13 definiții pentru „mândrie”   declinări

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile

MÂNDRÍE s. 1. v. semeție. 2. v. fală. 3. v. onoare. 4. v. îngâmfare.

MÂNDRÍE s. v. frumusețe, înțelepciune, mândrețe, splendoare, strălucire.

MÂNDRÍE f. 1) Sentiment al demnității și onoarei proprii. 2) Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie. 3) Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; măreție; îngâmfare; înfumurare; semeție; fală; fudulie. [G.-D. mândriei] /mândru + suf. ~ie

mândrie f. 1. în sens bun: sentiment nobil și înalt ce provine dintr’o încredere legitimă în propriul său merit și care îmboldește la fapte mari; 2. în sens rău: sentiment exagerat se imitează mândria legitimă și care face să ne credem mai presus de semenii noștri. [Vechiu-rom. mândrie, înțelepciune («începutul mândriei frica Domnului», Coresi); sensul intermediar este cumințenie exagerată, semeție, trufie; v. mândru].

MÎNDRÍE, mîndrii, s. f. 1. Faptul de a fi mîndru (2), fală, încredere în calitățile proprii. Știu, toți avem mîndria noastră. SADOVEANU, P. M. 26. I se umplea inima de mîndrie. ISPIRESCU, L. 39. Ochii săi mari și negri avea mîndria ochilor de vultur. ALECSANDRI, O. P. 11. ◊ Prilej de laudă, de fală, de mulțumire pentru cineva, cauză a mulțumirii cuiva. Pentru mine Creangă era o mîndrie, era un strigăt de luptă. SADOVEANU, E. 101. 2. Orgoliu, trufie, îngîmfare. Dezbracâ-te degrabă de-orice deșertăciuni, Mîndrii, cruzimi, zavistii, mînii, bîrfîri, minciuni. MACEDONSKI, O. I 167. Praf, pulbere și cenușă ! Nebuni ce din lăcomie, El pentru o biată lescaie, ea pentr-un ceas de mîndrie! HASDEU, R. V. 167.

mîndríe f. (d. mîndru). Vechĭ. Înțelepcĭune. Azĭ. Calitatea de a fi mîndru, fudulie, orgoliŭ, trufie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNDRÍE s. 1. semeție, (pop.) dîrzénie, făloșénie, făloșíe. (O ținută plină de o falnică ~.) 2. (concr.) fală, glorie. (El e ~ țării noastre.) 3. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitáte, mórgă, prezúmție, suficiénță, (rar) superbíe, țanțoșíe, (înv. și pop.) mărețíe, măríre, (pop. și fam.) ífos, țî́fnă, (reg.) făloșénie, făloșíe, (înv.) fălnicíe, láudă, măríe, măríme, mîndréțe, pohfálă, preaînălțáre, preaînălțíme, semețíre, trúfă, trufășíe, zădărnicíe. (~ lui este cu totul nejustificată.)

mîndríe s. v. FRUMUSEȚE. ÎNȚELEPCIUNE. MÎNDRÉȚE. SPLENDOARE. STRĂLUCIRE.

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.