MEHTUPCÍU s. m. (Turcism învechit) Persoană care scria sau copia acte, scrisori etc. într-o cancelarie domnească; titlu acordat acestei persoane. [Ranguri boierești:] Mehtupciul, carele să cheamă și chiesadariu, cibucciul i ciohodar, beceriul. GHEORGACHI, CER. (1 762). 1200 lei pe an mehtupciul, pe lună una sută lei (a. 1 776). URICARIUL, XIX, 389. Mectubgiul (secretariul de cabinet). AR (1829), 35²/33. Îi zicea mehtupciu, pentru că fusese scriitor de limbă turcească la postelnicie. GHICA, S. 325. – Pl.: mehtupcii. – Și: mectubgíu s. m. – Din tc. mektup.