13 definiții pentru mâncătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură.

MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură.

mâncătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: mânca + -(ă)tură] 1 (Îvr) Mâncare (1). 2 (Înv) Spoliere. 3 (Înv) Jaf. 4 (Rar) Rosătură de viermi, de cari etc. 5 Eroziune a solului, mai ales sub acțiunea apei. 6 (Trs) Bulboană. 7 (Reg; îs) ~ bătrână Galerie veche într-o mină. 8 (Reg; lpl) Galerii săpate de șoareci, în care aceștia adună proviziile. 9 (Reg) Carie dentară. 10 (Reg) Urmă lăsată de anumite boli care distrug țesuturile organismului. 11 (Reg) Sifilis. 12 (Reg) Erizipel. 13 (Reg) Cancer. 14 (Reg) Mâncărime (1). 15-16 (îe) A avea ~ de limbă A avea mâncărime (3, 4) de limbă. 17 (Pop; îs) ~ de inimă Boală de care suferă în special copiii și care se manifestă prin dureri de stomac.

MÂNCĂTÚRĂ ~i f. 1) Eroziune a solului (produsă mai ales de ape). 2) Rană provenită dintr-o rosătură sau de pe urma unei boli. 3) rar Totalitate a produselor care servesc drept hrană. 4) pop. Consumare a produselor de hrană în cantități prea mari. /a mânca + suf. ~ătură

mâncătură f. efect al mâncării sau roaderii: gaură, înfundătură.

MÎNCĂTÚRĂ, mîncături, s. f. 1. Eroziune. În sfîrșit, cu destulă anevoință, ajunseră la viroagă... Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el. GALACTION, O. I 296. Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile, la o distanță ca de 300 stînjeni. ODOBESCU, S. II 417. ♦ Rană produsă de o roadere sau de anumite boli. 2. (Învechit) Hrană, Îi aducea Prînz de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188.

MÎNCĂTURĂ s.f. (Ban.) Mîncare. Menketurĕ. Devoratio. Emussio (?) AC, 352. Etimologie: mînca + suf. -tură.

mîncătúră f., pl. ĭ. Loc mîncat (ros) de ape, scobitură făcută de apă. Mîncare, acțiunea de a mînca: Prînz de mîncătură, Vin de băutură (P. P.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri

mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNCĂTÚRĂ s. măcinătură, rosătură. (~ la un zid.)

MÂNCĂTÚRĂ s. v. consumare, coroziune, erodare, eroziune, lues, mâncare, mâncat, mâncărime, prurit, roadere, sifilis.

mîncătu s. v. CONSUMARE. COROZIUNE. ERODARE. EROZIUNE. LUES. MÎNCARE. MÎNCAT. MÎNCĂRIME. PRURIT. ROADERE. SIFILIS.

MÎNCĂTU s. măcinătură, rosătură. (~ la un zid.)

Intrare: mâncătură
mâncătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncătu
  • mâncătura
plural
  • mâncături
  • mâncăturile
genitiv-dativ singular
  • mâncături
  • mâncăturii
plural
  • mâncături
  • mâncăturilor
vocativ singular
plural

mâncătură

  • 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei).
    exemple
    • În sfîrșit, cu destulă anevoință, ajunseră la viroagă... Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el. GALACTION, O. I 296.
      surse: DLRLC
    • Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile, la o distanță ca de 300 stînjeni. ODOBESCU, S. II 417.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rană
  • exemple
    • Îi aducea Prînz de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188.
      surse: DLRLC
  • 4. popular Consumare a produselor de hrană în cantități prea mari.
    surse: NODEX

etimologie:

  • Mânca + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09