MALIGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malin, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

malign, ~ă a [At: FILIMON, O. II, 185 / V: (înv) ~lin / Pl: ~i, ~e / E: lat malignus, fr malin, -igne] 1 (Înv) Care face rău Si: răutăcios. 2 (D. boli; îoc benign) De natură gravă, foarte primejdios. 3 (Îs) Tumoare ~ă Tumoare canceroasă. 4 (Îs) Pustulă ~ă Antrax.

malin, ~ă a vz malign

mălin sm [At: BRANDZA, FL. 541 / V: (reg, 3-5, 7) ~ă sf / Pl: ~i / E: drr mălină¹] 1 (Bot; șîc ~-alb, ~-negru) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este utilizată în medicina populară Si: (reg) prun sălbatic (Prunus Padus). 2 (Bot; reg) Vișin-turcesc (Prunus maraleb). 3 (Bot; Trs; Mar; șîc ~-roșu) Liliac (Syringa vulgaris). 4 (Bot; Buc; îc) ~-alb Liliac alb (Syringa vulgaris alba). 5 (Bot; Buc; îc) ~-verde Liliac franțuzesc (Syringa persica). 6 (Bot; reg; șîc ~-negru) Lemn-câinesc (Lygustrum vulgare) 7 (Bot; reg; șîc ~-alb-de-pă-lemn) Sirinderică (Philadelphus coronarius). 8 (Bot; reg; șîc ~-roșu) Verigar (Rhamnus cathartica). 9 (Bot; reg; îae) Crușin (Rhamnus frangula). 10 (Bot; reg) Mesteacăn alb (Betiila alba). 11 (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudacacia). 12 (Bot; reg) Năfurică (Artemisici annua). 13 (Bot; reg) Brad (Abies alba). 14 (Bot; Trs) Pin (Pinus). 15 (Bot; reg) Jneapăn (Juniperus communis). 16 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Arbust cu flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Dentizia crenata). 17 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Tulichină (Daphne mezereum). 18 (Bot; reg; îc) ~-negru Arin-negru (Alrinus ghetinosa). 19 (Bot; reg; îc) ~-roșu Soc (Sambucus nigra). 20 (Sst) Zmeur (Rubus idaeus). 21 (Med; reg; csnp) Erizipel.

mălină² sf vz mălin

MALIGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli) De natură gravă, foarte primejdios. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malin, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

MALIGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli, mai ales despre tumori, în opoziție cu benign) De natură gravă, foarte primejdioasă. A ști ce este cancerul înseamnă în primul rînd a cunoaște particularitățile pe care le prezintă schimbul de substanțe în tumorile maligne. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 492, 5/3. ◊ Pustula malignă = dalac.

MĂLIN, mălini, s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, cu frunze asemănătoare celor de prun, cu flori albe mirositoare, în ciorchine (Prunus padus). Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului SADOVEANU, O. I 344. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZIMIR, L. U. 9. 2. (Transilv.) Liliac. – Variantă: mălină s. f.

MĂLINĂ¹ s. f. v. mălin.

MALIGN, -Ă adj. (Despre boli; op. benign) Grav, periculos, primejdios. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă; pustulă malignă = antrax. ♦ (Rar) Înclinat spre rău. [< lat. malignus, cf. fr. maligne].

MALIGN, -Ă adj. (despre boli, procese patologice) de natură gravă. ◊ (fig.) rău, cu influență vătămătoare. (< fr. maligne, lat. malignus)

MALIGN ~ă (~i, ~e) (despre boli) Care este deosebit de grav. Tumoare ~ă. /<lat. malignus, lat. malin

MĂLIN ~i m. Arbore din familia rozaceelor având frunzele cu marginea zimțată, cu flori albe și fructe mici, negre, folosite în industria alimentară și în medicină. /Din mălină

mălin m. 1. arbust cu foaia ca lămâița, cu floarea albă ca salcâmul (Prunus padus); 2. Tr. liliac.

Mălini pl. sat în jud. Baia cu 100 loc. Domeniul Coroanei. Cariere de piatră.

*malígn, -ă adj. (lat. malignus, d. malus, răŭ. V. benign). Grav, periculos, vătămător, vorbind de boale: dalacu se numește și „pustulă malignă”. Adv. În mod malign.

malín, V. mălin.

mălín m. (d. mălină). Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (prunus padus, cérasus padus și padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (prunus [saŭ cérasus] mahaléb), numit odinioară antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ. Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V. lemn cînesc). Trans. Mălin roș orĭ numaĭ mălin, malin și melin, liliac (syringa vulgaris). V. scumpie și călin.

malign adj. m., pl. maligni; f. malignă, pl. maligne

mălin s. m., pl. mălini

malign adj. m., pl. maligni; f. malignă, pl. maligne

mălin s. m., pl. mălini

malign adj. m., pl. maligni; f. sg. malignă, pl. maligne

mălin s. m., pl. mălini

mălin (mălini), s. m. – Arbust (Prunus padus). Sl. (bg., cr., slov., ceh., pol., rus.) malina „zmeură” (Cihac, II, 185; Berneker, II, 12; Pascu, II, 220; Conev 44). Confuzia semantică se explică prin prezența plantei în aceleași desișuri în care crește zmeura. – Der. mălină, s. f. (fructul mălinului); măliniș, s. n. (munte în care există mulți arbuști din această specie); măliniță, s. f. (tulichină, Ligustrum vulgare).

MĂLÍN (< mălină) s. n. Arbore melifer din familia rozaceelor, înalt până la 15 m, cu frunze eliptice, dințate, cu flori albe puternic, parfumate, mici, în raceme și cu fruct drupă globuloasă mică, neagră; crește spontan în regiunea de dealuri și uneori se cultivă în scopuri decorative (Prunus padus). Scoarța are proprietăți diuretice și calmate.

MĂLINI, com. în jud. Suceava, pe râul Suha Mare; 7.324 loc. (2000). Pomicultură. Muzeu memorial „Nicolae Labiș” (în satul Poiana Mărului). Biserică (sfințită în 1761) în satul Mălini.

Prunus padus L., « Mălin ». Specie care înflorește primăvara, după înfrunzire. Flori albe, puternic parfumate, pînă la 20 în raceme pendente, fin-păroase. Frunze eliptice, groase, glabre, cu baza rotunjită, verzi-închis, pe partea inferioară glauscente, de cele mai multe ori rugoase, pețiolate. Arbore cu port erect, pînă la 15 cm înălțime, scoarță netedă. Fructe mici, negricioase, dulci, necomestibile.

Prunus serotina Ehrh., « Mălin american ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe, mici, dispuse în raceme pendente, pînă la 14 cm lungime. Frunze alungit-eliptice, lanceolate, baza cuneată, dințate pe margini, pe partea superioară lucioase, cu pețiol 3 cm lungime. Arbore sau arbust înalt și lujeri roșii-închis, glabrii. Fructe sferice, roșii-negricioase, comestibile. Crește relativ repede și rezistă bine la secetă și ger. modificată

MALIGN adj. v. răutăcios.

MALIGN adj. 1. v. incurabil. 2. grav, greu, periculos, primejdios, serios, (rar) sever, (fam.) urât. (O boală ~; o formă ~ a bolii.)

MĂLIN s. v. lemn-câinesc, liliac, mahaleb, năfurică, pin, sirinderică, vișin turcesc.

MĂLIN s. (BOT.; Prunus padus) (Transilv. și Ban.) prun sălbatic.

PUSTULĂ MALIGNĂ s. v. antrax.

MALIGN adj. (MED.) grav, greu, periculos, primejdios, serios, (rar) sever, (fam.) urît. (O boală ~; o formă ~ a bolii.)

malign adj. v. RĂUTĂCIOS.

mălin s. v. LEMN-CÎINESC. LILIAC. MAHALEB. NĂFURICĂ. PIN. SIRINDERICĂ. VIȘIN TURCESC.

MĂLIN s. (BOT.; Prunus padus) (Transilv. și Ban.) prun sălbatic.

PUSTULĂ MALIGNĂ s. (MED., MED. VET.) antrax, cărbune, dalac, (reg.) armurare, armurariță, bubă (neagră, rea), marmură, răsfug, talan, bășică rea, sînge mohorît, (prin Munt.) pripit, (prin Ban. și Munt.) spurcat, (înv.) serpengea.

Malign ≠ benign

mălín, mălini, s.m. (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac (Syringa vulgaris). – Din mălină (der. regr.) (Scriban, DEX, MDA); din sl. malina „zmeură” (Pascu, după DER).

mălin, mălini, s.m. – (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac (Prunus padus). – Din mălină (der. regr.) (Scriban, DEX, MDA); din sl. malina „zmeură” (Cihac, Conev, Berneker, Pascu, cf. DER).

mălin, -i, s.m. – (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac. – Din ucr. malyna „zmeură”.

MALÍGN, -Ă adj. 1. (Învechit) Care face rău; răutăcios. Germanii cei vechi avea și ei spirite benefice și maline. Spiritele cele maline se numeau gnomi și simțeau cea mai mare plăcere a șicana pe muritori. FILIMON, O. II, 185, cf. 160, COSTINESCU. 2. (Despre boli, în opoziție cu benign) De natură gravă, foarte primejdios. DICȚ. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. A ști ce este cancerul înseamnă în primul rînd a cunoaște particularitățile pe care le prezintă schimbul de substanțe în tumorile maligne. CONTEMP. 1956, nr. 492, 5/3. Pustulă malignă = dalac. Cf. DICȚ. - Pl.: maligni, -e. - Și: (învechit) malín, -ă adj. – Din lat. malignus. – Cf. fr. m a l i n, – g n e.

MALÍN, -Ă adj. v. malign.

MĂLÍN s. m. I. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mălin alb, lb, mălin negru, BRANDZA, FL. 541, PANȚU, pl.) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este întrebuințată în medicina populară ; (regional) prun sălbatic (Prunus padus). Iată mintă, săbiuță . . ., sălvie. . . Toate într-un smoc de flori de salcîm, de mălin și de liliac. NEGRUZZI, S. I, 98. Frunză verde ș-un mălin, Prin tufarii de arin, Se rotește coasa bine. BELDICEANU, P. 88. În fund sînt mălinii cu frunze întunecate sub care am plîns în serile triste. PETICĂ, O. 280. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZiMIR, L. U. 9. Culeseră din pădure ramuri de tei și de mălin cu care împodobiră luntrea. STĂNOIU, C. I. 96. Înălțat în ceru-albastru și senin, Se ridică-n floare albă un mălin. BOTEZ, P. O. 164. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I, 85. ♦ Vișin-turcesc (Prunus mahaleb). Cf. GRECESCU, FL. 197, PANȚU, PL. 2. (Transilv. și Maram. ; și în sintagma mălin roșu) Liliac (Syringa vulgaris). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, PANȚU, PL. Liliacul (Syringa vulgaris), numit prin unele locuri mălin roșu, iorgovan, scriuțe, e destul de cunoscut în popor. ȘEZ. XV, 56. Frunză verde de mălin, Plecat-a stîna Dunchii Și cu fratele Bercii. BUD, P. P. 20, cf. 79. Cînd îi ieși din grădină, Rumpe-o creangă de mălină. BÎRLEA, B. 126, cf. ALR I 1 917/100, 170, 223, 350, 381. ◊ (Prin Bucov.) Mălin alb = liliac alb (Syringa vulgaris alba). Cf. PANȚU, pl., BUJOREAN, B. L. (Prin Bucov.) Mălin verde = liliac franțuzesc (Syringa persica). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional ; și în sintagma mălin negru) Lemn-cîinesc (Lygustrum vulgare). Cf. LB, PONTBRIANT, D. Lemnul-cînesc, mălinul negru sau lemnul-cîinelui face niște fructe negre, niște bobițe din cari se capătă un negru pentru boirea vinului. PAMFILE, I. C. 224, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 215, PANȚU, PL. 4. (Regional; și în sintagma mălin alb de pă lemn, BULET. GRĂD. BOT. V, 65) Sirinderică (Philadelphus coronarius). Cf. PONTBRIANT, D. 5. (Regional) Numele a doi arbuști: a) (și în sintagma mălin roșu. DAMÉ, T_,2, 38) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. CIHAC, II, 185, DAMÉ, T_.2, 38 ; b) crușîn (Rhamnus frangula). Cf. CIHAC, ii, 185, DDRF. 6. (Regional) Mesteacăn alb (Betula alba). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 7. (Regional) Salcîm (Robinia pseudacacia). Com. din RUDARI-BĂILEȘTI. 8. (Regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 54, PANȚU, PL. 9. (Regional) Numele mai multor specii de conifere: a) brad (Abies alia) (Ștei-Hunedoara). ALR I 1 950/Í16 ; b) (prin Transilv.) pin (Pinus). ALR I 1 949/87, cf. 1 949/138 ; c) jneapăn (Juniperus communis). Vine marea mare, Vine-n tulburare. . . Unda se aduce Lumea s-o îmbuce: Tot mălini, călini, Brazi din rădăcini. MARIAN, Î. 107, cf. ALR I 1 947/138, 320. 10. Compuse: mălin-de-grădină = arbust cu. flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Deutzia crenata). PANȚU, PL. ; mălin-sălbatic = tulichină (Daphne mezereum). ib. ; mălin-negru = arin-negru (Alnus glutinosa). DDRF ; mălin-roșu = soc (Sambucus nigra). LM. 11. (Suspect, sens etimologic) Zmeur (Rubus-idaeuș). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II. (Regional, cu sens neprecizat, probabil) Erizipel (Petrestii de Jos-Turda). ALR II/I MN 61, 4 206/250. – Pl.: mălini. – Și: (regional, I 2, 4) mălină s. f. – Derivat regresiv de la mălină¹.

MĂLÍNĂ¹ s. f. 1. (Și în sintagma mălină neagră, N. LEON, MED. 48) Fructul mălinului (I 1), de mărimea unui bob de mazăre, de culoare neagră și cu gust amar, întrebuințat în medicina populară pentru combaterea gălbezei și a diareei. Cf. N. LEON, MED. 48. În Rădășani se mai cultivă: . . . măline negre, foarte mici, bune pentru gălbază. ȘEZ. V, 69. Fructele lui, numite măline, cu o coajă neagră și un miez verde, sînt bune de mîncat. ib. XV, 67. Frunzuliță trei măline. MAT. FOLK. 452. 2. (Regional) Fructul crușînului. Cf. DDRF. 3. (Regional) Fructul mesteacănului alb. Com.din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (Suspect, sens etimologic) Zmeură. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PANȚU, PL. - Pl.: măline. – Din bg. малина, ucr. малина „zmeură”.

MĂLÍNĂ² s. f. v. mălin.