MĂTRĂGÚNĂ s. f. (Și în sintagmele mătrăgună doamnă mare. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50, PANȚU, PL., mătrăgună iarbă bună. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, PANȚU, PL. mătrăgună iarbă mare, N. LEON, MED. 50) Plantă erbacee otrăvitoare cu flori brune-violete, care conțin atropină, și cu fructe negre, lucitoare ; beladonă, (regional) împărăteasă, țilidonie, nădrăgulă, doamnă-mare, împărăteasa-buruienilor, doamna-codrului, floarea-codrului, cireașa-lupului (Atropa bella-donna). Cf. ANON. CAB., COTEANU, PL. 16, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 137. Azi așterne-mi pe sub piept, Flori de mătrăgună; Mamă, vreau să mă deștept, Mîne-n zori nebună. COȘBUC, B. 224. Ia apoi nouă feluri de plante. . . Avrămeasă, cristineasă. . ., mătrăgună. MARIAN, NA. 24, cf. BRANDZA, FL. 342, DAMÉ, T. 185, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50. Dacă vita a turbat din sete, atunci se dă în mîncare boabe de mătrăgună și se îndreaptă. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 22, cf. 34. Mătrăguna, mătrăguna doamnă mare, mătrăguna iarbă bună, mătrăgiune (Atropa belladonna) se mai numește cireșa lupului, iarba codrului, nădrăgulă, împărăteasa buruienilor. ȘEZ. XV, 78. Mătrăguna, năvalnicul și alte ierburi sînt bune pentru făcut de dragoste. PAMFILE, S. T. 54, cf. id. DUȘM. 246, id. S. V. 2, PĂCALĂ, M. R.17, BULET. GRĂD. BOT. V, nr.3-4, 54. Foaie verde mătrăgună – Veselianu-ia bună! REBREANU, R. I, 130. Și-n toamna umedă, pe stradă, Am plîns cu frunzele-mpreună; Portița veche stă să cadă, Și-n umbră-i crește-o mătrăgună. CAZIMIR, L. U. 61. Tot în luminișurile pădurei tăiate, repede își află loc vestita mătrăgună, alintată și sub numele de împărăteasă ori doamnă-mare de popor. SIMIONESCU, FL. 71. Mătrăguna este cea mai otrăvitoare dintre buruienile ce cresc în țara noastră. VOICULESCU, L. 179, cf. DS. Cîteodată ne vine nebunie, parc-am fi băut zamă de mătrăgună. SADOVEANU, O. XIII, 606. Fructul mătrăgunei e întocmai ca o cireașă neagră, amară. id. N. F. 35, cf. H II 142, IV 52. Și, cum le găti, Mi le și-ndulci, Cu boabe de mătrăgună, Să le fiă voia bună. TEODORESCU, P. P. 263, cf. com. MARIAN. Frunzuleană mătrăgună, Pasăre ce ești nebună, De-mi tot cînți sara pe lună. SEVASTOS, C. 34. Văzură o babă urîtă, despletită, desmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I, 208, cf. 165, II, 133, IV, 124. Foaie verde mătrăgunî, Ia-ți, băieți, ziua bunî. MAT. FOLK. 1364. Celui ce zace de boală grea i se dă mătrăgună. PAMFILE, B.15. Foaie verde mătrăgună, Iubește-mă asta lună. BÎRLEA, C. P. 84, cf. 229, ALR I 1 925/178, 251, 268, 280, 350, 354, 582, 782. ◊ F i g. (Cu aluzie la amăreala, otrava pe care o conține planta) Amețită de mătrăguna amintirii. CAMIL PETRESCU, T. II, 305. Dar tu, fetișcană de făurar. . . Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. DEȘLIU, G. 53. Tuturor lumea li-i dragă, Mie mi-e cerneală neagră; Tuturor lumea li-i bună, Dar mie mi-e mătrăgună. DOINE, 295. ◊ E x p r. Parcă í-a dat cineva mătrăgună = parcă e nebun. ZANNE, P. I, 218. ♦ Calificativ depreciativ pentru o persoană rea. Eu am introdus în mijlocul nostru o buruiană, o iarbă rea, care aprinde și întunecă mintea. O mătrăgună. BARANGA, I. 217. – Pl.: mătrăgune (SCRIBAN, D.) și mâtrăguni (CADE). – Și: (regional) mătrăgúlă (ALR I 1925/94, 576, 835), mătrăgiúne, matrăgună s. f. – Cf. alb. matёrgonё, gr. μανδραγόρας, lat. mandragora.