3 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

mâr [At: LM / E: fo] 1 i (Rep; și pronunțat cu „r” prelungit) Sunet care redă mârâitul câinelui sau mormăitul ursului Vz mor. 2 (Îe) A nu zice nici ~ A nu spune nimic.

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

MÂR interj. (se folosește pentru a reda mârâitul câinelui).(A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.

CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.

câr i [At: CANTEMIR, IST. 117 / V: car, câra (-mâra), gâr(a) (-mâra), gări (mâr), cârc (mârc) / P: de obicei cu r prelungit / E: fo cf gar, hâr, cârâi] 1 (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.) 2 (Adesea repetat) Strigăt cu care se alungă unele păsări. 3 (Îlav) Cu ~ Cu ceartă. 4 (Îal) Cu tocmeală. 5 (Îe) Că-i ~, că-i mâr Se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase.

CÎR interj. 1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. 2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.

GÎ́RA interj. (Substantivat, numai în expr.) Gîra-mîra = sîcîială, ceartă. Și ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l taie. ISPIRESCU, L. 69.

MÎR interj. (în expr.) Cîr-mîr (sau că-i mîr, că-i cîr) v. cîr.

MÎ́RA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. gîra.

GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.

CÂR interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara).Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.

câr! int. strigătul cioarei și al găinei.

cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.

arată toate definițiile

Intrare: mâr
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • mâr
mâr-mâr interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • mâr-mâr
Intrare: câr
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • câr
gâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gâri-mâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gâra interjecție
interjecție (I10)
  • gâra
gâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
câr-mâr interjecție
compus
  • câr-mâr
gâr-mâr interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • gâr-mâr
Intrare: gâra / -mâra
gâra interjecție
interjecție (I10)
  • gâra
gâra-mâra interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • gâra-mâra
gâr-mâr interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • gâr-mâr

mâr mâr-mâr

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită mârâitul câinelui.
    surse: DEX '09 sinonime: hâr
    • 1.1. expresie Câr-mâr (sau că-i mâr, că-i câr).
      surse: DLRLC
    • 1.2. expresie (A nu face) nici câr, nici mâr = a nu spune nimic; a fi indiferent la toate.
      surse: NODEX

etimologie:

câr gâr gâri-mâr gâra câr-mâr gâr-mâr

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: cîrrrl clonc! clonc! SBIERA, P. 292.
      surse: DLRLC
    • Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cîr Corbule, cîr moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241.
      surse: DLRLC
    • Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58.
      surse: DLRLC

etimologie:

gâra / -mâra gâra-mâra gâr-mâr

etimologie: