MANIVÉLĂ s. f. Pîrghie formată dintr-un braț și un mîner, care este pusă în mișcare cu mîna (pentru a porni sau a opri un motor, un mecanism, pentru a acționa un vinci etc.). Manivelă (mănușă) ce slujaște a o pune în mișcare. CONV. MEC. 21/4. Manivela semnalului nu se poate trage decît rupîndu-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. CARAGIALE, M. 127. Manivela de pornire servește pentru a imprima mișcarea de rotație axului de motor. ENC. AGR. III, 685. Începu să învîrtească manivela. TEODOREANU, M. II, 177, cf. ARDELEANU, U. D. 136. Răsucea fără nici un entuziasm manivela telegrafului de la mașină. BART, S. M. 37, cf. 66. Pînă la mecanizarea acestor benzi rulante, ele erau acționate prin manivele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Se opinti în manivelă,. STANCU, R. A. III, 80. ♦ Pîrghie îndoită în unghi drept, care servește la rotirea unui arbore sau la transformarea unei mișcări de rotație în mișcare rectilinie (și invers). Biela. . . este reunită printr-o manivelă. . . cu axa unei roți. PONI, F. 167. Biela este articulată cu celălalt capăt de manivelă, care face corp comun cu arborele. SOARE, MAȘ. 170, cf. 172. - Pl.: manivele. – Din fr. manivelle.