MARIAȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

mariaș² sn [At: VALIAN, V. / V: ~rieș, măr~, mărieș / A și: mariaș / Pl: ~uri / E: mg máriás cf pn marjasz] 1 (Îrg) Mariaj (3). 2 (La jocuri de cărți) Prezență în mâna aceleiași persoane a rigăi și a damei. 3 (Mol; art.) Dans popular care se joacă la nunți. 4 Melodie după care se execută mariașul² (3).

mariaș¹ sm [At: (a. 1683) IORGA, S. D. XIII, 185 / V: (pop) măr~¹ (Pl: ~ași, ~rieși, rar ~e), (reg) maraș, mariș, mărăș, măreș, mereș / P: ~ri-aș / Pl: ~i, ~ieși, (rar, sn) ~e / E: mg máriás] Monedă care a circulat în Imperiul Austro-Ungar Si: crivac, greșlă.

MARIAȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările românești. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

2) mariáș n., pl. urĭ și e (ung. márjás, pol. marjasz, d. fr. mariage, căsătorie). Vechĭ. Un joc de cărțĭ. – Și măriaș (în Mold. și mărieș) și mariaj: un as și un mariaj tăĭate (Br.-Voĭn. Vîrcolacul).

1) mariáș m. (ung. máriás, d. Mária, Maria, Maĭca Domnuluĭ; sîrb. marjaš, gologan de 5 banĭ). O veche monetă ardelenească cu figura Maĭciĭ Domnuluĭ, în valoare de 17 crăițarĭ, cît și crivacu (Ĭorga, Negoț. 222), ĭar la noĭ 20 de parale. – Și măriaș, îm Mold. și mărieș.

mariș sm vz mariaș¹

mărăș sm vz mariaș¹

măreș sm vz mariaș¹

măriaș¹ sm vz mariaș¹

mărieș sn vz mariaș²

mereș sm vz mariaș¹

mariaj n. V. mărieș: concina, mariajul sau curelușa FIL.

mărieș n. un joc de cărți: om face o partidă de mărieș AL. ( fr. mariage, printr’un intermediar nemțesc).

măriáș, V. mariaș 1 și 2.

măriéș, V. mariaș 1 și 2.

mariaș (monedă veche) (desp. -ri-aș) s. m., pl. mariași

mariaș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariași

mariaș s. m. (sil. -ri-aș), pl. mariași

mariaș (mariași), s. m. – (Înv.) Monedă austriacă de argint, de 17 creițari. Mag. máriás, de la Maria (Tereza). În Trans., sec. XVIII, înv. (Gáldi, Dict., 144).

MARIÁȘ (< magh.) s. m. Monedă de argint austriacă, adesea cu efigia Mariei Tereza; a circulat și în Țările Române în sec. 18 și la începutul sec. 19.

MARIAȘ s. crivac, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)

MARIAȘ s. crivac, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)

mariaș, mariași, s.m. (înv.) 1. monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. 2. joc de cărți. 3. dans popular la nuntă.

mărieș s.n. (reg., înv.) joc de cărți.

MARIÁȘ¹ s. m. Nume dat unei monede care circula în imperiul austro-ungar; crivac, greșlă. încă au mai dat Mihai pop[ii] Ionașc[u] de o legat maraș 5 (a. 1683). IORGA, S. D. XIII, 185. Și am dat pentru legături trii mărieși și cinci potori (a. 1707). id. ib. 4, cf. 56. Au întors din bani protopopului florinți 18 și 1 mariaș (a. 1731). id. ib. 119, cf. 3, 104, 146, XII, 10, id. S. N. 119. Și acele protoca[le], cene ț-o da doi mă[r]iași să le dai. . ., lămîile pă un măriiașu (a. 1750). id. S. D. XII, 55, cf. 88, XIII, 116, 131. Au dat sfințiia sa 2 zloți și 2 mâriiașe și 2 duce, dajde vlădicească pentru mine (a. 1770). id. ib. XIII, 125. Tablă pentru măreși și petaci cîtă 5 într-o mînă socotind, de la 1 pînă la 10 000 (a. 1794). BV II, 359. Petaci de 7 creițari din anul 1802, măreș de cei mici, petaci de cei vechi (a. 1811). IORGA, S. D. XII, 227. Bani de argint. . . măriiași 17 cr[eițari]. CALENDARIU (1814), 151/16. Moneta banilor nemțești era groșîța de două parale, petaci în 5 parale, mariași în 10. DIONISIE, C. 166. Asemenea și banii s-au suit cu prețiul mare... groșița 4 par[ale], petacu 10 par[ale], mariașu 20 par[ale]. id. ib. 224, cf. LB. Află împlîntat un lemn, în al cărui vîrf crăpat era pus un ban, precum zicea ei de trei marieși, ca protest, să nu intre în comuna lor. BARIȚIU, P. A. I, 655, cf. POLIZU, LM. Alături de galbenu turcesc se prețuia însă cel olandez și venețian. . ., iar ca monedă mică. . . mariașul din Ardeal, monedă de aramă anterioară Măriei Terezei. IORGA, B. R. 15, cf. I. BRĂESCU, M. 78, KLEIN, D. 114. - Pronunțat: -ri-aș. - Pl.: mariași și marieși, (rar, n.) mariașe. - Și: (popular) măriáș (pl. mâriași și marieși, rar, n. măriașe), (regional) măréș (IORGA, S. D. XII, 263), mărăș (id. ib. 263, 267, 268), meréș (id. ib. 268), mariș (id. ib. 45), maráș s. m. – Din magh. máriás.

MARIȘ s. m. v. mariaș¹.

MĂRĂȘ s. m. v. mariaș¹.

MĂRÉȘ s. m. v. mariaș¹.

MĂRIÁȘ¹ s. m. v. mariaș¹.

MĂRIÁȘ² s. n. v. mariaș².

MĂRIEȘ s. n. v. mariaș².