MÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

mâr [At: LM / E: fo] 1 i (Rep; și pronunțat cu „r” prelungit) Sunet care redă mârâitul câinelui sau mormăitul ursului Vz mor. 2 (Îe) A nu zice nici ~ A nu spune nimic.

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

MÂR interj. (se folosește pentru a reda mârâitul câinelui). ◊ (A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

gâr-mâr i vz câr-mâr

CÎR ! interj. 1 Imită strigătul cioarei: niște Țigani tot ziceau ~! ~! și Dumnezeu i-a făcut cioare (VOR.) ¶ 2 (P); Că-i ~! că-i mîr! sau ba ~! ba mîr! 👉 MÎR !

MÎR interj. (în expr.) Cîr-mîr (sau că-i mîr, că-i cîr) v. cîr.

mîr, interj. care arată vocea cîneluĭ în ainte de a lătra (V. hîr). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr (ca bg. ni vyk, ni gyk), a nu crîcni, a nu obĭecta nimic. V. mîc și mor 2.

mâr/mâr-mâr interj.

mâr/mâr-mâr interj.

mîr interj. – Reproduce lătratul cîinelui. Creație expresivă. – Der. mîrîi, vb. (a lătra), cf. gr. σμαραγείν; mîrîială, s. f. (lătrat); mîrîit, s. n. (lătrat); mîrîit, s. n. (lătrat); mîrîitor, adj. (care latră); mîrîitură, s. f. (lătrat).

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: mâr!)

MÎR interj. hîr! (Cîinii fac: ~!)

MÎR interj. (Adesea repetat și pronunțat cu „r” prelungit) Onomatopee care redă mîrîitul cîinelui sau mormăitul ursului. V. m o r. Cf. LM, BARCIANU. Mîr. . . mîr, începu ursul cînd auzi vocile apropiindu-se . . . Mîrr . . . mîrr . . . SĂM. I₂ 189. ◊ E x p r. (Substantivat) Cîr-mîr sau că(-i) mîr, că(-i) cîr v. c î r. (Substantivat) A nu zice nici mîr = a nu spune nimic. Vede și el pe omul nostru, se uită la dînsul – nu zice nici mîr. FURTUNĂ, C. 83. - Onomatopee.