2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marmurile sfp [At: VARONE, D. 114 / E: nct] 1 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 2 (Reg) Melodie după care se execută marmurile (1).

MÁRMOR s. n. v. marmură.

MÁRMORĂ s. f. v. marmură.

MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri.Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

marmură1 sf [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. II, 285/9 / V: ~moră, (îrg) ~mure, (reg) ~mară, ~mor, ~more, ~mur / Pl: ~re, ~ri / E: ml marmor, -oris] 1 (Înv; șîs piatră ~, piatră de ~) Varietate de calcar cristalin cu structură compactă și fină de diverse culori, care se poate sculpta și lustrui, utilizată în lucrări de artă și arhitectură. 2 (înv; îas) Bloc sau bucată de marmură1 (1). 3 (Lpl) Varietăți de marmură1 (1). 4 Obiect sculptat din marmură1 (1). 5 (Reg) Porțelan. 6 (Reg) Oală smălțuită. 7 (Trs) Piatră de hotar. 8 (Trs) Semn care desparte două holde.

marmură2 sf [At: MAT. DIALECT. I, 261 / E: ns cf armurare] (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape Cf armurare.

MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

MÁRMURĂ, (2, rar) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată mai ales la lucrări de sculptură și în arhitectură. Să urcă pe trepte la deal în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III 31. Și cînd răsai nainte-mi ca marmura de clară. EMINESCU, O. I 232. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I 192. Marmura bălții tresărea, înfiorîndu-se pînă la trestii. SADOVEANU, O. A. II 145. ◊ Expr. A rămîne de marmură = a rămîne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.; a înmărmuri. A fi de marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a nu se tulbura de nimic, a rămîne rece la toate. 2. Bloc sau bucată de marmură (1), cioplită și lustruită, statuie de marmură (1). Imaginea femeii, pe care [Eminescu] o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33. Artiștii au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. III 75. Pl. și: murmuri (EMINESCU, O. I 44). – Variante: mármoră (MACEDONSKI, O. I 107) s. f., mármor (COȘBUC, P. I 52) s. n.

MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].

MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)

MÁRMURĂ ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin șlefuire, capătă aspect lucios și neted, fiind folosită în construcție și ca material pentru sculptură. * A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece față de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris[1]

  1. Var. marmoră, marmor LauraGellner

marmură f. 1. piatră calcară foarte vârtoasă și care se poate netezi: marmură de Carara; 2. bloc de marmură: s’o admiri ca pe o marmură de Paros EM. [Lat. MARMOREM].

mármură și (lit.) -oră f., pl. ĭ (lat. marmor, d. vgr. mármaros; it. marmo, pv. marme, fr. marbre, sp. mármol, pg. marmore). Un fel de peatră văroasă foarte dură (în general albă) care se poate cĭopli și netezi și din care se fac statue ș. a. Statuă saŭ alt obiect de marmură. A rămînea de marmură, a rămînea înmărmurit, împetrit, înlemnit. – În L. V. marmure (art. mármurea). Și m.: stîlpiĭ și mármuriĭ (Dos.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

arată toate definițiile

Intrare: marmurile
marmurile
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: marmură
marmură1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmură
  • marmura
plural
  • marmure
  • marmurele
genitiv-dativ singular
  • marmure
  • marmurei
plural
  • marmure
  • marmurelor
vocativ singular
plural
marmură2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmură
  • marmura
plural
  • marmuri
  • marmurile
genitiv-dativ singular
  • marmuri
  • marmurii
plural
  • marmuri
  • marmurilor
vocativ singular
plural
marmoră1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmoră
  • marmora
plural
  • marmore
  • marmorele
genitiv-dativ singular
  • marmore
  • marmorei
plural
  • marmore
  • marmorelor
vocativ singular
plural
marmoră2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmoră
  • marmora
plural
  • marmori
  • marmorile
genitiv-dativ singular
  • marmori
  • marmorii
plural
  • marmori
  • marmorilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmor
  • marmorul
  • marmoru‑
plural
  • marmore
  • marmorele
genitiv-dativ singular
  • marmor
  • marmorului
plural
  • marmore
  • marmorelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marmură marmoră marmor

  • 1. (numai) singular Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Să urcă pe trepte la deal în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III 31.
      surse: DLRLC
    • Și cînd răsai nainte-mi ca marmura de clară. EMINESCU, O. I 232.
      surse: DLRLC
    • Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I 192.
      surse: DLRLC
    • Marmura bălții tresărea, înfiorîndu-se pînă la trestii. SADOVEANU, O. A. II 145.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A rămâne de marmură = a rămâne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.
      surse: DLRLC sinonime: înmărmuri
    • 1.2. expresie A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Bloc sau bucată de marmură cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 attach_file 2 exemple
    exemple
    • Imaginea femeii, pe care [Eminescu] o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33.
      surse: DLRLC
    • Artiștii au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. III 75.
      surse: DLRLC

etimologie: