MARȘA, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

marșa vi [At: DEX-S / Pzi: ~șez / E: fr marcher] (Frm) 1 A cădea de acord Si: a consimți. 2 A se lăsa antrenat într-o acțiune. 3 A se lăsa corupt.

marșă¹ sf [At: DM / Pl: ~șe / E: ger Marsch] Sol format de depunerile rămase în urma retragerii apelor mării.

mârșă² sf [At: STOICA, VÂN. 16 / Pl: ~șe / E: nct] (Reg) 1-2 Momeală (4-5).

mârșă¹ sf [At: CHEST. V 20/66 / Pl: ~șe / E: drr mârșav] (Reg) Oaie slabă.

MARȘA, marșez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

MARȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

MARȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării. – Germ. Marsch.

MARȘĂ s.f. Sol format de depunerile rămase după retragerea apelor mării. V. polder. [< germ. Marsch, rus. marș].

MARȘA vb. intr. (fam.) a accepta, a fi de acord. ◊ a se lăsa corupt. (< fr. marcher)

MARȘĂ s. f. sol format de depunerile rămase după retragerea apelor mării. (< germ. Marsch)

marșa vb. I (franțuzism; lb. cultă colocv.) A fi de acord ◊ „Teleobservatorul, ca și telespectatorul, poate să creadă sau să nu creadă în buna-credință a celor doi soți «care nu s-au lăsat niciodată examinați de o comisie științifică», poate să «marșeze» sau să nu marșeze.” Cont. 3 XI 78 p. 8 (din fr. marcher)

marșa (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. marșez, 3 marșează; conj. prez. 1 sg. să marșez, 3 să marșeze

marșă s. f., art. marșa, g.-d. art. marșei; pl. marșe

*marșa (a ~) vb., ind. prez. 3 marșează

marșă s. f., art. marșa, g.-d. art. marșei; pl. marșe

marșa vb., ind. prez. 1 sg. marșez, 3 sg. și pl. marșează

marșă (geol.) s. f., art. marșa, g.-d. art. marșei; pl. marșe

MÁRȘĂ (< germ.) s. f. (GEOGR.) Porțiune de câmpie joasă (în Olanda, Danemarca și în E și V Germaniei) scoasă de sub regimul inundațiilor (cauzate de existența pânzei freatice aproape de suprafață) prin desecări și îndiguiri. V. polder.

MÂRȘA, com. în jud. Giurgiu, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Dâmbovnic; 2.976 loc. (2000). Expl. de petrol și gaze naturale. Biserica Sf. Nicolae (1890) și două conace din sec. 19.

MÎRȘA t. (BCI XI 53, 58); + suf. -an, -ete: Mîrșănete t. (Mus); + -ilă: Mărșilă, C., olt (RI XI 45), < subst. mîrșă: 1° oaie slabă, 2° nadă (DLR).

MARȘĂ s. v. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem.

MÂRȘĂ s. v. amorsă, momeală, nadă.

marșă s. v. CALE. CHIP. FEL. FORMĂ. MANIERĂ. METODĂ. MIJLOC. MOD. MODALITATE. POSIBILITATE. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUTINȚĂ. SISTEM.

mîrșă s. v. AMORSĂ. MOMEALĂ. NADĂ.

MÁRȘĂ¹ s. f. Sol format de depunerile rămase în urma retragerii apelor mării. DM, cf. DN. - Pl.: marșe. – Din germ. Marsch.

MÎRȘĂ¹ s. f. (Regional) Oaie slabă (Runcu Salvei-Năsăud). CHEST. V 20/66. - Pl.: mîrșe. – Derivat regresiv de la mîrșav.

MÎRȘĂ² s. f. (Regional) Nadă, momeală. Cf. STOICA, VÎN. 16, ALR I 1 736/94, 249. - Pl.: mîrșe. – Etimologia necunoscută.