10 definiții pentru maniheism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIHEÍSM s. n. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului. – Din fr. manichéisme.

maniheism sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / E: Maniheu + -ism cf fr manichéisme, ger Manichäismus] 1 Doctrină religioasă care consideră că lumea e guvernată de două principii suverane, al binelui și al răului. 2 Înclinație de a judeca lucrurile în mod absolut, considerându-le bune sau rele.

MANIHEÍSM s. n. Doctrină religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului. – Din fr. manichéisme.

MANIHEÍSM s.n. Doctrină religioasă-filozofică din Orient, care, îmbinând eclectic zoroastrismul cu elemente creștine și budiste, susținea ideea luptei veșnice între cele două principii, binele și răul. [< fr. manichéisme, cf. Maniheu – învățat persan].

MANIHEÍSM s. n. 1. doctrină religioasă-filozofică, care stabilește ca principiu fundamental lupta veșnică dintre cele două principii contrare, binele și răul. 2. atitudine care se inspiră din concepția dualistă a binelui și răului. (< fr. manichéisme)

maniheism n. erezia maniheilor cari admiteau două prime principii, unul bun și altul rău.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

maniheísm s. n. Doctrină religioasă gnostică din Orientul Apropiat, întemeiată la jumătatea sec. 3 d. Hr. de persanul Mani (Maniheu), potrivit căreia lumea este guvernată de două principii: binele și răul. Materia fiind rea, oamenii se pot mântui numai prin asceza cea mai riguroasă și prin mortificarea trupului. – Din fr. maqnichéisme.

MANIHEÍSM (< fr. {i}) s. n. Mișcare religioasă al cărei nume provine de la întemeietorul său Mani. Doctrinar. m. încorporează elemente zoroastriste, budiste și creștine și este radical dualist, reprezentând lumea și îndeosebi omul ca o luptă continuă între două principii total independente, al binelui și al răului, (al luminii și al întunericului, al lui Dumnezeu și al diavolului). Mântuirea omului nu este posibilă decât alegând să fie de partea luminii, să practice ascetismul sau cel puțin să respecte o morală strictă și să se pregătească, prin rugăciune și pioșenie, pentru judecata de apoi, când nemaniheii vor cădea definitiv pradă întunericului. M. a atins perioada de maximă înflorire în sec. 3-4, după care a cunoscut prigonirea de către creștini (sec. 5) și islamiști (sec. 8-9).

Intrare: maniheism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniheism
  • maniheismul
  • maniheismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • maniheism
  • maniheismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maniheism

  • 1. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. Atitudine care se inspiră din concepția dualistă a binelui și răului.
    surse: MDN '00

etimologie: