MÎNCĂTURĂ, mîncături, s. f. 1. Eroziune. În sfîrșit, cu destulă anevoință, ajunseră la viroagă... Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el. GALACTION, O. I 296. Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile, la o distanță ca de 300 stînjeni. ODOBESCU, S. II 417. ♦ Rană produsă de o roadere sau de anumite boli. 2. (Învechit) Hrană, Îi aducea Prînz de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188.