opțiuni
  • info

2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marmorare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~rări / E: marmora] Placare cu marmură1 (1).

MARMORARE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

MARMORARE s. f. acțiunea de a marmora. ◊ deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. (< marmora)

MARMORA, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORA, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

marmora vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~rez / E: marmoră] 1 A da (unui material) aspect de marmură1 (1). 2 (Nob) A acoperi, a placa cu marmură1 (1).

MARMORA, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură, colorînd materialul prin anumite procedee.

MARMORA vb. I. tr. A colora dînd aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].

MARMORA vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)

A MARMORA ~ez tranz. (materiale) A face să capete aspect de marmură; a face să fie ca de marmură. ~ piatra de construcție. /Din marmură

marmorá v. a da hârtiei colori variate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

marmorare s. f., g.-d. art. marmorării; pl. marmorări

marmorare s. f., g.-d. art. marmorării; pl. marmorări

marmorare s. f., g.-d. art. marmorării; pl. marmorări

marmora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. marmorez, 3 marmorează; conj. prez. 1 sg. să marmorez, 3 să marmoreze

marmora (a ~) vb., ind. prez. 3 marmorează

marmora vb., ind. prez. 1 sg. marmorez, 3 sg. și pl. marmorează

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARMORARE s. f. Acțiunea de a m a r m o r a. Cf. COSTINESCU. Marmorarea hîrtiei. LTR2. - Pl. : marmorări. – V. marmora.

MARMORA vb. I. T r a n z. 1. A da (unui material) aspect de marmură1 (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 2. (Neobișnuit) A căptuși, a acoperi cu plăci de marmură1 (1). A marmora pereții pre din întru și pre dinafară. LM. – Prez. ind.: marmorez. – V. marmoră.

Intrare: marmorare
marmorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmorare
  • marmorarea
plural
  • marmorări
  • marmorările
genitiv-dativ singular
  • marmorări
  • marmorării
plural
  • marmorări
  • marmorărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: marmora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • marmora
  • marmorare
  • marmorat
  • marmoratu‑
  • marmorând
  • marmorându‑
 singular plural
  • marmorează
  • marmorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • marmorez
 (să)
  • marmorez
  • marmoram
  • marmorai
  • marmorasem
a II-a (tu)
  • marmorezi
 (să)
  • marmorezi
  • marmorai
  • marmorași
  • marmoraseși
a III-a (el, ea)
  • marmorează
 (să)
  • marmoreze
  • marmora
  • marmoră
  • marmorase
plural I (noi)
  • marmorăm
 (să)
  • marmorăm
  • marmoram
  • marmorarăm
  • marmoraserăm
  • marmorasem
a II-a (voi)
  • marmorați
 (să)
  • marmorați
  • marmorați
  • marmorarăți
  • marmoraserăți
  • marmoraseți
a III-a (ei, ele)
  • marmorează
 (să)
  • marmoreze
  • marmorau
  • marmorară
  • marmoraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

marmorare, marmorărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. DN
    • 1.1. Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. DN
etimologie:
  • marmora DN

marmora, marmorezverb

  • 1. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
  • marmoră (după limba franceză marbre). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.