MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

MAGIE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

mag² sm [At: N. TEST. (1648), 4/22 / Pl: magi, (înv) magi / E: slv магъ] 1 Preot la unele popoare orientale din Antichitate. 2 (Înv) Filozof. 3 (Bis) Fiecare din cei trei regi care au venit la Betleem să se închine lui Hristos. 4 (Fig) Sol. 5 Astrolog. 6 Magician.

mag¹ a [At: TODORAN, GL. / Pl: magi / E: nct] (Reg; d. oameni) Care mănâncă sau bea mult.

maghie sf vz magie

magie sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: (înv) ~ghie sf / Pl: (rar) ~gii / E: fr magie, gr μαγεία] 1 Totalitate a procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care sunt invocate forțe supranaturale pentru a produce miracole Si: vrăjitorie, (pfm) fermecătorie. 2 (Îs) ~neagră Practică magică prin care se invocă puterea demonilor pentru a face rău cuiva. 3 (Îs) ~albă Practică magică prin care se invocă puteri supranaturale pentru a influența pozitiv viața unei persoane. 4-6 (Îla) De ~ Magic (4, 11,13). 7 (Rar; îlav) Ca prin ~ Deodată. 8 Procedeu sau fenomen magic Si: vrajă. 9 (Fig; cu determinări în genitiv) Putere irezistibilă de atracție, de fascinare Si: farmec. corectat(ă)

MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

MAGIE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

MAG, magi, s. m. Nume dat preoților unor religii din antichitate; p. ext. astrolog, vrăjitor. Ce e necunoscutul și misterul acesta, bun numai pentru magi și astrologi? C. PETRESCU, R. DR. 38. Bătrînul mag înalță fruntea. GOGA, P. 24. Magul priivea pe gînduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. EMINESCU, O. I 44. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi care au venit din Orient să se închine lui Iisus Hristos la nașterea lui. Magii, cum zăriră Steaua mare, Se călătoriră După zare. TEODORESCU, P. P. 100.

MAGIE, magii, s. f. (în practicile oculte) Sistem de acțiuni și formule cu ajutorul cărora vrăjitorii credeau că pot s ipune sau răsturna legile naturii și pot provoca fenomene miraculoase. V. vrăjitorie. ♦ Fig. Încîntare, farmec, vrajă; putere ascunsă. Palatul plutea în magie Aurie. EMINESCU, O. IV 97. O, vînt!... Tu, prin a ta magie. Mă porți ușor, ferice, în lumi necunoscute. ALECSANDRI, P. III 386. Poetul se exprimă-n limba sa; Într-o limbă de magie. BOLLIAC, O. 114.

MAGIE s. f. 1. complex de practici prin care se consideră posibilă acționarea asupra realității înconjurătoare cu ajutorul forțelor supranaturale; vrăjitorie. ♦ ~ neagră = magie propriu-zisă care apelează la puterea demonilor; ~ albă = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase. 2. (fig.) putere de atracție, de fascinare; farmec, seducție. (< fr. magie, lat. magia)

MAG magi m. 1) (în antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) Persoană care prezice viitorul (după poziția aștrilor). 3) fig. Om învățat; persoană atotștiutoare; filozof. 4) Persoană care face vrăji; vrăjitor. 5) (în religia creștină) Rege mitic despre care se spune că ar fi venit din orient la Bethleem să se închine lui Isus Hristos, la nașterea lui. 6) fig. Persoană care duce sau aduce vești; vestitor. /<sl. magu

MAGIE ~i f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede că se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influență puternică, incontestabilă pe care o exercită arta sau natura asupra omului. 3) Ocupație de magician. /<fr. magie

mag m. 1. preot la vechii Perși: magul, paza răzbunării, a citit semnul întors EM.; 2. pl. cei trei înțelepți din Orient, sau Craii dela Răsărit, cari veniră la Betlehem să se închine lui Isus.

magie f. 1. pretinsă artă de a comanda forțelor naturei; 2. fig. farmec: magia muzicei.

*mag m. (lat. magus, vgr. mágos, cuv. persic). Preut la vechiĭ Mezĭ și Perșĭ, adoratorĭ aĭ foculuĭ. La Grecĭ și Romanĭ, astrolog, fărmăcător. Ceĭ treĭ magĭ, ceĭ treĭ craĭ de la răsărit care s’au închinat luĭ Hristos cînd s’a născut. V. magie.

maghíe, V. magie.

*magíe f. (lat. magia, vgr. mageia. V. mag, amăgesc). Știința magilor. Farmece, vrăjĭ, o pretinsă știință ocultă pin puterea căreĭa s’ar exercita o putere supranaturală asupra animalelor și lucrurilor. Fig. Influență extraordinară exercitată asupra omuluĭ de elocŭență, poezie ș. a. – Magiĭ, preuțiĭ religiuniĭ luĭ Zoroastru, cultivaŭ maĭ ales astronomia, astrologia și alte științe oculte, ceĭa ce a făcut să li se atribue o putere supranaturală a căreĭ amintire s’a păstrat încă în cuvîntu nostru magie. Această pretinsă știință, căreĭa i se atribuĭa efecte extraordinare și miraculoase, ca dominarea elementelor, evocarea morților, vindecarea bolnavilor ș. a., s’a introdus curînd și în Grecia, unde, de alt-fel, ca și aĭurea, poporu era deja stăpînit de superstițiune, ca și poporu românesc, care crede și azĭ în farmece (vrăjĭ, descîntece). Faptu că nicĭ azĭ n’aŭ dispărut chear din Paris, Berlin orĭ Londra cărturăresele și alte ghicitoare arată că, cu toată civilizațiunea, superstițiunea persistă. În evu mediŭ, în asupra Eŭropeĭ, pe fărmăcătorĭ îĭ ardeaŭ de viĭ. – La Cant. maghie (ngr. magía).

mag s. m., pl. magi

magie s. f., art. magia, g.-d. art. magiei; pl. magii, art. magiile (desp. -gi-i-)

mag s. m., pl. magi

magie s. f., art. magia, g.-d. art. magiei; pl. magii, art. magiile

mag s. m., pl. magi

magie s. f., art. magia, g.-d. art. magiei; pl. magii, art. magiile

mag (magi), s. m. – 1. Magician. – 2. Astrolog, sol, (religie) rege din Orient. – Mr. mag. Ngr. μάγος, cf. bg. mag; și, în parte, din lat. magus. – Der. magie (var. înv. maghie), s. f., din lat. magia, gr. μαγεία, (sec. XVII) și, modern, din it. maggia, fr. magie; magic, adj., din fr. magique; maghicesc, adj. (înv., magic).

mag, magi s. m. 1. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat, filozof, astrolog. 2. Fiecare dintre cei trei regi (Melhior, Gașpar și Baltazar) care au venit din Orient, călăuziți de o stea, să se închine lui Iisus la nașterea Sa, aducându-I ca daruri aur, smirnă și tămâie. ◊ Steaua magilor v. stea. – Din sl. magŭ, lat. magus, gr. magos.

Simon Magul, vrăjitor din Samaria, botezat de către apostolul Filip, pe care l-a urmat. Văzând minunile pe care le săvârșeau apostolii, a vrut să cumpere cu bani de la aceștia harul Sfântului Duh.

MAGÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ansamblu de procedee, formule sau rituri, mai mult sau mai puțin secrete, prin care se utilizează forțe misterioase pentru obținerea unor rezultate contrare celor posibile prin tehnici obișnuite. M. implică o credință într-o continuitate confuză între cosmos și psihismul uman, ca și cum ar fi traversate de același curent de forțe. Etnologii disting: m. albă = m. bună, obișnuită, care manevrează realitatea prin procedee precum forța sonoră a rostirii, forța creatoare a imaginii etc., servind interesului comunității sau persoanei pentru alungarea spiritelor rele, vindecarea victimelor vrăjilor etc.; m. neagră = m. rea, care invocă demonii spre a cauza moartea sau nenorocirea unei persoane. Tradițional, evoluția gândirii omenești este înfățișată în ordinea: m.-religie-știință, m. fiind interpretată ca o formă primitivă de religie și ca o pseudoștiință. M. a jucat un rol important în religiile primitive, dar nu este cu totul exclusă în timpurile moderne; anumite fenomene atribuite m. sunt de netăgăduit; încă neexplicate de știință, ele țin de competența cunoașterii esoterice. 2. Fig. Putere de atracție deosebită; farmec, încântare, seducție (ex. m. muzicii).

SIMON MAGUL (sec. 1 d. Hr.), magician descris în „Noul Testament” și unele scrieri gnostice; a încercat să cumpere harul de la apostoli; socotit întemeietorul gnozei creștine.

MAG s. 1. v. vrăjitor. 2. (BIS.) (înv.) vâlfă. (Cei trei ~ de la răsărit.)

MAG s. v. astrolog.

MAGIE s. 1. v. vrajă. 2. magie albă = teurgie. 3. v. farmec.

mag s. v. ASTROLOG.

MAG s. 1. magician, vrăjitor. 2. (BIS.) (înv.) vîlfă. (Cei trei ~ de la răsărit.)

MAGIE s. 1. descîntec, farmec, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~.) 2. magie albă = teurgie. 3. farmec, fascinație, încîntare, vrajă, (fig.) poezie. (~ minunată a nopții.)

