11 definiții pentru măcel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măcel sn [At: RUSSO, S. 147 / Pl: ~uri / E: pvb măcelări] 1 Ucidere cu sălbăticie a unei mulțimi fără apărare Si: masacru, (înv) măcelărie (4). 2 Luptă. 3 Război.

MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

MĂCÉL, măceluri, s. n. Ucidere de oameni în masă (mai ales în război, în acțiuni de reprimare, de opresiune etc.); masacru, carnaj. Neron!... E Roma-n flăcări, în lacrimi și-n măcel. MACEDONSKI, O. I 107. Măcelul se-nfierbîntă, Luptătorii sînt piept la piept. VLAHUȚĂ, O. A. II 119. Acțiunea ținu mult și măcelul fu mare, cu pierdere mai multă din partea turcilor. BOLINTINEANU, O. 262.

MĂCÉL ~uri n. Omor în masă (al unor oameni lipsiți de apărare); masacru. /v. a măcelări

măcel n. 1. tăiere; 2. fig. ucidere în massă, mare vărsare de sânge: bătălia se sfârși cu un măcel înfricoșat. [Lat. MACELLUM].

măcél n., pl. urĭ (lat. macĕllum și maccĕllus, tîrg de carne, pește, legume ș. a., de origine semitică, de unde și vgr. mákellon, îngrăditură, tîrg; it. macello, 1. măcelărie, 2. măcel, mare ucidere de oamenĭ; pv. masel, vfr. maisel; germ. metzel). Mare vărsare de sînge omenesc, măcelărie, căsăpie: războĭu mondial a fost un oribil măcel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măcél s. n., pl. măcéluri

măcél s. n., pl. măcéluri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂCEL s. masacru, (livr.) carnaj, hecatombă, (înv. și pop.) pierzanie, pierzare, (înv.) măcelărie, meserniță, tăiere. (Mare ~ a mai fost.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măcél (măcéluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu. Der. măcelar, s. m. (casap), din lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului); măcelări, vb. (a omorî, a extermina); măcelărie, s. f. (magazin de carne).

Intrare: măcel
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcel
  • măcelul
  • măcelu‑
plural
  • măceluri
  • măcelurile
genitiv-dativ singular
  • măcel
  • măcelului
plural
  • măceluri
  • măcelurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)