MEHTUPCIU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu.

mehtupciu sm [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 269 / V: mectubgiu / Pl: ~ii / E: tc mektup] (Tcî) 1 Persoană care scria sau copia acte, scrisori etc. într-o cancelarie domnească. 2 Titlu acordat mehtupciului (1).

MEHTUPCIU, mehtupcii, s. m. (Turcism înv.) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu.

MEHTUPCIU, mehtupcii, s. m. (învechit) Scriitor într-o cancelarie domnească, scriitor oficial, secretar. Îi ziceau mehtupciu, pentru că fusese scriitor de limba turcească la postelnicie. GHICA, la TDRG.

mehtupcíŭ m. (turc. mektupğu, scriitor, secretar general al unuĭ minister, al uneĭ provinciĭ, al mareluĭ Vizir). Vechĭ. Scriitor la divanu domnesc.

mectubgiu sm vz mehtupciu

mehtupciu s. m., art. mehtupciul; pl. mehtupcii, art. mehtupciii (desp. -ci-ii)

mehtupciu s. m., art. mehtupciul; pl. mehtupcii, art. mehtupciii (-ci-ii)

mehtupciu s. m., art. mehtupciul; pl. mehtupcii, art. mehtupciii

MEHTUPCÍU s. m. (Turcism învechit) Persoană care scria sau copia acte, scrisori etc. într-o cancelarie domnească; titlu acordat acestei persoane. [Ranguri boierești:] Mehtupciul, carele să cheamă și chiesadariu, cibucciul i ciohodar, beceriul. GHEORGACHI, CER. (1 762). 1200 lei pe an mehtupciul, pe lună una sută lei (a. 1 776). URICARIUL, XIX, 389. Mectubgiul (secretariul de cabinet). AR (1829), 35²/33. Îi zicea mehtupciu, pentru că fusese scriitor de limbă turcească la postelnicie. GHICA, S. 325. – Pl.: mehtupcii. – Și: mectubgíu s. m. – Din tc. mektup.

MECTUBGÍU s. m. v. mehtupciu.