MAUSOLEU s. n. Monument funerar impozant (ridicat în memoria unei persoane sau a unui grup de persoane ilustre). V. c a v o u. S-au îngropat afară de Roma în mausoleul său. ȘINCAI, HR. I, 11/17. Mauzoleul (mormîntul) împăratului Avgust nu mai era îndestul de a putea încăpea înmormíntarea familiii imperiale. AR (1837), 271¹/25. Astrucarea doamnei se făcu. . . în mausoleul măreț fundat de acel sînt domnitoriu. ASACHI, S. L. II, 109, cf. I, 117. De însămnat este încă. . . o țapănă întăriturâ, făcută din mausoleul lui Adrian. RUS., I. I, 280/31. Această curte lazzaronică e împrejurată de capelă și mausolee cu criptele familiare ale patricilor napoletani. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 171. Crucele aste de lemn umbrite de sălcii pletoase, vorbesc mai mult inimii decît mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. II, 16. Rămășițele mortale se depuseră în cimitirul cel de la Pisa, sub un mauzoleu de marmură. FILIMON, O. I, 340. A fugit în mausoleul, pe păreții căruia sfinții bizantini, săpați în granit, binecuvîntau furtuna. CAZIMIR, GR. 212. în această zi de vară... mă îndrept către cîmp, către mausoleul eroilor. SAHIA, N. 16. Mausoleul e „foarte vechi” și sfîntul „foarte mare”. SADOVEANU, O. X, 415, Cf. STANCU, U.R.S.S. 36, 37. ◊ F i g. O dormi, o dormi în pace. . . în mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I, 69. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mesianicele ginduri ale celui ce veghează Fră- mîntínd în minte-i lumea, trec în zbor triumfător Peste țări-mausolee, Peste ziduri legendare, Babilonice ruine cufundate în pustiu. DENSUSIANU, L. A. 71. - Pronunțat: ma-u-. – Pl.: mausolee. – Și: mauzoléu s. n. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.