meș sn [At: CIHAC, II, 193 / V: (1) mej sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Trs) Inel care se formează anual în trunchiul unui arbore, mai ales în trunchiul unui stejar, și după care se calculează vârsta arborelui. 2 (Olt) Nod la lemne. 3 (Olt, Mun) Strat.

MEȘ ², meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora.

MEȘ¹, meși, s. m. (Mai ales la pl.) Un fel de cizmulițe fără toc, făcute din piele subțire, purtate mai demult peste ciorapi (și în încălțăminte); (azi, regional) papuci de pîslă. Bătu din palme... și se înfățișară doi slujitori cu meși galbeni în picioare. SADOVEANU, O. VII 20. Boierii cei mari se îmbrăcau cu ceacșiri roșii cu meși. GHICA, S. 501. Încălțat cu meși și papuci de saftian galben. FILIMON, C. 55. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii = a-i da (cuiva) mîna, a cuteza. Să se ducă acolo, nu-i da meșii, căci_ nu știa ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, L. 255. Însă pe unde îl știe, Nu-i dă meșii să mai vie. PANN, P. V. III 22. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. Ei, și dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te țin meșii? M. I. CARAGIALE, C. 21.

MEȘ², meșuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor, după care se poate recunoaște vîrsta acestora.

MEȘ¹, meși, s. m. Un fel de cizmulițe din piele subțire, fără toc, purtate altădată peste ciorapi (sub încălțăminte); (astăzi, reg.) papuci de pîslă. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii să... = a avea curaj să..., a cuteza. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. – Tc. mest.

MEȘ ~i m. mai ales la pl. 1) înv. Încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălțămintea de stradă. 2) rar Încălțăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele galbenă supțire care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie, nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. – Forma meștĭ (pl.) în VR. 1922, 9, 354, 356 și 359, și 1923, 4, 4. Forma mestiĭ (pl. nearticulat) presupune un sing. mestiŭ, inexistent: n’aŭ fost avînd mestiĭ la nădragĭ (Let. 2, 182).

MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

mej sm vz meș

mesti¹ smp vz meși¹

mești² smp vz meși¹

MEȘI s. m. pl. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

meși m. pl. 1. od. cismulițe de piele foarte fină cari veniau până la glezne și erau cusute de ceacșiri: înainte de a intra în casă, vizitatorul își lăsa papucii și se prezenta numai în meși: Banul încălțat cu meși și papuci de saftian galben FIL.; de aci fig. a da meșii cuiva, a-i da mâna, a cuteza: pe unde-l știe, nu-i mai dă meșii să mai vie PANN; 2. azi, pantofi țărănești din bucăți de postav. [Mold. mesti = turc. MEST: varianta meși e o reducere din mești].

meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

meși s. m. pl., art. meșii

meș (meși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

MEȘ subst. încălțăminte; -Ă, șuviță de păr. 1. Meșea f. (16 A III 29). 2. + -otă: Meșotă, Ioan, ard. (Paș); Meșotești, neam brașovean (BCI XII 88). 3. +-in: Meșinești s., cf. și subst. meșină.

a nu-i da (cuiva) meșii expr. a nu-i da conveni (cuiva).

a-l ține (pe cineva) meșii expr. (pop.) a fi în stare, a putea.

mej, mejuri s. n. vulvă.

meși s.m. pl. (reg.) 1 v. Cizmă. 2 Carâmb. Tureatcă.

meș, meșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.

MEȘ s. n. 1. (Prin sudul Transilv.) Inel care se formează anual în trunchiul unui arbore, mai ales în trunchiul unui stejar (și după care se calculează vîrsta arborelui). Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324, PAȘCA, GL. ♦ (Prin nord-estul Olt.) „Nod la lemne”. CIAUȘANU, GL. 2. (Prin Olt., Munt.) Strat, pătură. Cf. CiHAC, II, 193. Acolo e alt meș de nisip. BOCEANU, GL. - Pl.: meșuri. – Și: (1) mej s. m. PAȘCA, GL. – Etimologia necunoscută.

MEJ s. m. v. meș.