3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.

mânecare sf [At: PSALT. 274 / V: ~nic~ / Pl: ~cări / E: mâneca] 1 (Înv) Sculare dis-de-dimineață Si: mânecat1. 2 Pornire în zori. 3 (Îlav) La ~ În zorii zilei. 4 (Îvr) Dimineață. 5 (Reg) Utrenie.

MÂNECÁRE, mânecări, s. f. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.

mânecare f. plecare de dimineață: scoală-te dela mânecare POP.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.

MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

mânecar sn [At: LB / V: (reg) ~nicar (Pl: mânecaruri) / Pl: ~e, (reg) ~i, ~cări / E: mânecă1 + -ar] 1 Haină țărănească scurtă, confecționată din blană, stofa sau pânză, cu sau fără mâneci Si: cojoc, (reg) ilic, laibăr, mintean, spențer, veston, zăbun. 2 (Reg) Cămașă pentru femei. 3 (Înv; mpl) Rucaviță. 4 Manșetă (1). 5 (Reg; lpl) Mâneci1 (1) detașabile, împletite din lână sau confecționate din blană, care se poartă iarna, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 6 (Buc) Brățară din mărgele. 7 (Lpl) Mânecuțe (3). 8 (Trs) Manșon (1). 9 Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză pe care croitorii calcă mânecile hainelor.

MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎNECÁR, mînecare, s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).

mî́nec, a v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.

arată toate definițiile

Intrare: mânecare
mânecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânecare
  • mânecarea
plural
  • mânecări
  • mânecările
genitiv-dativ singular
  • mânecări
  • mânecării
plural
  • mânecări
  • mânecărilor
vocativ singular
plural
mânicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânicare
  • mânicarea
plural
  • mânicări
  • mânicările
genitiv-dativ singular
  • mânicări
  • mânicării
plural
  • mânicări
  • mânicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: mâneca
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâneca
  • mânecare
  • mânecat
  • mânecatu‑
  • mânecând
  • mânecându‑
singular plural
  • mânecă
  • mânecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânec
(să)
  • mânec
  • mânecam
  • mânecai
  • mânecasem
a II-a (tu)
  • mâneci
(să)
  • mâneci
  • mânecai
  • mânecași
  • mânecaseși
a III-a (el, ea)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mâneca
  • mânecă
  • mânecase
plural I (noi)
  • mânecăm
(să)
  • mânecăm
  • mânecam
  • mânecarăm
  • mânecaserăm
  • mânecasem
a II-a (voi)
  • mânecați
(să)
  • mânecați
  • mânecați
  • mânecarăți
  • mânecaserăți
  • mânecaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mânecau
  • mâneca
  • mânecaseră
verb (V14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânica
  • mânicare
  • mânicat
  • mânicatu‑
  • mânicând
  • mânicându‑
singular plural
  • mânică
  • mânicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânic
(să)
  • mânic
  • mânicam
  • mânicai
  • mânicasem
a II-a (tu)
  • mânici
(să)
  • mânici
  • mânicai
  • mânicași
  • mânicaseși
a III-a (el, ea)
  • mânică
(să)
  • mânice
  • mânica
  • mânică
  • mânicase
plural I (noi)
  • mânicăm
(să)
  • mânicăm
  • mânicam
  • mânicarăm
  • mânicaserăm
  • mânicasem
a II-a (voi)
  • mânicați
(să)
  • mânicați
  • mânicați
  • mânicarăți
  • mânicaserăți
  • mânicaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânică
(să)
  • mânice
  • mânicau
  • mânica
  • mânicaseră
Intrare: mânecar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânecar
  • mânecarul
  • mânecaru‑
plural
  • mânecare
  • mânecarele
genitiv-dativ singular
  • mânecar
  • mânecarului
plural
  • mânecare
  • mânecarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânecare mânicare

  • 1. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: mânecat (s.n.)

etimologie:

  • vezi mâneca
    surse: DEX '98 DEX '09

mâneca mânica

  • 1. popular A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114.
      surse: DLRLC
    • Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26.
      surse: DLRLC
    • Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68.
      surse: DLRLC

etimologie:

mânecar

  • 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mintean zăbun attach_file un exemplu
    exemple
    • Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.
      surse: DLRLC
  • 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • Mânecă + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09