melos¹ s [At: (a. 1823) GALDI, M. PHAN. 209 / E: ngr μέλος, fr melos] (Liv) 1 Melodie (1). 2 Cântec. 3 (Pex) Muzică. 4 Aspect cantabil al muzicii.

MELOS s.n. Melodie, cîntec; partea melodică a unei compoziții muzicale. [< gr. melos – cîntec].

MELOS s. n. 1. melodie, cântec; (p. ext.) muzică. 2. aspectul melodic al muzicii. (< gr. melos)

MELOS n. muz. 1) Succesiune de sunete cu înălțime și durată diferită, ordonate după regulile ritmului, pentru a constitui o formă perceptibilă și agreabilă; melodie. 2) Compoziție muzicală; muzică. 3) Parte melodică a muzicii. /<ngr. mélos

melos s. n.

melos s. n.

melos s. n.

melos (-suri), s. n. – Melodie, arie. Ngr. μέλος (Gáldi 509). Sec. XVIII, înv. – Der. melodie (mr. miludie), s. f., din ngr. μελωδία și, modern, din fr. mélodie; melodic, adj., din fr. mélodique; melodios, adj., din fr. melodieux; melodramă, s. f., din fr. mélodrame; melodramatic, adj., din fr. mélodramatique; meloman, s. m., din fr. mélomane; melomanie, s. f., din fr. mélomanie.

melos (gr. μελος) v. melodie.

MELOS s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.

melos s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.

MÉLOS¹ subst. (Livresc) Melodie (1), cîntec. Vă voi trimite și Anastasimatariul. . . și Irmiloghion, toate alcătuite cu cea mai desăvîrșită întregime, atît a tonului cuvintelor cît și a bunei viersuiri a melosului (a. 1823). GÁLDI, M. PHAN. 209. Mijloacele tipice de expresie ale melosului popular. CONTEMP. 1952, nr. 296, 3/6. Enescu a îmbinat melosul lui caracteristic din vechile lucrări cu armonia, cu procedeele tehnice și sonore ale timpului nostru. ib. 1956, nr. 503, 4/7. - Din ngr. μέλος, fr. melos.