MAGISTRAT s. n., s. m. 1. S. n. (Învechit, mai ales în Transilv.) Conducere a unui oraș; municipalitate. V. s f a t. Judecată cu magistratul. . . au avut părinții noștri (a. 1735). IORGA, S. D. XII, 231. Ședea la masă... împreună cu cei mai mari ai maghistratului orașului. MOLNAR, RET. 67/21. Jăluitorii nu să odihnesc după hotârîrile maghistratului, alcătuit de nația săsească, pornesc jalba lor la Sibii. GOLESCU, Î. 5. În sînul acestui oraș avem îndestul concetățeni de a putea informa maghistrat (a. 1850). DOC. EC. 975. Migrațiunea iobagilor. . . au dat mult de lucru magistratului din Brașov. BARIȚIU, P. A. I, 524, cf. POLIZU, BARCIANU. Prezidentul magistratului București l-a luat la controlul visteriei orășenești. CAMIL PETRESCU, O. II, 337. ♦ P. e x t. Orice fel de autoritate publică, for (administrativ sau judiciar). Să se dea pe mina magistratului, spre pedeapsa ce i se cuvine. ȘINCAI, HR. III, 38/23. La staburile regimentelor. . . să se înființeze magistrate, care să îngrijească de trebile lor civile și economice. BARIȚIU, P. A. II, 186. Sînt nevoit a te duce dinaintea magistratului. NEGRUZZI, S. III, 125. Ficiorul au mers la ariopag, adică la maghistrat, și au chemat pre tatăl său la judecată. POP., AP. GCR II, 359. 2. S. m. (Învechit) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. V. d r e g ă t o r. Acești magistrați, a cărora lumini a minții sînt mărginite. IST. AM. 18^r/23, cf. VALIAN, V., NEGULICI, STAMATi, D. În zadar am așteptat ca maghistrații și areopagele să-și deie socotința. RUSSO, S. 149. Magistrații noștri vor încinge eșarpe în contra tiraniei, și stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor. BOLLIAC, O. 224, cf. COSTINESCU. 3. S. m. Membru al corpului judiciar. V. j u d e c ă t o r. Cf. PONTBRIANT, D. Magistrații se deteră jos, zgribuliți de frig. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 180. Ținea morțiș să aibă ginere magistrat. LUC. VI, 147. Blajin, a știut să se strecoare printre certurile politice și să rămînă magistrat de carieră. bassarabescu, S. N. 14. Cumnatul meu [era] magistrat. BRĂESCU, A. 244. Magistratul are o replică, în care martorul nu-l mai poate urma. ARGHEZI, P. T. 95. – Pl: (1) magistrate și magistraturi (LB), (2, 3) magistrați. – Și: (învechit) maghistrát s. n., s. m.; (2) (regional) maistrát (T. PAPAHAGI, C. L. 29) s. m. – Din germ. (1, 2) Magistrat, fr. (3) magistrat. – Cf. lat. magistratus.