3 intrări
55 de definiții

Explicative DEX

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

macai v vz măcăi

macăi v vz măcăi

macău sn vz măcău

măcai v vz măcăi

măcau sn vz măcău1

măcăcăi v vz măcăi

măcăi vi [At: COSTINESCU / V: (pop) macai, (reg) mac~, ~cai, măcăcăi, mâcai, mâc~, mâcâi / Pzi: 3 măcăie, ~ește / E: mac1 + -ăi] 1 (D. rațe, imp d. gâște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăli, a măcăni (1). 2 (Fig; d. armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat Si: a pocni. 3 (Fig; prt; d. oameni) A trăncăni. 4 (Reg; d. broaște) A orăcăi.

măcău1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: mac~, ~cau, mănc~, mâncău / Pl: ~cauă, (6) ~căi / E: mg mankó] 1 sn (Trs; Mar) Bâtă. 2 sn (Trs; Mar) Baston de plimbare. 3 sn (Trs; Mar) Cârjă. 4 sn (Trs; Mar) Vergea. 5 sn (Trs; Mar; îe) A cinsti cu ~l A bate cu măcăul (1). 6 sm (Reg) Om foarte înalt, voinic și cam prost Vz măgădău. 7 sn (Trs; îf măncău) Mâner la toporiștea coasei. 8 sn (Trs; îaf) Picior. 9 s (Reg) Rădăcină a cozii calului. 10 sn (Reg; îs) ~ de vie Butaș.

măcău2 sm [At: PAȘCA, GL. / E: cf mg makog „a țipa, a mârâi”] (Reg) Om care vorbește mult și realizează puțin.

mâcai v vz măcăi

mâcăi v vz măcăi

mâcâi2 v vz măcăi

mâcâi1 vr [At: DLR / Pzi: mâcâi / E: fo] 1 (Reg) A se bâlbâi. 2 (Reg) A se exprima greu.

mâncău2 sn vz măcău1

MĂCĂI (-ăiu, ăesc), ❍ MĂCANI (-ăn, -ănesc) vb. intr. 🐦 A striga m a c! mac! ca rațele: se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul (ISP.); prin șanțuri măcănesc rațe (LUNG.).

MĂCĂU (pl. -cauă, -cae, -căe) sn. Trans. Bucov. Maram. Ciomag: le număra și cu ~l cel de alun, pînă se mai coșeau de spate (RET.).

❍ MĂCĂUAȘ (pl. -așe), MĂCĂUȚ (pl. -țe) sn. dim. MĂCĂU.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic «mac-mac». Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. – Variantă: măcăni (MACEDONSKI, O. III 110) vb. IV.

MĂCĂNI vb. IV v. măcăi.

MĂCĂU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.

A MĂCĂI pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi

măcăì v. 1. a striga, vorbind de rațe; 2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee: mac! mac!].

măcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mac-mac). Strig ca rața. – Și hăcăĭesc în nord; în vest măcăn, a -í: rața măcăne (Ĭov. 207).

măcăŭ n., pl. ăĭe (cp. cu moacă 2. Ung. mákó înseamnă „bunică”). Nord. Cĭomag. Lovitură de cĭomag.

Ortografice DOOM

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 pl. măcăiau; conj. prez. 3 să măcăie

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 sg. măcăia; conj. prez. 3 să măcăie

măcăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. măcăie; imperf. 3 sg. măcăia

măcăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

Sinonime

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

MĂCĂI vb. v. ocăcăi, orăcăi.

MĂCĂU s. v. baston, bâtă, ciomag, cotor, măciucă, picior, rădăcină, toiag.

măcăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre rațe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni.

măcăi vb. IV. intr. I 1 (despre rațe) a măcăli, a măcăni, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 (reg.; despre broaște) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. II fig. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănțăni. Flecări. Forfeca. Îndruga. Măcina. Melița. Pălăvrăgi. Râșni. Sporovăi. Toca. Trăncăni.

măcăni vb. IV. 1 intr. (despre rațe) a măcăi, a măcăli, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune.

măcău s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 v. Baston. 3 v. Toiag. 4 (anat.; la coada calului) v. Cotor. Rădăcina cozii (v. rădăcină). Rădăcină. 5 (la coada coasei) v. Cocârlă.

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

măcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.

măcău s. v. BASTON. BÎTĂ. CIOMAG. COTOR. MĂCIUCĂ. PICIOR. RĂDĂCINĂ. TOIAG.

Arhaisme și regionalisme

mâcâi, mâcâi, vb. IV (pop.) a se bâlbâi.

măcắu, s.n. v. macău („toiag”).

măcău, s.n. – v. macău („toiag”).

măcău, s.n. – v. macău.

Tezaur

MACAI vb. IV v. măcăi.

MACĂI vb. IV v. măcăi.

MACĂU s. n. v. măcău.

MĂCAÍ vb. IV v. măcăi.

MĂCÁU s. n. v. măcău1.

MĂCĂCĂI vb. IV v. măcăi.

MĂCĂÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre rațe, impropriu despre gîște) A scoate strigătul caracteristic speciei, a face mac-mac; (regional) a măcăli, a măcăni. Se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul. ISPIRESCU, L. 325. În fundul ogrăzii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind speriată. VLAHUȚĂ, O. A. 382. Rațe cu capete de smarald măcăiesc. ANGHEL-IOSIF, C. L. 172. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele. SADOVEANU, O. I, 410. Rațele, închise în coștirețe, se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II, 32. Cîrduri de gîște și rațe măcăiau la ușile cuhniilor. V. ROM. aprilie 1 954, 99. Toată noaptea măcăiește și cînd sboară, șuierește. ȘEZ. VII, 122. ♦ Fig. (Despre armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat; a pocni. Tocmai noaptea tîrziu, pe front, în dosul mitralierelor care măcăiau înfricoșător. . . își mai veni în fire. REBREANU, NUV. 307. ♦ F i g. (Peiorativ, despre oameni) A trăncăni. V. c l ă m p ă n i. Cf. COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional, despre broaște) A orăcăi. ALR SN III h 730. – Prez. ind. pers. 3: măcăie și măcăiește. – Și: (popular) macai (H III 4, 101, 140, 325, VI 74, VII 133, VIII 98, X 208, 465, XI 75, XIII 174, XIV 436, 464, 488, XV 425, 490), (regional) măcaí (ib. X 423, 478), mîcăi (ib. III 245, X 85, XIV 4, 237, XVIII 140), mîcîí (ib. I 170, III 195), mîcaí (ib. VI 215, XVIII 304), macăí (ib. II 80, 117, 167, 207, ALR SN II h 381), (prin reduplicare) măcăcăi (ALEXI, W., H IV 429, ALR SN II h 381) vb. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂU 2 s. m. (Regional) Om care vorbește mult și realizează puțin (Răhău-Alba Iulia) PAȘCA; GL. - Cf. magh. m a k o g „a țipa, a mîrîi”.

MĂCĂU1 subst. 1. S. n. (Transilvania, Maram.) Băț, ciomag, toroipan (BUDAI-DELEANU, LEX, LB, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, TDRG, ALEXI. W., ALR II/I MN 148, 3 962/284), măciucă (ALEXI, W.) ; toiag, (LB, T. PAPAHAGI, M 224, ȚIPLEA, P. P. 112) ; cîrjă (LB) ; baston (de plimbare) (TDRG, ALR II 3 360/362); vergea (CABA, SĂL. 90). Bate cu măcăul (a. 1 767) IORGA, S. D. XIII, 266. Pentru siguranția și apărarea despre lupi trebuie să poarte măcao. . . ferecate cu fieru și ascuțite. COD. SILV. 37. Cînd i trece peste on-tău, S-o treci, mîndruț, de-on măcău. ȚIPLEA, P. P. 51. Bate-ți gura cu măcău, Să nu bată ca on-capău. BÎRLEA, C. P. 296. ♦ Bătaie, lovitură cu măcăul (1). Cinstit-ai pe tată-tău? Toată dziua c-un macău! MARIAN, SA. 36. 2. S. m. (Regional) Epitet dat unui om foarte înalt (v. p r ă j i n ă, p ă l e a ț ă) voinic și cam prost (v. m ă g ă d ă u). Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1 951, nr. 5, 26. 3. S. n. (Transilv., în forma măncău) Mîner la toporiștea coasei; picior. ALR I 940/231 cf. ALRM SN I h 40, 41. 4. Subst. (Prin fostul județ Vîlcea) Parte a cozii calului pe care crește părul; rădăcină. Cf. CIAUȘANU, GL. 5. S. n. (Regional, în sintagma) Măcău de vie = butaș (Bocșa-Zălau). ALR II 6 109/ 279. – Pl.: măcauă și (2) măcăi. - Și măcau (PONTBRIANT, D., LM, DDRF), măncău, macău mîncău (ALRM SN I h 40, 41) s. n. – Din magh. mankó.

MĂNCĂU s. n. v. măcău1.

MÎCÎÎ1 vb. IV. R e f l. (Regional) A se bílbíi; a se exprima greu. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. - Prez. ind.: mîcîi. – Formație onomatopeică.

MÎCÎÎ2 vb. IV v. măcăi.

Intrare: măcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăi
  • măcăire
  • măcăit
  • măcăitu‑
  • măcăind
  • măcăindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăie
(să)
  • măcăie
  • măcăia
  • măcăi
  • măcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăie
(să)
  • măcăie
  • măcăiau
  • măcăiră
  • măcăiseră
verb (V334)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăni
  • măcănire
  • măcănit
  • măcănitu‑
  • măcănind
  • măcănindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăne
(să)
  • măcăne
  • măcănea
  • măcăni
  • măcănise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăne
(să)
  • măcăne
  • măcăneau
  • măcăniră
  • măcăniseră
mâcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: măcău
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcău
  • măcăul
  • măcău‑
plural
  • măcaie
  • măcaiele
genitiv-dativ singular
  • măcău
  • măcăului
plural
  • măcaie
  • măcaielor
vocativ singular —
plural —
măcau
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâcâi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâcâi
  • mâcâire
  • mâcâit
  • mâcâitu‑
  • mâcâind
  • mâcâindu‑
singular plural
  • mâcâie
  • mâcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâcâi
(să)
  • mâcâi
  • mâcâiam
  • mâcâii
  • mâcâisem
a II-a (tu)
  • mâcâi
(să)
  • mâcâi
  • mâcâiai
  • mâcâiși
  • mâcâiseși
a III-a (el, ea)
  • mâcâie
(să)
  • mâcâie
  • mâcâia
  • mâcâi
  • mâcâise
plural I (noi)
  • mâcâim
(să)
  • mâcâim
  • mâcâiam
  • mâcâirăm
  • mâcâiserăm
  • mâcâisem
a II-a (voi)
  • mâcâiți
(să)
  • mâcâiți
  • mâcâiați
  • mâcâirăți
  • mâcâiserăți
  • mâcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • mâcâie
(să)
  • mâcâie
  • mâcâiau
  • mâcâiră
  • mâcâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măcăiverb

  • 1. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: măcăni
    • format_quote Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. DLRLC
    • format_quote Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. DLRLC
etimologie:
  • Mac + -ăi. DEX '09 DEX '98

măcău, măcaiesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.