19 definiții pentru mătanie metanie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.

mătanie sf [At: (a. 1640) GCR I, 90/17 / V: (reg) ~ta (Pl: mătăni, mătănii, mătane), ~tane (Pl: mătănii, mătăni, mătane), met~ (Pl: metanii și metănii, metăni, metane) / Pl: ~tănii și ~ii / E: slv метаниа, gr μετάνοια] 1 (Rel; mpl: construit cu verbele „a bate”, „a face”) Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. 2 Plecăciune adâncă în semn de respect, de supunere Si: închinăciune, temenea. 3 (Lpl) Șirag de mărgele pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. 4 Rugăciuni repetate și numărate pe mătănii (3). 5 (Înv) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. 6 (Pex) Consacrare ca monah Vz ascultare.

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.

MĂTÁNIE, mătănii și mătanii, s. f. (În unele practici religioase) 1. (Mai ales la pi.; construit de obicei cu verbele «a face», «a bate») Îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, P. I 118. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1415. ◊ (Glumeț) Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd, Și se-mping și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, lemn, sticlă etc. pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. M-am săturat să-mi număr anii., Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. Își amintea ca într-un vis... de pomii bătrîni, ca și dînsul, din livadă, de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. – Variantă: (învechit) metánie (HOGAȘ, M. N. 134, CREANGĂ, A. 101, NEGRUZZI, S. II 235) s. f.

MĂTÁNIE ~ănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere și înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de venerație sau de pocăință). A bate (sau a face) ~ănii. 2) la pl. Șirag de mărgele pe care credincioșii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija

mătanie f. 1. închinăciune, genuflexiune: a făcut o sută de mătănii; 2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile: noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii; 3. ca obiect de lux: învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar; 4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire: a luat mătanie la Sfântu Munte; 5. înclinarea corpului (sens generalizat): capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), s’a restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].

METÁNIE s. f. v. mătanie.

metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V. dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și mătanie, pl. ăniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mătánie (plecăciune) (-ni-e) s. f., art. mătánia (-ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătắnii, art. mătắniile (-ni-i-)

mătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-)

mătanie, -tănii (prosternare; salbă de mărgele).

*mătắnii (șirag de mărgele) s. f. pl., art. mătắniile (-ni-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂTANIE s. compliment, închinăciune, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mătánie (mătắnii), s. f.1. Genuflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (Pl.) Rozariu. Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, Gr., 97). Sec. XVII.

Intrare: mătanie
substantiv feminin (F139)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătanie
  • mătania
plural
  • mătănii
  • mătăniile
genitiv-dativ singular
  • mătănii
  • mătăniei
plural
  • mătănii
  • mătăniilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F139)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metanie
  • metania
plural
  • metănii
  • metăniile
genitiv-dativ singular
  • metănii
  • metăniei
plural
  • metănii
  • metăniilor
vocativ singular
plural

mătanie metanie în concepțiile / practicile religioase

  • 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, P. I 118.
      surse: DLRLC
    • Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1415.
      surse: DLRLC
    • glumeț Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd, Și se-mping și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224.
      surse: DLRLC
  • 2. (la) plural Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • M-am săturat să-mi număr anii., Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134.
      surse: DLRLC
    • Își amintea ca într-un vis... de pomii bătrîni, ca și dînsul, din livadă, de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64.
      surse: DLRLC
  • 3. învechit Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • comentariu Plural și: mătanii.
    surse: DLRLC

etimologie: