MARIÁȘ¹ s. m. Nume dat unei monede care circula în imperiul austro-ungar; crivac, greșlă. încă au mai dat Mihai pop[ii] Ionașc[u] de o legat maraș 5 (a. 1683). IORGA, S. D. XIII, 185. Și am dat pentru legături trii mărieși și cinci potori (a. 1707). id. ib. 4, cf. 56. Au întors din bani protopopului florinți 18 și 1 mariaș (a. 1731). id. ib. 119, cf. 3, 104, 146, XII, 10, id. S. N. 119. Și acele protoca[le], cene ț-o da doi mă[r]iași să le dai. . ., lămîile pă un măriiașu (a. 1750). id. S. D. XII, 55, cf. 88, XIII, 116, 131. Au dat sfințiia sa 2 zloți și 2 mâriiașe și 2 duce, dajde vlădicească pentru mine (a. 1770). id. ib. XIII, 125. Tablă pentru măreși și petaci cîtă 5 într-o mînă socotind, de la 1 pînă la 10 000 (a. 1794). BV II, 359. Petaci de 7 creițari din anul 1802, măreș de cei mici, petaci de cei vechi (a. 1811). IORGA, S. D. XII, 227. Bani de argint. . . măriiași 17 cr[eițari]. CALENDARIU (1814), 151/16. Moneta banilor nemțești era groșîța de două parale, petaci în 5 parale, mariași în 10. DIONISIE, C. 166. Asemenea și banii s-au suit cu prețiul mare... groșița 4 par[ale], petacu 10 par[ale], mariașu 20 par[ale]. id. ib. 224, cf. LB. Află împlîntat un lemn, în al cărui vîrf crăpat era pus un ban, precum zicea ei de trei marieși, ca protest, să nu intre în comuna lor. BARIȚIU, P. A. I, 655, cf. POLIZU, LM. Alături de galbenu turcesc se prețuia însă cel olandez și venețian. . ., iar ca monedă mică. . . mariașul din Ardeal, monedă de aramă anterioară Măriei Terezei. IORGA, B. R. 15, cf. I. BRĂESCU, M. 78, KLEIN, D. 114. - Pronunțat: -ri-aș. - Pl.: mariași și marieși, (rar, n.) mariașe. - Și: (popular) măriáș (pl. mâriași și marieși, rar, n. măriașe), (regional) măréș (IORGA, S. D. XII, 263), mărăș (id. ib. 263, 267, 268), meréș (id. ib. 268), mariș (id. ib. 45), maráș s. m. – Din magh. máriás.