crivală sf [At: DAMÉ, T. 173 / V: gri~, ~vea~ sf (3) ~al sm / Pl: ~le și ~vele, ~văli / E: sl крив cf crivac, crival] 1 (Mol; Buc) Unealtă ciobănească. 2-3 (Psr; Mol; Buc) Trepied sau bucată de lemn din care se improvizează un suport pentru drobul de sare pe care-l ling oile. 4 (Reg) Băț despicat în două la un capăt, cu care se prindeau șerpii. 5 O parte a joagărului care transmite mișcarea roții Si: (pop) coacă, cocârlă, crivea (2), manivelă, vârtej. 6 Unealtă pentru confecționarea frânghiilor. 7 (Dog) Clește de lemn al tâmplarului Si: teasc, crivea (3). 8 (Trs) Spărgătoare de alune sau de nuci. 9 (Reg) Lemnul orizontal care ține stâlpii șteampurilor în mină. 10 (Mun; îf crival) Lemnul care se pune lângă foc, între pereții stânei și pe care se pun lemnele la uscat. corectat(ă)

crivală f. 1. coaca joagărului; 2. cleștele de lemn al dulgherului. [V. crivea].

criválă f., pl. e, ca nicovală, -le (vsl. krivalo, d. krivŭ, curb; sîrb. krivalja, un fel de viță. V. crivea). Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu cailor cînd treĭeră. Crivea, scîrleĭcă (de răsucit funiile). Un fel de strîngătoare dulgherească de forma unuĭ pătrat c’o lature formată de un mare șurub tot de lemn de ținut strîns doŭă pĭese. O bucată de ramură maĭ groasă retezată și fixată în al căreĭ vîrf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (în vest se numește așa și troaca în care se pune drobu). Vest. Manivelă la joagăr.

crigheală sf vz crivală

crival² sm vz crivală

criveală sf vz crivală

grivală sf vz crivală

crivală (-le), s. f. – 1. Ramură în formă de furcă avînd trei sau mai multe brațe; se înfige de obicei în pămînt și servește drept suport pentru bulgării de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furcă mică pentru a prinde șerpii fără a-i omorî. – 3. Curea de transmisie la ferăstrăul mecanic. – 4. Cîrlig de hamal. – 5. Șurub de tîmplărie. – 6. Traversă, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivŭ „răsucit”, prin urmare dublet al lui crivac.

crivală, criveală, crivea În DA se găsesc numeroase exemple pentru acest cuvînt, care denumește diverse obiecte de uz practic. Originea propusă pare exactă : sl. krivŭ „strîmb”. Rămîne numai să se precizeze formația. La prima vedere, avem de-a face cu un nume de instrument în -eală. DA complică lucrurile trimițind la s.-cr. krivalja „un fel de viță de vie” și la pol. krzywalec „lemn strîmb”, căci sufixele cu care sînt formate aceste cuvinte nu se potrivesc cu formația noastră, iar un împrumut din derivatele citate nu este cîtuși de puțin admisibil. Forma poloneză, așa cum e citată, nu are nimic de-a face cu sufixul nostru -eală, căci varianta poloneză a acestui sufix este -adło. În dicționare nu găsesc însă decît pol. krzywulec. Scriban comparînd pe crivală cu nicovală, pornește de la v. sl. кривало, s.-cr. krivalja (după toate probabilitățile, asteriscul de la sîrbă trebuie mutat la vechea slavă, căci forma sîrbească este atestată, iar cea veche slavă nu). În primul rînd : care dintre cele trei forme citate în titlu este primitivă ? Desigur nu crivea, care se explică pornind de pluralul crivele (singura pe care am auzit-o în tinerețe în graiu care-mi era familiar, vezi BPh, V (1938), p. 162). Celelalte două sînt indiferente din punctul de vedere al celui care caută o etimologie, căci fiecare din ele se poate explica din cealaltă sub influența pluralului. -Încercînd să pornim de la criveală, trebuie să ne întrebăm la ce radical s-a atașat sufixul ? Acesta nu există în limbile slave (SCL, VII (1956); p. 272), În schimb în romînește nu există un adjectiv criv. Dacă nu vrem să presupunem că de la acest adjectiv necunoscut de noi s-a format un verb *a crivi, de la care apoi criveală, e necesar să presupunem existența unui substantiv slav în -dlo. (Verbul kriviti „a strîmba»” este atestat în toate limbile slave, cu excepția vechii slave.) Dar un derivat de aici trebuia să fie crivilă, ca tocilă. Să admitem că acest crivilă a fost refăcut în romînește ? Nu prea se vede justificarea. Mai curînd aș crede că avem totuși de-a face cu un nume primitiv în -adlo, de la un verb krivati, care nu e fără exemplu în limbile slave : ucr. кривати „a șchiopăta”, s.-cr. křivati „a se pleca pe-o parte”, ceh. křivati „a strîmba” (toate după Berneker). Presupun deci că a existat în sîrbă un derivat krivalo, de unde vine cuvîntul nostru.

CRIVALĂ s. v. cocârlă.

CRIVALĂ s. v. clește.

CRIVALĂ s. (TEHN.) cocîrlă, manivelă, (reg.) coacă, vîrtej. (~ la joagăr.)

crivală s. v. CLEȘTE.

crivală, crivale, s.f. (reg.) 1. unealtă ciobănească în formă de crăcană, pe care stă drobul de sare, pentru a-l linge oile. 2. băț despicat în două la un capăt, cu care se prind șerpii. 3. parte a joagărului numită și: coacă, cocârlă, manivelă, vârtej. 4. unealtă de confecționat frânghii; crivea. 5. clește de lemn al dulgherului și tâmplarului; teasc.