mausoleu sn [At: ȘINCAI, HR. I, 11/17/ V: ~uzo~ / P: ma-u~ / Pl: ~ee / E: lat mausoleum, ger Mausoleum, fr mausolée] Monument funerar impozant, ridicat în memoria unei persoane sau a unui grup de persoane ilustre Vz cavou.

MAUSOLEU, mausolee, s. n. Mormînt cu aspect și dimensiuni monumentale, ridicat în memoria unor oameni iluștri, a unor eroi etc. V. cavou. Am ajuns să cinstim, într-un mausoleu demn, acest simbol. SADOVEANU, E. 61. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Fig. O, dormi în pace... În mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. – Pronunțat: ma-u-.

MAUSOLEU s.n. Monument funerar ridicat în memoria unei persoane ilustre. [Pron. ma-u-so-leu, pl. -lee. / < fr. mausolée, cf. lat. mausoleum, gr. mausoleion < Mausol – rege din Caria].

MAUSOLEU s. n. monument funerar ridicat în memoria unui om ilustru, a unui erou. (< fr. mausolée, lat. mausoleum, germ. Mausaleum)

MAUSOLEU ~e n. Monument funerar somptuos, de proporții foarte mari, ridicat în memoria unei personalități marcante sau a unor eroi. /<lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée

mausoleu n. mare și bogat monument funerar (ca al regelui Mausol); fig. o, dormi ’n pace, în mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc! (luna) EM.

mauzoleu sn vz mausoleu

*maŭ- saŭ mausoléŭ n., pl. ee (lat. mausoléum, vgr. mausóleion, d. numele luĭ Maŭsol, un rege al Cariiĭ [Asia Mică], căruĭa Artemisia, soția luĭ, ĭ-a înălțat un monument funerar măreț). Mormînt măreț. – Și mauz- (după fr.).

!mausoleu (desp. ma-u-) s. n., art. mausoleul; pl. mausolee

mausoleu (mau-) s. n., art. mausoleul; pl. mausolee

mausoleu s. n. (sil. mau-), art. mausoleul; pl. mausolee

mauzoleu, -lee.

MAUSOLEU s. n. Monument funerar impozant (ridicat în memoria unei persoane sau a unui grup de persoane ilustre). V. c a v o u. S-au îngropat afară de Roma în mausoleul său. ȘINCAI, HR. I, 11/17. Mauzoleul (mormîntul) împăratului Avgust nu mai era îndestul de a putea încăpea înmormíntarea familiii imperiale. AR (1837), 271¹/25. Astrucarea doamnei se făcu. . . în mausoleul măreț fundat de acel sînt domnitoriu. ASACHI, S. L. II, 109, cf. I, 117. De însămnat este încă. . . o țapănă întăriturâ, făcută din mausoleul lui Adrian. RUS., I. I, 280/31. Această curte lazzaronică e împrejurată de capelă și mausolee cu criptele familiare ale patricilor napoletani. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 171. Crucele aste de lemn umbrite de sălcii pletoase, vorbesc mai mult inimii decît mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. II, 16. Rămășițele mortale se depuseră în cimitirul cel de la Pisa, sub un mauzoleu de marmură. FILIMON, O. I, 340. A fugit în mausoleul, pe păreții căruia sfinții bizantini, săpați în granit, binecuvîntau furtuna. CAZIMIR, GR. 212. în această zi de vară... mă îndrept către cîmp, către mausoleul eroilor. SAHIA, N. 16. Mausoleul e „foarte vechi” și sfîntul „foarte mare”. SADOVEANU, O. X, 415, Cf. STANCU, U.R.S.S. 36, 37. ◊ F i g. O dormi, o dormi în pace. . . în mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I, 69. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mesianicele ginduri ale celui ce veghează Fră- mîntínd în minte-i lumea, trec în zbor triumfător Peste țări-mausolee, Peste ziduri legendare, Babilonice ruine cufundate în pustiu. DENSUSIANU, L. A. 71. - Pronunțat: ma-u-. – Pl.: mausolee. – Și: mauzoléu s. n. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

MAUZOLÉU s. n. v. mausoleu.