maure sm vz mauăr

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

faurmaur sm [At: DL / P: fa-ur-ma-ur / S și: faur-maur / Pl: ~i / E: nct] (Pop) Meștergrindă.

maor sm vz mauăr

maore sm vz mauăr

mauăr sm [At: H IV, 177 / V: maur, maure (Pl: ~uri), maor, maore / P: ma-uăr / Pl: ~i / E: ger Maurer] (Grm; Ban) 1 Zidar. 2 Dulgher.

maur³ sm vz mauăr

maur¹ s [At: CONV. LIT. XX, 1013 / E: ger Mauer] (Trs) Ghizd de fântână. corectat(ă)

maur², ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 70 / Pl: ~i, ~e / E: ger Maure, fr Maure] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația așezată în Antichitate în nord-vestul Africii. 3-4 smf, a (Persoană) care făcea parte parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 5 smp Populație care locuia în Evul Mediu în nord-vestul Africii și într-o o parte a Spaniei. 6 a Care aparține maurilor² (5). 7 Privitor la mauri² (5). 8 a Care provine de la mauri² (5).

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația băștinașă care locuia în antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor, privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

FAUR-MAUR s. n.^[1] Meșter-grindă.

MAUR², -Ă, mauri, -e, adj. De maur¹, al maurilor, caracteristic maurilor. O vastă construcție, ale cărei ziduri lungi se întîlnesc în patru unghiuri drepte, asemeni cetăților maure. BOGZA, C. O. 214. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. EMINESCU, O. I 44. – Pronunțat: ma-ur.

MAUR¹, mauri, s. m. Persoană făcînd parte din populația care locuia în antichitate în nordul Africii; persoană făcînd parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii (ulterior și Spania) și s-a amestecat cu indigenii. Umeri lați și o talie mlădioasă, tenul bronzat, de maur. BART, E. 50. ◊ (Cu sens colectiv) Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I 43. – Pronunțat: ma-ur.

MAUR, -Ă I. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populației băștinașe din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei. II. adj. 1. din vechea Mauritanie. 2. care aparține maurilor; mauresc, moresc. ♦ stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populației maure. (< germ., fr. Maure, lat. Maurus)

maur a. ce ține de Mauri: sus în frunte-i turnul maur EM.

Mauri m. pl. 1. locuitori din Mauritania sau din N. Africei; 2. cuceritorii arabi ai Spaniei în evul-mediu.

*máur, -ă s. și adj. Locuitor indigen din Mauritania (nordu Africiĭ). Adj. Mauresc: stil maur. – Se confundă une-orĭ cu Arab.

faurmaur (pop.) (desp. fa-ur-ma-ur) s. m.

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (desp. ma-u-), pl. maure

faurmaur (pop.) (fa-ur-ma-ur) s. m.

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (ma-u-), pl. maure

faurmaur s. m. (sil. fa-ur-ma-ur)

maur s. m., adj. m., pl. mauri; f. sg. maură, g.-d. art. maurei, pl. maure

FAURMAUR s. v. meștergrindă.

MAUĂR s. v. dulgher, lemnar, zidar.

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)

FAURMAUR s. (TEHN.) meștergrindă, (reg.) meșter.

mauăr s. v. DULGHER. LEMNAR. ZIDAR.

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)

maur (mauri), s. m. – Arab, musulman din nordul Africii. Lat. Maurus (sec. XIX).- Der. mauresc, adj. (maur), din fr. mauresque.

DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale.

HRABAN MAURUL v. Rabanus Maurus.

LUDOVIC MAURUL v. Sforza, Lodovico.

RABAN MAUR v. Rabanus.

Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece (germ. „Der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen”) – cunoscuta replică din piesa Conjurația lui Fiesco de Schiller. În actul III, scena 4, Maurul, după ce îi aduce lui Fiesco informațiile pentru care a fost plătit și după ce îi adună pe membrii conjurației, se depărtează, spunînd vorbele de mai sus. Aceste cuvinte sînt citate cînd cineva și-a îndeplinit o sarcină, și-a terminat o misiune și e cazul să se retragă, să plece. Uneori, în locul cuvîntului Schuldigkeit (datorie) se spune Arbeit (muncă, treabă), dar de obicei expresia nu e folosită în germană, ci în traducere. LIT.

MÁURE s. m. v. mauăr.

MAOR s. m. v. mauăr.

MAORE s. m. v. mauăr.

MÁUĂR s. m. (Germanism, prin Ban.) Zidar. Cf. H IV 177. Ici o fost mai mulț maori. ARH. FOLK. III, 60, cf. CHEST. II 10/1, 2, 5, 11, 413, ALR II/I H 220. ♦ Dulgher. Cf. ALR I 1824/1, 9, 12, 35, 49, 79. - Pronunțat: ma-uăr. - Pl.: mauări. – Și: máur (BUL. FIL. VII-VIII, 374, CHEST. II 10/1, 2, 5, 10, 11), máure (ALR II/I h 220, pl. mauri ib.), máor, máore (ALR I 1 824/9, 35, ALR II/I h 220) s. m. – Din germ. Maurer.

MÁUR³ s. m. v. mauăr.

MÁUR², -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația așezată în antichitate în nord-vestul Africii ; persoană făcînd parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei; (la m. pl.) populație care locuia în aceste locuri. Cf. COSTINESCU. O cupă cu versuri, cu cifre de maur Ia-n mînă Bătrînul, – ca sînge de taur Un vin roșu toarnă și regelui dă. EMINESCU, O. IV, 166, cf. BARCIANU. A stat față la acea lovire pe care au făcut-o cavalerii noștri cu maurii. SADOVEANU, O. XI, 95. Umeri lați și o talie mlădioasă, tenul bronzat de maur. BART, E. 50. ◊ (Cu sens colectiv) Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I, 43. 2. Adj. Care aparține maurilor² (1), privitor la mauri. Acum vede cineva în locul baracelor. . . care făcea să răsară grandiosul unui palat maur, niște căsuțe. NEGRUZZI, S. I, 70. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. EMINESCU, O. I, 44. Spania. . . era împărțită în mai multe mici regate: Aragonia, Castilia, Portugalia, Navara, toate în luptă cu ultimele sforțări ale stăpînirei maure. XENOPOL, I. R. IV, 52. Arabida – ce te evocă Mai mult decît plajă și rocă? Aromele poate și pinii? Castelul maur sau delfinii? BLAGA, P. 191. O vastă construcție, ale cărei ziduri lungi se întîlnesc în patru unghiuri drepte, asemeni cetăților maure. BOGZA, C. O. 214. - Pl.: mauri, -e. – Din germ. Maure,, fr. Maure.