MAG² s. m. 1. Preot la unele popoâre orientale din antichitate; p. e x t. învățat, filozof; astrolog; (la pl.) cei trei regi despre care legenda spune că au venit la Betleem să se închine lui Cristos. Irod pre ascuns chiemă pre maghi (adaos marginal: f i l o s o f i), N. TEST. (1648), 4^r/22. Irod, văzînd că fu batgiocurit de maghi (adaos marginal: g ă c i t o r), să mînie foarte. ib. 4^V/12, cf. KLEIN, D. 375, NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU. Misteriu pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni. EMINESCU, N. 33. Magul privea pe gînduri în oglinda lui de aur Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. id. O. I, 44, cf. 94, DDRF, ALEXI, W. Darurile pe cari magii le-au adus la ieslele în cari s-a născut Mîntuitorul. PAMFILE, CR. 10. Acest mag, în epoca regilor daci, practica, după o rînduială antică de la Memfis, grafia sacră a cunoașterilor spirituale. SADOVEANU, O. XII, 11. Steaua își dă rază, Pre maghi îi luminează, Și maghii grăiesc Grai filozofesc. POP., ap. BV II, 97. Sîntem trei magi călători, Crai ca frații iubitori. TEODORESCU, P. P. 103, cf. 100. ♦ F i g. Sol, vestitor. Bătrînul mag înalță fruntea. Ce sfînt e graiul gurii sale! GOGA, P. 24. Trageți zăvoarele! Deschideți porțile!. .. Cele mai înalte cununi, în cinstea magilor zorilor buni! TULBURE, V. R. 17. 2. Vrăjitor, magician. Fiind el mai denainte eretic și mag, adecă vrăjitoria, să fie vinit la pravoslavie. CANTEMIR, HR. 141, cf. STAMATI, S., COSTINESCU, BARCIANU. Ce e necunoscutul și misterul acesta, bun numai pentru magi și astrologi? C. PETRESCU, R. DR. 38. – Pl.: magi și (învechit) maghi. – Din v. sl. магъ.

MAG¹ adj. (Regional, despre oameni) Care mănîncă sau bea mult (Băuțar-Caransebeș). TODORAN, GL. - Etimologia necunoscută. – Cf. m a g² (2).

MAGHÍE s. f. v. magic.

MAGHÍE s. m. v. magher.

MAGÍE s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care se crede că pot fi invocate anumite forțe mistice spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc.; (popular) vrăjitorie, fermecătorie. Meșteșugul maghiei foarte bine am învățat. CANTEMIR, ap. TDRG. Întru atîta învățase magia, ăt putea face din om lup sau orice feli de fiară. ȘINCAI, HR. I, 182/19. Venise să ceară ajutoriul magiei, spre a se ușura de torturele amorului ce simțea. FILIMON, O. II, 280. Rămîne nălucă în zarea pustiei Regina trufașă, regina magiei, Frumoasa lui, Meka. MACEDONSKI, O. I, 147. Magia și fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. SADOVEANU, O. XII, 12. Magia e începutul științei, o știință imaginativă și naivă. RALEA, S. T. I, 27. ◊ Magie neagră = practică magică în care se invocă puterea demonilor. Patriarh al magiei negre, aruncînd, din cînd în cînd, pe masă, un pumnal, el istorisea. .. despre viața sa. BACOVIA, O. 237. Renașterea arată un interes profund pentru magia neagră, fiindcă ea vedea în demon un geniu cosmic. CĂLINESCU, I. 164. Magie albă = arta de a produce prin mijloace naturale (bazate pe fenomene fizice, chimice, fiziologice, psihologice etc.) efecte care par supranaturale sau miraculoase. V. iluzionism, prestidigitație. ◊ Loc. adj. De magie = magic. V. f e e r i c. Poetul se exprimă în limba sa. Într-o limbă de magie, care îngeri o vorbesc; Oamenii de ea se-ncîntă. BOLLIAC, O. 114. Și-am făcut din tine-un înger, blînd ca ziua de magie, Cînd în viața pustiită rîde-o rază de noroc. EMINESCU, O. I, 29. ◊ E x p r. (Rar) Ca prin magie = deodată, pe neașteptate, ca prin farmec, ca prin minune. Cerul se lumină ca prin magie. FILIMON, O. II, 32. 2. Procedeu sau fenomen magic; vrajă, încîntare. O poezie bine alcătuită... lucrează ca o maghie ori în ce suflet (a. 1827). BV III, 548. Clădiri de visuri nalte, magie triumfală, Au fost de-ajuns o clipă, ca totul să se darme! ALECSANDRI, P. III, 99. Seara se coborîse prin aer, cu lumini bălaie, cu magii fantastice dulci, ca un văl de aur. F (1869), 42. Palatul plutea în magie Aurie. EMINESCU, O. IV, 97. Sufletul meu este rază, cîntec și magie! Și colorile din juru-mi, nimb al cerului divin. MACEDONSKI, O. I, 163, cf. 162. Oare pentru ce, mai mult, acest suspin. .. Că totul, poate, e-o repede magie. BACOVIA, O. 185. 3. F i g. (De obicei cu determinări în genitiv) Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Magia nopții este sfîntă..., Matrozii melancolic cîntă. MACEDONSKI, O. I, 153, cf. 27. Petale mor sub pași strivite... Dar alte flori vin sâ-nfloreascâ Peste cărare, din magia Cuvintelor ce ne dezmiardă. DENSUȘIANU, L. A. 10. – Pl.: (2, rar) magii. – Și: (învechit) maghie s. f. – Din fr. magie. – Maghie < gr. μαγεία.