2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

manaf sm [At: (a. 1821) IORGA, S. N. 177 / V: ~ah / Pl: ~i / E: tc Manah (Ibraim) (rebel turc)] (Înv) Cârjaliu.

MANÁF, manafi, s. m. (Turcism învechit) Soldat turc.

MANÁF, manafi, s. m. (Turcism înv.) Soldat turc. – Tc. manav.

manáf m. (turc. manav, vînzător de poame; bg. manaf[in], Turc din Asia Mică [Iron]). Vechĭ. Cîrjaliŭ (după numele luĭ Manaf (saŭ Manah) Ibrahim (un șef din ceata luĭ Pazvantoglu), care a pîrjolit Oltenia la 1802-03.

Manafi m. pl. alt nume dat Cârjaliilor, după rebelul Manah Ibraim, care arse, și jefui provinciile turcești, năvăli în 1802-1803 în Oltenia prin Mehedinți, răspândind în juru-i foc și sânge: noaptea cădeau peste noi Manafii, ca să ne scoață din meterezuri GHICA.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

manáf (manáfi), s. m.1. Soldat turc din trupele neregulate ale șefului rebel Manav Ibrahim (1802). – 2. Sălbatic, fiară. Tc. manav „postăvar” (Șeineanu, III, 75). Sec. XIX, înv.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANAF subst. < tc. „ostaș turc”. 1. Manafi b., ar. (Cara 34); Manafi f.; -ea 1859 (P2). 2. Monafu (Grș 18) sau < monah.

Intrare: Manaf
Manaf nume propriu
nume propriu (I3)
  • Manaf
Intrare: manaf
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manaf
  • manaful
  • manafu‑
plural
  • manafi
  • manafii
genitiv-dativ singular
  • manaf
  • manafului
plural
  • manafi
  • manafilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

manaf

etimologie: