3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.

MĂRȚIȘÓR1, (2) mărțișori, s. m. 1. (Popular) Luna martie. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. 2. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu o singură tulpină terminată cu o floare mare, galbenă, cu frunzele dispuse în rozetă (Geum montanum).

MĂRȚIȘÓR2, mărțișoare, s. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit (roșu cu alb), care se poartă la începutul lunii martie, mai ales de femei și copii. Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27.

mărțișór1 (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișór

mărțișór2 (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișór3 (obiect) s. n., pl. mărțișoáre

mărțișór (obiect) s. n., pl. mărtișoáre

mărțișór (nume popular al lunii martie) s. m.

mărțișór (bot.) s. m., pl. mărțișóri

MĂRȚIȘÓR s. v. ament, martie.

MĂRȚIȘÓR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

MĂRȚIȘÓR2 ~oáre n. Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie ca simbol al primăverii. /marț pop. + suf. ~ișor

MĂRȚIȘÓR1 m. 1) la sing. pop. A treia lună a anului; martie; marț. 2) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze adânc crestate și cu flori galbene. /marț pop. + suf. ~ișor

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].

mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

mărțișor s. v. AMENT. MARTIE.

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – 1. (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria, 2001: 25). 2. Obicei străvechi. Mărțișoarele tradiționale se confecționau din lână sau din bănuți de aramă sau argint, pe timpul șezătoarelor de peste iarnă. Se purtau toată luna martie (și chiar aprilie), până înfloreau mălinii (sau merii), când se legau de crengi, rostind o dorință. Fiecare dorință era însoțită de o rugăciune. Adulții doreau să se bucure de recolte bogate, iar tinerii să își găsească perechea. – Din marț „martie” (< lat. martius) + suf. -ișor (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.

arată toate definițiile

Intrare: mărțișor (martie, plantă)
mărțișor2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mărțișor mărțișorul
plural mărțișori mărțișorii
genitiv-dativ singular mărțișor mărțișorului
plural mărțișori mărțișorilor
vocativ singular
plural
Intrare: mărțișor (obiect)
mărțișor1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mărțișor mărțișorul
plural mărțișoare mărțișoarele
genitiv-dativ singular mărțișor mărțișorului
plural mărțișoare mărțișoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: Mărțișor
Mărțișor nume propriu
nume propriu (I3)

mărțișor (martie, plantă)

  • 1. (numai) singular popular A treia lună a anului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX Scriban sinonime: martie marț (martie) un exemplu
    exemple
    • În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192.
      surse: DLRLC
  • 2. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene, cu frunzele dispuse în rozetă (Geum montanum).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 3. botanică regional Ament (de salcie, de răchită etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: ament

etimologie:

mărțișor (obiect)

  • 1. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: marț (martie) mărțăruș mărțiguș un exemplu
    exemple
    • Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27.
      surse: DLRLC
  • diferențiere Breloc pe care-l poartă fetele la gât de la 1 Martie pînă la 1 Aprilie în credință că nu le va pârli soarele.
    surse: Scriban

etimologie:

  • Marț (1.) + sufix -ișor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX