16 definiții pentru manivelă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

manive sf [At: CONV. MEC. 21/4 / Pl: ~le / E: fr manivelle] 1 Pârghie formată dintr-un braț și un mâner, care este pusă în mișcare cu mâna pentru a porni sau a opri un motor, cu mecanism, pentru a acționa un vinci etc. 2 Pârghie îndoită în unghi drept care servește la rotirea unui arbore sau la transformarea unei mișcări de rotație în mișcare rectilinie și invers.

MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pîrghie care servește la mînuirea unui mecanism, la rotirea unui arbore sau la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. Răsucea fără nici un entuziasm manivela. C. PETRESCU, Î. II 121. Manivela semnalului nu se poate trage decît rupîndu-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. CARAGIALE, M. 127.

MANIVÉLĂ s.f. Mâner de lemn sau de fier (încovoiat astfel încât să formeze de două ori câte un unghi drept) care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. [< fr. manivelle].

MANIVÉLĂ s. f. pârghie îndoită în unghi drept, care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. (< fr. manivelle)

MANIVÉLĂ ~e f. Pârghie curbată care servește la imprimarea unei mișcări de rotație a unui mecanism. /<fr. manivelle

manivelă f. bucată de fler sau de lemn ce servă a face să se învârtească o osie. (= fr. manivelle).

*manivélă f., pl. e (fr. manivelle, vfr. menevelle, it. manovella, d. lat. *manubella, manúbula saŭ manĭbula, a. î.). Coarbă, colătăŭ, mîner de care apucĭ ca să’nvîrteștĭ o roată. V. țumburuc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANIVÉLĂ s. (TEHN.) 1. (înv.) sucitor. (~ la o mașină.) 2. v. cocârlă.

MANIVE s. (TEHN.) 1. (înv.) sucitor. (~ la o mașină.) 2. cocîrlă, crivală, (reg.) coacă, vîrtej. (~ la joagăr.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

manivélă (manivéle), s. f. – Un fel de mîner cu care se face mișcarea de rotație. Fr. manivelle, poate parțial prin intermediul tc. manivela, cf. it. manovella, de unde ngr. μανοβέλα.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

manivelă, manivele s. f. (peior.) onanist.

a avea manivelă expr. a se masturba

a face manivelă / zgudu expr. (iron.) a se masturba.

Intrare: manivelă
manivelă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manive
  • manivela
plural
  • manivele
  • manivelele
genitiv-dativ singular
  • manivele
  • manivelei
plural
  • manivele
  • manivelelor
vocativ singular
plural

manivelă

  • 1. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc.
    exemple
    • Răsucea fără nici un entuziasm manivela. C. PETRESCU, Î. II 121.
      surse: DLRLC
    • Manivela semnalului nu se poate trage decît rupîndu-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. CARAGIALE, M. 127.
      surse: DLRLC

etimologie: