mârâitură sf [At: LM / Pl: ~ri / E: mârâi + -tură] 1-5 Mârâire (1-5). 6 (Rar) Protestare. 7 (Reg; dep) Copil plângăreț.

MÎRÎITURĂ, mîrîituri, s. f. Sunetele scoase de un animal care mîrîie. Auz o mîrîitură... a unui cățel lățos. CARAGIALE, la CADE.

mărăitură f. geamăt continuu al câinilor și cățeilor.

mârâitură (desp. -râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâiturii; pl. mârâituri

mârâitură (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâiturii; pl. mârâituri

mârâitură s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. mârâiturii; pl. mârâituri

MÂRÂITURĂ s. v. mârâit.

MÎRÎITURĂ s. mîrîială, mîrîit, (reg.) hîră. (~ de cîini.)

MÎRÎITURĂ s. f. 1. Mîrîit¹ (1). Cf. POLIZU. Mlrliturile cînelui spăriară copiii. LM. Intru și salut, cînd auz o mîrîitură și văz apărînd dintr-un paneraș de lîngă cocoana capul unui cățel lățos. CARAGIALE, O. II, 95, cf. ȘĂINEANU, D. U. Erau mîrîituri și urlete ce-mi vor rămînea în minte cît voi trăi. SANDU-ALDEA, ap. CADE. O buză ridicată, niște colți tăioși albi și o groaznică mîrîitură, gonesc pe bietul pribeag de lîngă prada sa. TAFRALI, S. 133. 2. P. a n a l. Mîrîit¹ (2). Mîrîiturile calomniatorilor mei. LM. 3. (Regional) Epitet depreciativ pentru un copil plîngăreț. Cf. m î r î i (2) (Bonț-Gherla). COMAN, GL. – Pl.: mîrîituri. – Mîrîi + suf. -tură.