maculare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) măc~ / Pl: ~lări / E: macula] (Liv) Murdărire.

maculare sf vz maculare

MACULARE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mînjire. [< macula].

macula vt [At: NEGULICI / V: (înv) măc~ / Pzi: ~lez / E: lat maculare, fr maculer] (Liv) A murdări.

măcula v vz macula

MACULA vb. I. tr. 1. (Liv.) A păta. 2. A strica o coală de tipar îmbîcsind-o cu prea multă cerneală. [Cf. fr. maculer, lat. maculare].

MACULA vb. tr. 1. a păta, a mânji, a murdări. 2. a strica o coală de tipar îmbâcsind-o cu prea multă cerneală. (< fr. maculer, lat. maculare)

A MACULA ~ez tranz. rar A acoperi cu pete (total sau parțial); a umple de murdărie; a păta. /<lat. maculare, fr. maculer

maculare s. f., g.-d. art. maculării

macula (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. maculez, 3 maculează; conj. prez. 1 sg. să maculez, 3 să maculeze

macula (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculează

macula vb., ind. prez. 1 sg. maculez, 3 sg. și pl. maculează

macula (maculez, maculat), vb. – A păta, a murdări. Fr. maculer. – Der. maculatură, s. f., din fr. maculature; maculator, s. n. (caiet de notițe).

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

MACULARE s. v. mânjire, murdărire, pătare.

maculare s.f. mânjire, murdărire, pătare, <rar> mânjeală, <înv. și pop.> terfeleală, <pop.> mânjitură, terfelire, <înv. și reg.> imare, <reg.> feștelire, <înv.> terfelitură. Macularea hainelor este inevitabilă pe un șantier.

MACULA vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

MACULA LUTEA s. (ANAT.) pată galbenă.

macula vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) jegoși, a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, <rar> a (se) slini, <înv. și pop.> a (se) negri, a (se) scârnăvi, <pop.> a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, <reg.> a se caciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoși, a (se) derveli, a (se) feșteli, a (se) lutoșa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui¹, a (se) tămânji, a (se) târnosi², a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărisi, <fig.; înv. și pop. a (se) măscări¹, <vulg.> a (se) căca. Transpirația i-a maculat gulerul cămășii. Hainele i s-au maculat de la mizeria de pe șantier.

macula vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

MACULA LUTEA s. (ANAT.) pată galbenă.

MACULARE s. f. (Rar; livresc) Acțiunea de a m a c u l a și rezultatul ei. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Pl.: maculări. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) măculáre s. f. PONTBRIANT, D. – V. macula.

MACULA vb. I. T r a n z. (Rar; livresc) A păta, a murdări, a mînji. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, BARCIANU. F i g. Și-a maculat suvenirea cu ucideri, mișelii și desfrînâri. F (1867), 392. - Prez. ind.: maculez. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) măculá vb. I. PONTBRIANT, D. – Din lat. maculare, fr. maculer.

MĂCULÁ vb. I v. macula.

MĂCULÁRE s. f. v. maculare.