34 de definiții pentru măre mări (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare; mă, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”.

MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare: Măi, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”.

MẮRE interj. (Mai ales în literatura populară; și în forma mări) Cuvînt care exprimă mirare, surprindere, uimire, admirație. Și mîndre palaturi mai avea zîna, măre. ISPIRESCU, E. 77. Iată, mări, că deodată O poiană se arată. ALECSANDRI, P. II 90. ◊ (În legătură cu un vocativ) Da ce vrei, mări Cătălin ? Ia dut' de-ți vezi de treabă. EMINESCU, O. I 174. Greu la deal, măre copile. PANN, P. V. II 57. – Variantă: mări interj.

mắre/mắri1 (pop.) interj.

mắre interj. – Ei, pst, stai! – Var. (Mold.) mări. Mr. more, megl. mara, istr. murié. Ngr. μῶρε (Scriban), cf. alb. morë, bg., sb. more, ven. moré. Puțin probabilă der. din lat. mās „mascul” (Philippide, II, 722); și mai puțin încă din lat. amōrem (Șeineanu, Istoria filologiei, 345).

MẮRE interj. 1) (se folosește pentru a exprima mirare, nedumerire, curiozitate). 2) (folosit și ca termen de adresare) Măi. [Var. mări] /cf. alb. more, ngr. moré

măre! (mări!) int. Mold. de chemare sau de provocare: măre, ia ascultă! [Cf. sinonimul albanez MORÈ].

mắre și (azĭ în est) mắri, interj. de mirare, ca și măĭ și bre saŭ ca vezĭ, uĭte-te (Pop.): Măre, oare cine a fost? Da ce-ĭ asta, măre? Ĭa´uzĭ, măre! (ngr. moré, bre și vre, voc. d. morós [vgr. morós], nebun adică „măĭ nebune, nu fi nebun, ce nebunie e asta?”, de unde și alb. moré, mre, turc. bg. sîrb. rut. [d. rom.] bre, bg. sîrb. móre. V. mă 2).

MĂRI2 interj. v. măre.

MĂRÍ1, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare1.

MĂRÍ1, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare1.

MĂRÍ2, măresc, vb. IV. 1. Refl. A-și spori dimensiunile, a crește, a deveni mai mare. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește. EMINESCU, O. I 152. Pînă-s mere mititele Stau în creangă cu putere; Iară dacă se măresc Oamenii le-agrămădesc! HODOȘ, P. P. 71. ♦ A se înmulți ca număr, a crește în număr, a spori. Pe măsură ce treceau prin inima satului, prin «centru», ceata se mărea. DUMITRIU, N. 253. ◊ Refl. pas. între timp i se mări leafa cu cinci lei pe zi. SAHIA, N. 109. ♦ A crește în vîrstă, a se dezvolta. Mărindu-se și mergînd la școală, el întrecea la învățătură și istețime pe toți copiii. ISPIRESCU, M. V. 4. 2. Tranz. A face mai mare, a face să sporească, să crească; p. ext. a intensifica. Zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți, fantasmagoria fără de margini a nopții își mări farmecul. HOGAȘ, DR. II16. 3. Tranz. (Rar) A slăvi, a preamări, a lăuda. (Refl. pas.) Nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească dumnezeul... îndurărilor. NEGRUZZI, S. I 196. 4. Refl. (Învechit) A se făli, a se fuduli, a se îngîmfa. Asinul mărindu-se întru sine a întrebat pe leu... ce judeci de glasul meu? ȚICHINDEAL, F. 16.

mărí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 măreáscă

mărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 sg. și pl. măreáscă

MĂRÍ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, semeți.

Intrare: măre
măre
invariabil (I1)
Surse flexiune: DOR
mări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mări mărire mărit mărind singular plural
mărește măriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) măresc (să) măresc măream mării mărisem
a II-a (tu) mărești (să) mărești măreai măriși măriseși
a III-a (el, ea) mărește (să) mărească mărea mări mărise
plural I (noi) mărim (să) mărim măream mărirăm măriserăm, mărisem*
a II-a (voi) măriți (să) măriți măreați mărirăți măriserăți, măriseți*
a III-a (ei, ele) măresc (să) mărească măreau mări măriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)