magnetron sn [At: DN³ / Pl: ~oane / E: fr magnétron] Tub electronic folosit în special ca generator de înaltă frecvență, în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior.

MAGNETRON, magnetroane, s. n. Tub electronic al cărui curent electric e comandat cu ajutorul unui cîmp magnetic produs din afara lui.

MAGNETRON s.n. Tub electronic în care intensitatea curentului electronic este comandată de un cîmp magnetic exterior. [< fr. magnétron].

MAGNETRON s. n. tub electronic în care intensitatea curentului de electroni este comandată de un câmp magnetic exterior. (< fr. magnétron)

MAGNETRON ~oane n. Tub electronic generator de oscilații de foarte înaltă frecvență. /<fr. magnétron

magnetron (tub electronic) (desp. -ne-tron) s. n., pl. magnetroane

magnetron (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroane

magnetron s. n. (sil. -tron), pl. magnetroane

MAGNETRÓN (< fr. {i}; {s} magneto- + fr. [élec]tron „electron”) s. n. Tub electronic cu catod axial și anod cilindric generator de oscilații de foarte înaltă frecvență (unde centimetrice și milimetrice), al cărui flux de electroni este comandat printr-un câmp magnetic axial de o valoare critică, aleasă astfel încât la variații mici ale tensiunii anodice să corespundă variații mari ale curentului anodic. Se folosește, mai ales, la aparatura de radiolocație, precum și la instalațiile de încălzire de frecvență supraînaltă.

MAGNETRÓN s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un cîmp magnetic exterior. Cf. DP, DM. - Pl.: magnetroane. – Din fr. magnétron.