2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorat, ~ă a [At: NOM. MIN. I, 370 / V: (rar) ~mur~ / Pl: ~ați, ~e / E: marmora] 1 Care are aspect de marmură1 (1). 2 Colorat ca marmura1 (1). 3 (Nob) Placat cu marmură1 (1).

MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură.

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

marmora vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~rez / E: marmoră] 1 A da (unui material) aspect de marmură1 (1). 2 (Nob) A acoperi, a placa cu marmură1 (1).

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură, colorînd materialul prin anumite procedee.

MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].

MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)

A MARMORÁ ~éz tranz. (materiale) A face să capete aspect de marmură; a face să fie ca de marmură. ~ piatra de construcție. /Din marmură

marmorá v. a da hârtiei colori variate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorá vb., ind. prez. 1 sg. marmoréz, 3 sg. și pl. marmoreáză


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).

Intrare: marmorat
marmorat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmorat
  • marmoratul
  • marmoratu‑
  • marmora
  • marmorata
plural
  • marmorați
  • marmorații
  • marmorate
  • marmoratele
genitiv-dativ singular
  • marmorat
  • marmoratului
  • marmorate
  • marmoratei
plural
  • marmorați
  • marmoraților
  • marmorate
  • marmoratelor
vocativ singular
plural
Intrare: marmora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • marmora
  • marmorare
  • marmorat
  • marmoratu‑
  • marmorând
  • marmorându‑
singular plural
  • marmorea
  • marmorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • marmorez
(să)
  • marmorez
  • marmoram
  • marmorai
  • marmorasem
a II-a (tu)
  • marmorezi
(să)
  • marmorezi
  • marmorai
  • marmorași
  • marmoraseși
a III-a (el, ea)
  • marmorea
(să)
  • marmoreze
  • marmora
  • marmoră
  • marmorase
plural I (noi)
  • marmorăm
(să)
  • marmorăm
  • marmoram
  • marmorarăm
  • marmoraserăm
  • marmorasem
a II-a (voi)
  • marmorați
(să)
  • marmorați
  • marmorați
  • marmorarăți
  • marmoraserăți
  • marmoraseți
a III-a (ei, ele)
  • marmorea
(să)
  • marmoreze
  • marmorau
  • marmora
  • marmoraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marmorat

  • 1. Cu aspect de marmură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi marmora
    surse: DEX '98 DEX '09

marmora

  • 1. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • marmoră (după limba franceză marbre).
    surse: DEX '09 DEX '98