14 definiții pentru magistrat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

magistrat [At: (a. 1735) IORGA, S. D. XII, 231 / V: (înv) ~ghis~, (reg) mais~ / Pl: (3-5) ~ați, (1-2) ~e, ~uri / E: ger Magistrat, fr magistrat, lat magistratus] 1 sn (Înv; Trs) Conducere a unui oraș Si: municipalitate Vz sfat. 2 sn (Pex) Autoritate publică administrativă, judiciară etc. 3 sm (Înv) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș Vz dregător. 4 sm Membru al corpului judiciar. 5 sm (Ant) Cetățean roman ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere.

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În Roma antică) Cetățean ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere. 2. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 3. (Înv.) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. 4. (Înv.) Autoritate publică (administrativă, judiciară etc.). – Din (1, 2, 4) fr. magistrat, (3) germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În vechea organizare judecătorească) Judecător sau procuror. Magistratul are o replică în care martorul nu-l mai poate urma. ARGHEZI, P. T. 95. Chițibușuri avocățești propunea bărbatul Emiliei, magistratul. C. PETRESCU, Î. II 238. Mîna [caii]... păzind un aer grav, vrednic de un magistrat. NEGRUZZI, S. I 37. 2. (Învechit) Înalt demnitar. Magistrații voștri vor încinge eșarpe în contra tiraniei și stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor noastre. BOLLIAC, O. 224.

MAGISTRÁT s.m. 1. (Ist.) Persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică în vechea Romă. ♦ Administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. Membru al corpului de judecători; judecător, procuror, consilier de curte. [Cf. fr. magistrat, lat. magistratus].

MAGISTRÁT s. m. 1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică. ◊ administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. persoană care exercită funcția de judecător sau de procuror. (< fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)

MAGISTRÁT ~ți m. 1) Persoană învestită cu dreptul de a judeca. 2) Funcționar superior sau înalt demnitar. /<fr. magistrat

magistrat m. cel învestit cu o autoritate administrativă sau judiciară.

*magistrát m. (lat. magistratus, funcțiune, funcționar). Funcționar judiciar (judecător, procuror ș. a.).

maistrat sm vz magistrat


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magistrát s. m., pl. magistráți

magistrát s. m., pl. magistráți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

magistrat s. v. MUNICIPALITATE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MAGISTRÁT (< fr., germ., lat.) s. m. 1. (Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de m. și fac parte din corpul m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a m. se face prin decret al președintelui țării. M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției. 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Denumire dată persoanelor care aveau o înaltă autoritate publică (ex. consul, pretor, cenzor, edil, chestor ș.a.).

Intrare: magistrat
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magistrat
  • magistratul
  • magistratu‑
plural
  • magistrați
  • magistrații
genitiv-dativ singular
  • magistrat
  • magistratului
plural
  • magistrați
  • magistraților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)