protecție, dar te gîndești la memoriu. Zece note bune nu fac cît una rea. BRĂESCU, V. A. 32.

MEMORIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].

MEMORIU s.n. 1. Expunere, dare de seamă amplă privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situație. ♦ (La pl.) Culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 2. Cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < mémoire, după memorie].

MEMORIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentată amplă asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisă a activității științifice, didactice etc. desfășurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului, la care a luat și el parte. 4. cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. mémoire)

MEMORIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, sentimente, impresii, cunoștințe). 2) Reprezentare mintală; păstrare în amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerată ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri și despre evenimentele marcante din trecut, păstrată de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. mémoire

MEMORIU ~i n. 1) Expunere în care se prezintă, în mod amănunțit și argumentat, opinia autorului asupra unor probleme sau a unei activități. 2) la pl. Colecție de conferințe, comunicări și discuții, publicate de o societate științifică. 3) la pl. Scriere beletristică în care sunt evocate evenimente din timpul vieții autorului. 4) Cerere scrisă, mai ales colectivă, adresată unui organ al puterii de stat, prin care se formulează o revendicare; petiție. /<lat. memorium, fr. mémoire

memorie f. 1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut; 2. amintire: a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte: de glorioasă memorie.

memoriu n. 1. scriere în care se expune sumar o chestiune: a redacta un memoriu; 2. statul sumelor datorite pentru lucrări sau furnituri; 3. expunerea faptelor relative la un proces; 4. relațiunea evenimentelor la cari a luat parte cineva sau a fost martur: literatura franceză e foarte bogată in memorii; 5. disertațiune asupra unui obiect de știință, de erudițiune, de literatură; 6. culegerea deliberațiunilor sau a lucrărilor unei societăți: Memoriile Academiei de medicină.

*memórie f. (lat. memoria, rudă cu mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte: memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar): s’a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva: un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară: a spune din memorie.

*memóriŭ n. (fr. mémoire [s. m.], de la mémoire [s. f.] memorie). Scriere care expune pe scurt o chestiune: memoriu unor negustorĭ. Hîrtie cu sumele datorite p. lucrărĭ saŭ furniturĭ. Expunerea faptelor unuĭ proces. Disertațiune erudită științifică saŭ literară: a citi un memoriŭ la Academie. Pl. Scriere despre evenimentele la care aĭ luat parte saŭ aĭ fost martur, memorial: „Comentariile” luĭ Cezar s’ar numi maĭ exact „Memoriĭ”. Culegere de lucrărĭ a uneĭ societățĭ savante, anale, cronică: memoriile uneĭ academiĭ.

memorii (scriere) s. n. pl., art. memoriile (desp. -ri-i-)

memorii (scriere) s. n. pl., art. memoriile (-ri-i-)

memorii (scriere beletristică) s. n. pl., art. memoriile (sil. -ri-i-)

memorie (desp. -ri-e) s. f., art. memoria (desp. -ri-a), g.-d. art. memoriei; (de calculator) pl. memorii, art. memoriile (desp. -ri-i-)

memoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. memoriul; pl. memorii, art. memoriile (desp. -ri-i-)

memorie (-ri-e) s. f., art. memoria (-ri-a), g.-d. art. memoriei; (la computer) pl. memorii, art. memoriile (-ri-i-)

memoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. memoriul; pl. memorii, art. memoriile (-ri-i-)

memorie s. f. (sil. -ri-e), art. memoria (sil. -ri-a), g.-d. art. memoriei; pl. memorii, art. memoriile (sil. -ri-i-)

memoriu (raport, listă, cerere, deviz, dosar personal) s. n. [-riu pron.-riu], art. memoriul; pl. memorii, art. memoriile (sil. -ri-i-)

memoriu

memoriu, -rii.

memorie (memorii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.

MEMORII (după fr. mémoires < lat. memoria, amintire) Comunicări directe, un fel de mărturisiri făcute posterității pe baza aducerii aminte a evenimentelor mai importante din viața scriitorului, evenimente cunoscute direct. Dependente de rememorare (amintire), memoriile au un caracter autobiografic. Se deosebesc de amintiri care se referă discontinuu la perioade mai scurte de viață, ca și de jurnal, care se prezintă ca o consemnare aproape de zi cu zi a faptelor, momentul redactării memoriilor fiind ulterior faptelor povestite. Memoriile transcriu faptul autentic, experiența de viață cu o cît mai mare precizie și exactitate, au valoare de document și aspect de autenticitate. Narațiunea poposește adesea în portrete sau scene zugrăvite cu mare exactitate. Redactate prin „optica unui sfîrșit de drum” ele sînt străbătute și de un fior emoțional, ceea ce le conferă și un caracter subiectiv. În această întrepătrundere a obiectivității și subiectivității rezidă valoarea literară a memoriilor. Cititorul devine un contemplator, care, în afara interesului informativ, percepe și emoționalul, atunci cînd parcurge memorii, ca de exemplu Confesiuni de J.J. Rousseau; Memoriile lui Saint-Simon; Amintiri din casa morților de Dostoievski; Poezie și adevăr de Goethe ș.a. din literatura străină sau Amintiri de la Junimea din Iași de Gh. Panu; Lumea prin care am trecut de I. Slavici; Memoriile lui N. Iorga; Hronicul și cîntecul vîrstelor de L. Blaga.

MEMORIU (< fr. mémoire, expozeu de fapte) 1 În elocința juridică, sumar expozeu de mijloace și fapte relative la un proces, operă a avocatului sau a clientului care a socotit necesară redactarea mijloacelor sale de apărare, pentru a le prezenta judecătorilor, în vederea unei mai bune lămuriri a problemei. Memoriul este propriu-zis o pledoarie scrisă, lucrare căreia i se impun aceleași cerințe de compoziție și stil ca și pledoariei. 2 Dizertație științifică sau literară (memoriul academic, în care un membru al Academiei aduce o contribuție personală într-un anumit domeniu de cultură).

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

MEMORIA MINUITUR, NISI EAM EXERCEAS (lat.) memoria scade dacă nu o folosești – Cicero, „De senectute”, 7, 21.

MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

MEMORIU s. 1. petiție, (înv.) memorial, tacrir. (Un ~ către direcție.) 2. (la pl.) (înv.) memorande (pl.). (Și-a scris ~iile.)

MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. amintire, minte. (I-au rămas în ~ acele zile.) 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

MEMORIU s. 1. petiție, (înv.) memorial, tacrir. (Un ~ către direcție.) 2. (la pl.) (înv.) memorande (pl.). (Și-a scris ~iile.)

MEMORIE. Subst. Memorie, ținere de minte. Memorie vizuală; memorie auditivă; memorie mecanică; memorie selectivă; memorie afectivă. Memorizare, memorizat (rar), memorare (rar), reținere, întipărire (fig.). Aducere-aminte, amintire, reamintire, reînviere (fig.), rememorare, memento; evocare, evocație (rar); comemorare. Mnemotehnică, mnemotehnie. Memorie (electronică), memorator (tehn.). Adj. Mnezic (rar), de memorie, mnemonic (rar), memorial, din memorie. Memorabil; evocabil. Comemorativ, rememorativ; Evocativ, evocator. Mnemotehnic. Vb. A ține minte, a nu uita; a avea memorie (bună), a avea ținere de minte. A memora, a memoriza, a reține, a-și scrie ceva în frunte, a-și întipări în minte, a învăța (pe de rost); a se întipări (a se fixa) în memoria cuiva (fig.). A-și aminti, a-i veni în minte, a(-și) aduce aminte, a(-și) reaminti, a-i răsări cuiva ceva în minte, a-i scăpăra cuiva ceva prin minte, a rechema în minte, a rememora, a reîmprospăta (fig.); a reînvia (fig.), a reveni în amintirea cuiva. A evoca; a comemora. A mnemoniza (rar). Adv. Din memorie, pe de rost, pe dinafară. Ca amintire. V. atenție, inteligență, învățare.

Il faut bonne mémoire après quon a menti (fr. „Îți trebuie memorie bună după ce ai mințit”) – Corneille, părinte al tragediei franceze, a lăsat și o comedie Le menteur (Mincinosul, act. IV, sc. 5), în care găsim aceste cuvinte. De cîte ori prindem pe cineva că a relatat ceva, ieri într-un fel și azi în alt fel, rezultînd deci că a spus o minciună, putem face apel la versul lui Corneille: mincinosului îi trebuie memorie bună! Iar dacă vrem să-i servim o lecție mai veche, putem să-i repetăm cuvintele lui Cicero, cu același sens: Mendacem memorem esse oportet (din De divinatione, II, 71) – Mincinosului îi trebuie memorie. LIT.

Memorie à la Seneca – Cîteva personaje istorice au rămas vestite prin prodigioasa lor memorie. De pildă: regele Cirus al Persiei, regele Mithridate al Pontului, generalul atenian Temistocle ș.a. Dar se pare că nimeni nu l-a întrecut pe retorul Marcus Annaeus Seneca (născut la Roma în anul 55 î.e.n., tatăl celebrului filozof). El putea să rețină în minte pînă la două mii de nume, pronunțate o singură dată în prezența lui și apoi să le repete în aceeași ordine. De aceea, cînd cineva e posesorul unei memorii excepționale, se spune că are „o memorie à la Seneca”. Este cazul, credem, să amintim și de istoricul nostru Nicolae Iorga care de asemenea provoca uimire prin memoria sa cu totul neobișnuită. În prima jumătate a secolului, începuse chiar să circule la noi termenul superlativ: „o memorie à la Iorga”. IST.

Mendacem memorem esse oportet (lat. „Memoria este de folos mincinosului”) – Cicero, De divinatione (II, 71). Vezi: Il faut bonne mémoire… LIT.

MEMOÁR s. n. v. memoriu.

MEMÓRIE s. f. 1. Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut ; ținere de minte, Cf. MAN. GÖTT. Memoria ține și păzeaște în minte cîte au aflai ritorul. MOLNAR, RET. 22/20. Numai acestea singure încă sînt memoriii sau ținerii noastre aminte o sarcină grea. id. I. 436/14. În deșert se încredințează oricarele în memoria (aducerea aminte) sa, pentru că aceasta e foarte lunecoasă și înșelătoare. ÎNV. POM. 125/1. Memoria sau aducerea aminte. I. NAT. 92. Până la capetul vieții sale mintea o au avut nesmintită, memoria (aducerea aminte) nescăzută (a. 1813). BV III, 79. Memoria este un dar al naturei. MARCOVICI, R. 225/3, cf. NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, MAIORESCU, CR. II, 107, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Era om blajin și avea o grozavă memorie a datelor și a numerelor. CAMIL PETRESCU, O. I, 201. Dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II, 140, cf. BRĂESCU, V. 65. Am o memorie! TEODOREANU, M. II, 57. Ai o memorie așa de bună și ții minte ceea ce ar fi bine, poate, să uiți. SADOVEANU, O. XIV, 336. Ceea ce mă repune exact în același punct unde eram în momentul întreruperii vieții sufletești e memoria. RALEA, S. T. II, 119. Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Singurul meu bun e memoria. JEBELEANU, C. 9. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). Șterge din memoria ta. . . și cea mai mică aducere aminte. MAIOR, T. 104/17. Cîteva lecții care le avea în memoria sa. PANN, A. 6/5. Își aduse aminte că portofoliul îl cumpărase de la Viena și atunci alte întîmplări îi răsăriră în memorie. lucruri băiețești, nimicuri. D. ZAMFIRESCU, R. 243. ◊ (Prin sinecdocă) A căror nume viază în memoria posterității. GENILIE, G. III/5. Din memoria tineretului. . . se vor șterge paginile negre ale istoriei. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2394. ◊ L o c. a d v. Din memorie = din aducere-aminte ; pe de rost. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. 2. Păstrare în amintire ; reprezentare mintală, aducere-aminte. Cf. BARIȚIU, P. A. III, 181. Am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerii. BART, E. 229. ♦ S p e c. Amintire pe care o păstrează posteritatea; despre oameni sau despre evenimente (de seamă) din trecut. [Acordarea unei pensii] aș considera-o ca un omagiu dat memoriei fratelui meu. ALECSANDRI, S. 171. Foile publice au raportat solemnitățile consacrate memoriei lui Șiler. CALENDAR (1860), 106/14. Învingătorul crezu de cuviință a-i eterniza memoria, zidind o biserică pe locul bătăliei. HASDEU, I. V. 169. S-au adunat într-un mare meeting mii și mii de oameni ai muncii. . . pentru a cinsti memoria celor căzuți. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2375. Politicienii și ideologii regimului burghezo-moșieresc s-au străduit să ponegrească memoria lui Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 109. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării ; în amintirea. . ., spre aducere-aminte ; ca omagiu. De atunci există în mijlocul piației statua ridicată în memoria venirei împăratului Francisc în această țeară. BARIȚIU, P. A. I, 560. La stațiunea de biologie marină și oceanografie. . . a avut loc o festivitate în memoria savantului român Emil Racoviță. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6621. 3. Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă ; instalație de memorare, memorator (2). Cf. LTR². Din punctul de vedere al duratei de înmagazinare, se deosebesc memorii rapide și lente. ib. – Pl.: memorii. – Din lat. memoria, it. memoria, fr. mémoire.

MEMÓRIU s. n. 1. Expunere scrisă amănunțită și documentată a unei probleme, a unei situații etc. V. r a p o r t. Asupra proprietăților numerilor se poate cineva ajutori din citirea frumoaselor memorii ale lui Euler. HELIADE, A. 31/25. Îți voi trimite peste puțin copie de memoarul ce am dat comisiei întru aceasta. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 429. Memoar asupra alegerilor din ținutul Romanului (a. 1857). CAT MAN. I, 16, cf. STAMATI, D. Era cel dintîi memoriu al profesorului Alexandru Opriș asupra săpăturilor din piscul Voievodesei. C. PETRESCU, R. DR. 45. Contele Capo d'Istria publică un memoriu asupra „Mijloacelor de a îmbunătăți soarta grecilor”. OETEA, T. V. 122. Divanul a redactat apoi un memoriu către Poartă, în care aruncă toată vina de cele întîmplate asupra lui Șuțu. id. ib. 188. Într-un memoriu din 1923, E. Cartan a introdus noțiunea generală de spații cu conexiune conformă. VRĂNCEANU, G. D. II, 105. ♦ (Jur. ; învechit) Expunere scrisă a faptelor și a motivelor referitoare la un proces. [Un avocat] se îndeletnicește asupra facerii memoriilor (tacrirurilor), raporturilor, jâlbilor și asupra tutulor acturilor ce se cuvin în pricinile judecătorești și ale oblăduirei. CR (1830), 204²/29, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții și dezbateri ale unei societăți științifice. Memoarele Academiei. FM (1847), 96. Memoriile Academiei. ȘĂINEANU, D. U. 3. (La pl.) Scriere care cuprinde însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului, și la care el a luat parte. V. a m i n t i r i, m e m o r i a l, j u r n a l. Petreceau citind istorii militare: campaniile lui Napoleon, memoriile lui Frederic cel Mare și scrieri de ale poeților în renume. GHICA, S. 660. Memoare personale nu a lăsat din timpul ministerului său. MAIORESCU, D. II, 55, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. Cronica lui Dumitrachi Varlaam e, propriu vorbind, niște memorii. IORGA, L. II, 111. Cameristul citea memoriile. KLOPȘTOCK, F. 310. Cînd copia memoriile prințesei, avea sentimentul că el însuși devine un personaj istoric. CĂLINESCU, S. 300. (Rar, la sg.) Te îndemn. . . a scrie memoriul vieței tale. EMINESCU, N. 61. 4. Petiție, cerere (semnată de mai multe persoane) în care motivele sînt expuse pe larg; (învechit) memorial (1). Cantemir. . . fu însărcinat de partizanii săi să alcătuiască memoarul. NEGRUZZI, S. II, 145. Acea teamă nu v-au stînjenit a trimele memuare la Petersburg și jalbe la Țarigrad? ALECSANDRI, T. 1339, cf. CAMIL PETRESCU, T. II, 586. 5. (Franțuzism) Stat de plată cuprinzînd sumele datorate pentru efectuarea unor lucrări sau pentru furnizarea unor bunuri. V. d e v i z, c o n t. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., CADE. 6. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal cuprinzînd date biografice și notări periodice, făcute de șefii ierarhici, asupra activității, capacității și comportării unui ofițer sau a unui subofițer. Notat rău în memoriu și permutat în Reg. 11 de călărași din Brăila. SANDU-ALDEA, A. M. 65. O să vă notez și eu în memoriu, zise încruntat colonelul. BRĂESCU, V. 39. Nu e vorba de protecție, dar te gîndești la memoriu ! Zece note bune nu fac cît una rea. id. V. A. 32. 7. (În sintagmele) Memoriu de titluri și lucrări = document în care sînt consemnate titlurile (universitare, științifice etc.) și lucrările de specialitate (publicate) ale unei persoane. Memoriu de activitate (științifică sau didactică) = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu. – Pl.: memorii. -Și: (învechit) memoár (scris și: memuar; pl. memoare) s. n. – Din lat. memorium, fr. mémoire.