3 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRȚIȘOR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.

mărțișor [At: ANON. CAR. / Pl: (4-5, 7-8) ~i, (2-3) ~oare / E: marț1 + -ișor] 1 s (Pop) Martie. 2 sn Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu și alb, care se oferă în dar, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie și care se poartă atârnat de gât, prins la haină etc. Si: (pop) marț1 (2), (reg) mărtăruș, mărtiguș (1). 3 sn (Pex; reg; lpl) Ciucuri prinși ca podoabă la pălărie. 4 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor de salcie, de răchită etc. 5 sm (Reg; pex) Stâlpare. 6 s (Bot; reg) Salcie. 7 sm (Reg) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene și frunze crestate adânc (Geum montanum). 8 smp (Bot; reg) Ghiocei (Galanthus nivalis).

MĂRȚIȘOR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.

MĂRȚIȘOR2, mărțișoare, s. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit (roșu cu alb), care se poartă la începutul lunii martie, mai ales de femei și copii. Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27.

MĂRȚIȘOR1, (2) mărțișori, s. m. 1. (Popular) Luna martie. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. 2. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu o singură tulpină terminată cu o floare mare, galbenă, cu frunzele dispuse în rozetă (Geum montanum).

MĂRȚIȘOR1 m. 1) la sing. pop. A treia lună a anului; martie; marț. 2) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze adânc crestate și cu flori galbene. /marț pop. + suf. ~ișor

MĂRȚIȘOR2 ~oare n. Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie ca simbol al primăverii. /marț pop. + suf. ~ișor

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].

mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mărțișor3 (plantă) s. m., pl. mărțișori

mărțișor2 (obiect de podoabă) s. n., pl. mărțișoare

!mărțișor1 (martie) (pop.) s. m., g.-d. art. lui mărțișor (luna ~)

mărțișor1 (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișor

mărțișor2 (plantă) s. m., pl. mărțișori

mărțișor3 (obiect) s. n., pl. mărțișoare

mărțișor (obiect) s. n., pl. mărtișoare

mărțișor (bot.) s. m., pl. mărțișori

mărțișor (nume popular al lunii martie) s. m.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂRȚIȘOR s. v. ament, martie.

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mărțișor, (marț, marțian), s.n. – 1. (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria, 2001: 25). 2. Obicei străvechi. Mărțișoarele tradiționale se confecționau din lână sau din bănuți de aramă sau argint, pe timpul șezătoarelor de peste iarnă. Se purtau toată luna martie (și chiar aprilie), până înfloreau mălinii (sau merii), când se legau de crengi, rostind o dorință. Fiecare dorință era însoțită de o rugăciune. Adulții doreau să se bucure de recolte bogate, iar tinerii să își găsească perechea. – Din marț „martie” (< lat. martius) + suf. -ișor (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

mărțișor, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRȚIȘÓR subst. I. Diminutiv al lui m a r ț1. 1/ Subst. sg. (Popular) Luna martie. Cf. ANON. CAR., LB. În mărțișor dzic plugarii: pulberile din luna lui marți să cumpăneaște cu galbinii. CALENDARIU (1844), 72/15, cf. POLIZU, BARONZI, L. 91, MARIAN, S. R. I, 96, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., GR. S. II, 313. Stau pe lîngă foc, așteptînd să vie sfîntu soare de mărțișor. SADOVEANU, O; IX, 400, cf. XIII, 100. Primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Sînțem abia la începutul lui mărțișor. STANCU, D. 120, cf. ALECSANDRI, P. P. 34, H III 39, XII 133. Mărțișor ne dă noroaie Și frigu începe să moaie. MAT. FOLK. 1197, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. Cînd plouă în mărțișor are să fie fîn bun. ALR II 5 053/76, cf. 2 409. 2. S. n. Mic obiect de podoabă legat de uri fir împletit, roșu și alb, care se oferă în dar, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie (și care se poartă atîrnat de gît, prins la haină etc.) ; (popular) marț1 (2), (regional) mărțăruș, mărțiguș. Cf. PONTBRIANT, D. Punerea său legarea mărțișorului se întîmplă de regulă la 1 martie des-dimineață, pînă nu răsare soarele. MARIAN, S. R. II, 138, cf. 137, 139, id. NA. 58, DDRF, CANDREA, F. 247. În ziua de 1 martie, fetele și copiii pun la gît și la mîni mărțișoare. MUSCEL, 35. La una mart să iei un mărțișor înainte de răsăritul soarelui. GOROVEI, CR. 448, cf. 186, NICA, L. VAM. La întîi martie aveau mărțișoarele cele mai frumoase. BASSARABESCU, S. N. 27, cf. H IX 376, XII 119, ALR II/I MN 112, 2833. ♦ P. ext. (Regional; la pl.) Ciucuri prinși ca podoabă la pălărie (Furcenii Vechi-Tecuci). ALR II 3 276/605. II. (Bot. ; regional) 1. S. m. (Mai ales la pl.) Mîțișor (de salcie, răchită etc.). lat-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori. . . Tu o rupi?. . . Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. ALECSANDRI, P. III, 16, cf. ALR I 990/418. ♦ P. ext. Stîlpare. Cf. DDRF, ALRM II/I h 261, ALR II/I MN 110, 2 807/279, 325, 334. 2. Subst. Nume dat mai multor specii de salcie. Cf. ALR SN III H 628, ALR I 1926/280, ALR II 6343/284. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozacee- lor, cu flori mari, galbene și frunzele crestate adînc (Geum montanum). Cf. PANȚU, PL., H XVII 7, XVIII 41. 4. S. m. pl. Ghiocei (Galanthus nivalis) (Pui-Hațeg). ALR I 1 932/118. – Pl.: mărțișori și (I 2, II 1, n.) mărțișoare.Marț1 + suf. -ișor.

Intrare: Mărțișor
Mărțișor nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mărțișor
Intrare: mărțișor (martie, plantă)
mărțișor2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărțișor
  • mărțișorul
  • mărțișoru‑
plural
  • mărțișori
  • mărțișorii
genitiv-dativ singular
  • mărțișor
  • mărțișorului
plural
  • mărțișori
  • mărțișorilor
vocativ singular
plural
Intrare: mărțișor (obiect)
mărțișor1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărțișor
  • mărțișorul
  • mărțișoru‑
plural
  • mărțișoare
  • mărțișoarele
genitiv-dativ singular
  • mărțișor
  • mărțișorului
plural
  • mărțișoare
  • mărțișoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mărțișor, mărțișorisubstantiv masculin

  • 1. (numai) singular popular A treia lună a anului. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX Scriban
    • format_quote În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. DLRLC
  • 2. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene, cu frunzele dispuse în rozetă (Geum montanum). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 3. botanică regional Ament (de salcie, de răchită etc.). DEX '09 DEX '98
    sinonime: ament
etimologie:
  • Marț + sufix -ișor. DEX '09 DEX '98 NODEX

mărțișor, mărțișoaresubstantiv neutru

  • 1. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27. DLRLC
  • diferențiere Breloc pe care-l poartă fetele la gât de la 1 Martie pînă la 1 Aprilie în credință că nu le va pârli soarele. Scriban
etimologie:
  • Marț + sufix -ișor. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic