MĂTRĂGUNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

mătrăgună sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) mat~, ~ulă, ~ăgiune / Pl: ~ne / E: ns cf alb matërgonë, gr μανδραγόρα, lat mandragora] 1 (Șîc ~-doamnă-mare, ~-iarbă-bună, ~-iarbă-mare] Plantă erbacee otrăvitoare cu flori brune-violete, care conțin atropină, și cu fructe negre, lucioase Si: beladonă, (reg) cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, împărăteasa buruienilor, împărăteasă, floarea-codrului, nădrăgulă, țilidonie (Atropa bella-donna). 2 (Fam; îe) Parcă i-a dat cineva ~ Se spune despre cineva care pare să fie nebun. 3 (Fig; dep) Persoană rea.

MĂTRĂGUNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

MĂTRĂGUNĂ s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia solanaceelor, cu flori brune-violete și cu fructe negre, lucitoare, asemănătoare cu cireșele; în corpul său conține atropină și alți alcaloizi; crește în stare sălbatică și cultivată, avînd întrebuințări în medicină (Atropa Belladona); beladonă. Tot în asemenea gărăfioare strînge dumneaei și zamă de mătrăgună. SADOVEANU, N. F. 35. Azi așterne-mi pe sub piept Flori de mătrăgună. COȘBUC, P. I 184. Văzură o babă... săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

MĂTRĂGUNĂ ~i f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre-lucioase, folosite în medicină; beladonă. /cf. alb. matërgonë

mătrăgună f. numele popular al beladonei cu care babele dela țară fac de dragoste și descântă pe cei bolnavi. [Din ital. martagone, varietate de crin, nume confundat cu mandragora, ambele plante având, după credințele poporului, însușiri comune].

mătrăgúnă f., pl. e (cp. cu alb. matărgonă, mandragură, d. gr. mandragóra, de unde probabil și it. martagone și sp. -on și -ona, crin de pădure). O buruĭană solanee veninoasă în toate părțile eĭ (átropa belladónna), numită și ĭarba codruluĭ și beladonă, din ale căreĭ frunze se scoate atropina. – La Cant. mandragóră.

matrăgună sf vz mătrăgună

mătrăgiune sf vz mătrăgună

mătrăgulă sf vz mătrăgună

*BELADONĂ (pl. -one) sf. 1 🌿= MĂTRĂGUNĂ ¶ 2 ☠ Frunzele de mătrăgună, reduse în praf sau preparate în diferite moduri, întrebuințate în medicină [fr.].

CIREAȘĂ (pl. -eșe. -eși) sf. 🌿 1 Poama cireșului, din care se cunosc mai multe varietăți: cireșe amari, din care se face dulceață; cireșe pietroase, moacre, drăgănele, de Ispas sau de Maiu, cu carnea vîrtoasă; cireșe ultoane, albe sau galbene, cu gust dulce, uneori sălciu; cireșe dospitoare, albe-roșietice, cam sarbede la gust; cireșe vișinatice, galbene-roșii, acricioase: cireșe negre, etc. ¶ 2 CIREAȘA-LUPULUI = MĂTRĂGUNĂ [lat. vulg. * cerĕsia].

CODRU² sm. 1 🌳 Pădure bătrînă, mare și deasă: în fund priveliștea munților acoperiți de codri (VLAH.); (P): a i se închide calea în ~, a i se înfunda, a nu mai avea încotro ¶ 2 🌐 ‡ Munte ¶ 3 🔱 Ⓟ Fetele ~lui, unul din numeroasele nume ale ielelor (PAMF.) ¶ 4 🌿 IARBA – ~LUI = MĂTRĂGUNĂ [codru¹; comp. alb. kodre „deal”].

DOAMNĂ (pl. -ne) sf. 1 ‡ Soția Domnului, Domnitorului (🖼 1855): Doamna Chiajna; Elena Doamna ¶ 2 Titlu dat unei femei măritate, cucoană: stimată ~, doamnelor și domnilor! Doamna Popescu ¶ 3 🌿 DOAMNA-CODRULUI, DOAMNĂ-MARE = MĂTRĂGUNĂ -; CONDURUL-DOAMNEI 👉 CONDUR; -PAPUCUL-DOAMNEI 👉 PAPUC [lat. dom(ĭ)na].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

NĂDRĂGULĂ sf. Trans. 🌿 MĂTRĂGUNĂ [ung. nadragulya].

mătrăgună (desp. mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

mătrăgună (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

mătrăgună s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

mătrăgună (mătrăgune), s. f. – Mandragoră (Atropia belladona). – Mr. mătrăgună. Gr. μανδραγόρα (Philippide, Principii, 17; Diculescu, Elementele, 485), cf. alb. mandragure, it. martagone, sp. martagón. Der. este dificilă (după Pușcariu 1049, prin intermediul unui lat. *mandragona; după Pușcariu, Lr., 265, prin intermediul alb. matërgonë, care poate proveni și el din rom. sau din mr.). Cf. REW 5291 și contra acestei der., Densusianu, Rom., XXXIII, 281.

MĂTRĂGUNĂ s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.

mătrăgună s.f. 1 (bot.) Atropa belladona; beladonă, <reg.> cireașa-lupului (v. cireașă), doamna-codrului (v. doamnă), doamnă-mare, floarea-codrului (v. floare), iarba-codrului (v. iarbă), iarba-lupului (v. iarbă), împărăteasa-buruienilor (v. împărăteasă), împărăteasă, nădrăgulă, lup, porci (v. porc), șoldină, țilidonie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).

MĂTRĂGUNĂ s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.

mătrăgună, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.

mătrăgună, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna); doamna codrului, doamnă mare, împărăteasă: „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă într-o lună”. În med. pop., se folosește pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza 1968: 27). – Cf. alb. matërgonë (DEX).

MĂTRĂGÚNĂ s. f. (Și în sintagmele mătrăgună doamnă mare. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50, PANȚU, PL., mătrăgună iarbă bună. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, PANȚU, PL. mătrăgună iarbă mare, N. LEON, MED. 50) Plantă erbacee otrăvitoare cu flori brune-violete, care conțin atropină, și cu fructe negre, lucitoare ; beladonă, (regional) împărăteasă, țilidonie, nădrăgulă, doamnă-mare, împărăteasa-buruienilor, doamna-codrului, floarea-codrului, cireașa-lupului (Atropa bella-donna). Cf. ANON. CAB., COTEANU, PL. 16, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 137. Azi așterne-mi pe sub piept, Flori de mătrăgună; Mamă, vreau să mă deștept, Mîne-n zori nebună. COȘBUC, B. 224. Ia apoi nouă feluri de plante. . . Avrămeasă, cristineasă. . ., mătrăgună. MARIAN, NA. 24, cf. BRANDZA, FL. 342, DAMÉ, T. 185, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50. Dacă vita a turbat din sete, atunci se dă în mîncare boabe de mătrăgună și se îndreaptă. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 22, cf. 34. Mătrăguna, mătrăguna doamnă mare, mătrăguna iarbă bună, mătrăgiune (Atropa belladonna) se mai numește cireșa lupului, iarba codrului, nădrăgulă, împărăteasa buruienilor. ȘEZ. XV, 78. Mătrăguna, năvalnicul și alte ierburi sînt bune pentru făcut de dragoste. PAMFILE, S. T. 54, cf. id. DUȘM. 246, id. S. V. 2, PĂCALĂ, M. R.17, BULET. GRĂD. BOT. V, nr.3-4, 54. Foaie verde mătrăgună – Veselianu-ia bună! REBREANU, R. I, 130. Și-n toamna umedă, pe stradă, Am plîns cu frunzele-mpreună; Portița veche stă să cadă, Și-n umbră-i crește-o mătrăgună. CAZIMIR, L. U. 61. Tot în luminișurile pădurei tăiate, repede își află loc vestita mătrăgună, alintată și sub numele de împărăteasă ori doamnă-mare de popor. SIMIONESCU, FL. 71. Mătrăguna este cea mai otrăvitoare dintre buruienile ce cresc în țara noastră. VOICULESCU, L. 179, cf. DS. Cîteodată ne vine nebunie, parc-am fi băut zamă de mătrăgună. SADOVEANU, O. XIII, 606. Fructul mătrăgunei e întocmai ca o cireașă neagră, amară. id. N. F. 35, cf. H II 142, IV 52. Și, cum le găti, Mi le și-ndulci, Cu boabe de mătrăgună, Să le fiă voia bună. TEODORESCU, P. P. 263, cf. com. MARIAN. Frunzuleană mătrăgună, Pasăre ce ești nebună, De-mi tot cînți sara pe lună. SEVASTOS, C. 34. Văzură o babă urîtă, despletită, desmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I, 208, cf. 165, II, 133, IV, 124. Foaie verde mătrăgunî, Ia-ți, băieți, ziua bunî. MAT. FOLK. 1364. Celui ce zace de boală grea i se dă mătrăgună. PAMFILE, B.15. Foaie verde mătrăgună, Iubește-mă asta lună. BÎRLEA, C. P. 84, cf. 229, ALR I 1 925/178, 251, 268, 280, 350, 354, 582, 782. ◊ F i g. (Cu aluzie la amăreala, otrava pe care o conține planta) Amețită de mătrăguna amintirii. CAMIL PETRESCU, T. II, 305. Dar tu, fetișcană de făurar. . . Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. DEȘLIU, G. 53. Tuturor lumea li-i dragă, Mie mi-e cerneală neagră; Tuturor lumea li-i bună, Dar mie mi-e mătrăgună. DOINE, 295. ◊ E x p r. Parcă í-a dat cineva mătrăgună = parcă e nebun. ZANNE, P. I, 218. ♦ Calificativ depreciativ pentru o persoană rea. Eu am introdus în mijlocul nostru o buruiană, o iarbă rea, care aprinde și întunecă mintea. O mătrăgună. BARANGA, I. 217. – Pl.: mătrăgune (SCRIBAN, D.) și mâtrăguni (CADE). – Și: (regional) mătrăgúlă (ALR I 1925/94, 576, 835), mătrăgiúne, matrăgună s. f. – Cf. alb. matёrgonё, gr. μανδραγόρας, lat. mandragora.

MATRĂGUNĂ s. f. v. mătrăgună.

MĂTRĂGIÚNE s. f. v. mătrăgună.

MĂTRĂGÚLĂ s. f. v. mătrăgună.