CRIVAC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec.

crivac¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~ace / E: bg, ucr кривак] 1 (Ban) Cârjă. 2 (Ban) Ciomag. 3 (Reg) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii. 4 (Reg) Parte a luntrei. 5 (Reg) Lemnul scheletului transversal al luntrei. 6 (Reg) Chinga unei luntre. 7 (Reg) Coastele luntrei. 8 (Reg) Manivelă (la tocilă). 9 (Reg; pex) Bară cu mânere la capete, pentru scosul apei din puț. 10 (Reg) Scripete. 11 (Reg) Macara.

CRIVAC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.

crivac n. 1. vârtej de ridicat greutăți (la ocne); 2. lemn ce ține piatra zăcătoare a morii. [Rut. KRIVAK, bucata de lemn încovoiată].

crivác n., pl. e (bg. krivák, băț curb, d. kriv, curb. V. crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V. cocîrlă). Niște lemne care țin peatra fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă egală cu măriașu (sîrb. krivak). – Și grivac (Dobr.) și scrivac (Cov.). V. cușaclîc.

crivac² (instalație) s. n., pl. crivace

crivac (instalație) s. n., pl. crivace

crivac (tehn.) s. n., pl. crivace

crivac (-ce), s. n. – 1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.

CRIVAC s. (TEHN.) 1. chingă, cocârlă, (reg.) carboș, cârjă, coastă, cujbă, gânj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pl.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)

CRIVAC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

CRIVAC s. (TEHN.) 1. chingă, cocîrlă, (reg.) carboș, cîrjă, coastă, cujbă, gînj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pi.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)

crivac s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.