MÂNECARE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.

mânecare sf [At: PSALT. 274 / V: ~nic~ / Pl: ~cări / E: mâneca] 1 (Înv) Sculare dis-de-dimineață Si: mânecat¹. 2 Pornire în zori. 3 (Îlav) La ~ În zorii zilei. 4 (Îvr) Dimineață. 5 (Reg) Utrenie.

MÂNECARE, mânecări, s. f. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.

mânecare f. plecare de dimineață: scoală-te dela mânecare POP.

mânicare sf vz mânecare

mînecáre f. Mînec, zoriĭ zileĭ.

mânecare (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări

mânecare (pop.) s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări

mânecare s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări

MÂNECARE s. (înv.) mânecat.

MÎNECARE s. (înv.) mînecat.

mânecare, mânecări s. f. 1. (Înv.) Acțiunea de a (se) mâneca; sculare dis-de-dimineață. ♦ (Înv.) Dimineață. 2. (Reg.) Utrenie. [Var.: (reg.) mânicare s. f.] – Din mâneca.

mânicare s. f. v. mânecare.

MÂNECĂRI (< mânecă) s. f. pl. Manșete confecționate din stofă, catifea sau împletite din lână colorată, bogat ornamentată cu broderii. Purtate de feciorii din Maramureș, în zilele de sărbătoare, au fost introduse în costumul popular după al doilea război mondial.

MÎNECARE s. f. 1. (Învechit) Acțiunea de a (se) m î n e c a; sculare dis-de-dimineață; pornire, plecare (în zori); (învechit) mînecat¹ (1). În deșertu voao iaste mărecarea. PSALT. 274, cf. CORESI, PS. 359/10, LB. În ziua destinată pentru mînecare, corpul, denegînd ascultarea, nu voi să se miște din loc. BARIȚIU, P. A. II, 450, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. ◊ L o c. a d v. La mînecare = în zorii zilei, dis-de-dimineață. Muierile. . . merseră la mînecare adîncă la mormîntul în care să pusese trupul învățătorului lor. MARCOVICI, D. 302/14. ♦ (Învechit, rar) Dimineață. Dat în Cracovia, marți în mănecarea serbătorii fericiților mucenici Tiburtie și Valerian. ȘINCAI, HR. II, 102/4. 2. (Regional) Utrenie. Cf. SEVERIN, S., BUD, P. P. 79. - Pl.: mînecări. - Și: mînicáre s. f. LB. – V. mîneca.