2 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.

melița2 v vz amenința

melița1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ința, ~leța, (cscj) ~leți / Pzi: meliț, (reg) ez / E: meliță] 1 vt (C. i. părțile lemnoase ale tulpinilor de in sau de cânepă topite) A zdrobi cu melița pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. 2 vt (Fig) A snopi în bătaie. 3 vi (Fig; șîe a ~ cu gura, a ~ din gură) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, a trăncăni. 4 (Fam; îe) Îi ~ță gura Se zice despre un om care vorbește repede.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la cînepă, in etc.) A zdrobi cu melița, după topire, părțile lemnoase ale tulpinii de cînepă sau de in pentru a alege fuiorul și a înlătura puzderiile. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perii, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. Ș-am cules-o [cînepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147. 2. Tranz. Fig. A bate strașnic pe cineva, a snopi (în bătaie). Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198. 3. Intranz. Fig. (Uneori determinat prin «cu gura») A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stîngă, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312. Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.

A MELIȚÁ méliț tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu melița. /Din meliță

melițà v. 1. a sfărâma inul sau cânepa cu melița; 2. fam. a bate strașnic. [Tras din meliță).

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica.

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica.

melinița v vz melița1

meliță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~leț~, ~ință, ~lni~, mil~ / Pl: ~țe / E: bg мелица] 1 Unealtă primitivă alcătuită dintr-o bucată de lemn fixată pe stativ, prevăzută cu un cuțit de lemn acționat manual și folosită în industria casnică țărănească la melițat1 Si: (Trs) frângătoare, zdrobitor. 2 (Pop; îlv) A bate la ~ A melița1 (1). 3 (Pop; îe) O dat cânipa prin ~ Se zice despre un om flecar. 4 (Pop; îe) Parcă te-a făcut (mumă-ta) la ~ Se zice celui bun de gură, palavragiu. 5 Mașină de melițat, înzestrată cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru rotitor. 6 (Fig; fam) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 7 (Fig; îe) A da din ~ sau cu ~ța A vorbi întruna, repede și fără întrerupere Si: a flecări, a trăncăni. 8 (Reg; dep) Femeie care vorbește mult și fără rost. Si: flecară. 9 (Trs; Buc) Unealtă cu care cojocarul ține pieile când le rade. 10 (Fig; reg) Cal rău îngrijit, slab, bătrân, neputincios Si: gloabă, mârțoagă. corectată

miliță sf vz meliță

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. Unealtă făcută dintr-o bucată de lemn avînd în mijloc o despicătură în care cade o limbă cu ajutorul căreia se zdrobesc, după topire, tulpinile de in, de cînepă etc. pentru a se alege fuiorul; mașină de lucru în industria textilă, înzestrată cu tobe și cuțite sau cu aripi și folosită la zdrobirea părții lemnoase a tulpinilor de in sau de cînepă topită; zdrobitor. Toată vara, toată toamna latră Melița, melița. Cad puzderii cînepile verii... Cum le mușcă îndîrjit și latră Melița, melița. BENIUC, V. 73. Cînd te apuci de război ori de melițat să zicem, parcă nu mai ești pe lume decît tu și melița. DEMETRIUS, V. 91. În pădure născui, în pădure crescui. Acasă de m-aduseră, Lătrătoarea satului mă puseră (Melița, melițoiul). GOROVEI, C. 225. ◊ (În comparații) Cînd venea moșneagul, de pe unde era dus, gura babei umbla, cum umblă melița. CREANGĂ, P. 285. Domnul N. Colescu, ce-i toca gura ca o meliță printre vînători, dete semnul de plecare. BOLINTINEANU, O. 328. De frumoasă ești frumoasă Și-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. ♦ Fig. (Familiar) Gura ca organ al vorbirii. Tacă-ți melița, împelițatule! țipă acru și răstit un glas femeiesc din casă. C. PETRESCU, R. DR. 16. ◊ Expr. A da cu melița = a trăncăni, a vorbi vrute și nevrute. I-auzi, hoașca, ia! Cum îi dă cu melița. DUMITRIU, B. F. 84.

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinile de cânepă și de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița = a trăncăni, a flecări. – Bg. melica.

MÉLIȚĂ ~e f. 1) Unealtă de lemn constând dintr-o limbă basculantă și două fălci, folosită pentru a zdrobi tulpinile de cânepă sau de in în vederea separării firelor de partea lemnoasă. 2) fig. peior. Organ al vorbirii; gură. * A da cu ~a a toca din gură; a pălăvrăgi. [G.-D. meliței] /<bulg. melica

meliță f. 1. aparat (compus dintr’un drug gros cu o scobitură longitudinală și dintr’o limbă) de sfărâmat cotoarele de cânepă ca să cază toată coaja de pe fire; 2. fig. femeie limbută: gura babei umbla cum umblă melița CR. [Rut. MIALIȚA].

2) méliț și -éz, a v. tr. (d. meliță). Sfărîm cînepa saŭ inu cu melița. Fig. Fam. Bat strașnic. Bleotocăresc, trăncănesc, flecăresc, vorbesc mult: toată ziŭa melița din gură. Dos. Clipesc (adică „mișc des pleoapele”).

méliță f., pl. e (rus. mĕálica, mĕálka și mĕalo, meliță, unealtă de sfărămat cînepa, d. mĕatĭ, a sfărăma [cînepă, in], vsl. menti-mĭnon, a comprima; pol. miedlica și miadlica, meliță). O unealtă compusă dintr’un băț cu un capăt fixat și cu un capăt mobil care se apucă cu mîna și pin presiunea luĭ zdrobește cînepa saŭ inu pus dedesupt între fălcele și desprinde firele (V. BSG. 1933, 322). Fig. Iron. A-țĭ merge gura ca melița, a vorbi multe și de toate și a nu maĭ sfîrși. V. hadarag.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță

melițá vb., ind. prez. 1 sg. méliț, 3 sg. și pl. méliță

arată toate definițiile

Intrare: melița
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • melița
  • melițare
  • melițat
  • melițatu‑
  • melițând
  • melițându‑
singular plural
  • meliță
  • melițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • meliț
(să)
  • meliț
  • melițam
  • melițai
  • melițasem
a II-a (tu)
  • meliți
(să)
  • meliți
  • melițai
  • melițași
  • melițaseși
a III-a (el, ea)
  • meliță
(să)
  • melițe
  • melița
  • meliță
  • melițase
plural I (noi)
  • melițăm
(să)
  • melițăm
  • melițam
  • melițarăm
  • melițaserăm
  • melițasem
a II-a (voi)
  • melițați
(să)
  • melițați
  • melițați
  • melițarăți
  • melițaserăți
  • melițaseți
a III-a (ei, ele)
  • meliță
(să)
  • melițe
  • melițau
  • melița
  • melițaseră
Intrare: meliță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meliță
  • melița
plural
  • melițe
  • melițele
genitiv-dativ singular
  • melițe
  • meliței
plural
  • melițe
  • melițelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

melița

  • 1. tranzitiv A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78.
      surse: DLRLC
    • Ș-am cules-o [cânepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A bate strașnic pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: snopi un exemplu
      exemple
      • Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stînga, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89.
      surse: DLRLC
    • Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312.
      surse: DLRLC
    • Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • meliță
    surse: DEX '98 DEX '09

meliță

  • 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: frângător zdrobitor (meliță) 6 exemple
    exemple
    • Toată vara, toată toamna latră Melița, melița. Cad puzderii cînepile verii... Cum le mușcă îndîrjit și latră Melița, melița. BENIUC, V. 73.
      surse: DLRLC
    • Cînd te apuci de război ori de melițat să zicem, parcă nu mai ești pe lume decît tu și melița. DEMETRIUS, V. 91.
      surse: DLRLC
    • În pădure născui, în pădure crescui. Acasă de m-aduseră, Lătrătoarea satului mă puseră (Melița, melițoiul). GOROVEI, C. 225.
      surse: DLRLC
    • în comparații Cînd venea moșneagul, de pe unde era dus, gura babei umbla, cum umblă melița. CREANGĂ, P. 285.
      surse: DLRLC
    • în comparații Domnul N. Colescu, ce-i toca gura ca o meliță printre vînători, dete semnul de plecare. BOLINTINEANU, O. 328.
      surse: DLRLC
    • în comparații De frumoasă ești frumoasă Și-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. figurat familiar depreciativ Gură (considerată ca organ al vorbirii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gură un exemplu
    exemple
    • Tacă-ți melița, împelițatule! țipă acru și răstit un glas femeiesc din casă. C. PETRESCU, R. DR. 16.
      surse: DLRLC

etimologie: