mecanoterapie sf [At: LTR / Pl: ~ii / E: fr mécanothérapie] Procedeu de tratare a unor boli sau a consecințelor acestora cu ajutorul aparatelor medicale speciale mecanice, prin masaje, gimnastică etc.

MECANOTERAPIE s. f. Denumire generală pentru terapeutica prin masaj, gimnastică și alte mijloace fizice.

MECANOTERAPIE s.f. Tratamentul unor boli prin masaj, gimnastică etc. [Gen. -iei. / < fr. mécanothérapie, cf. fr. mécanique, gr. therapeia – tratament].

MECANOTERAPIE s. f. tratament al unor boli prin mobilizarea articulațiilor, a mușchilor cu ajutorul a diferite instalații mecanice. (< fr. mécanothérapie)

MECANOTERAPIE f. med. Terapie cu ajutorul factorilor mecanici (masaj, gimnastică, aparate speciale). /<fr. mécanothérapie

mecanoterapie s. f., art. mecanoterapia, g.-d. mecanoterapii, art. mecanoterapiei

mecanoterapie s. f., art. mecanoterapia, g.-d. mecanoterapii, art. mecanoterapiei

mecanoterapie s. f., art. mecanoterapia, g.-d. mecanoterapii, art. mecanoterapiei

MECANO- „mecanic, mecanică”. ◊ gr. mekhane „născocire, invenție” > fr. mécano-, germ. mechano-, engl. id. > rom. mecano-. □ ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și fiziologică a unui organ, determinată de cauze fizice externe; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor boli neuromusculare sau osteoarticulare prin gimnastică medicală, masaj sau aparate mecanice; ~termie (v. -termie), s. f., producere de căldură cu ajutorul exercițiilor fizice sau al masajului.

MECANOTERAPIE s. f. Procedeu de tratare a unor boli sau a consecințelor lor cu ajutorul aparatelor medicale speciale mecanice, prin masaje, gimnastică etc. Cf. LTR, DM. - Din fr. mécanothérapie.