mâlit, ~ă a [At: AR (1829), 194²/l 6 / V: (Ban) mol~, (Mar) mul~ / Pl: ~iți, ~e / E: mâli] 1 Acoperit cu mâl (1). 2 Împotmolit.

mâli [At: M. COSTIN, O. 264 / V: (Trs) moli, (Mar) muli / Pzi: ~lesc / E: mâl] 1-2 vtr A (se) umple de mâl (1). 3 vt (Mar; fig) A defaima.

moli² v vz mâli

molit², ~ă a vz mâlit

muli v vz mâli

mulit, ~ă a vz mâlit

MÎLI, milesc, vb. IV. Tranz. A acoperi, a umple de mîl. Ploaia a mîlit semănăturile. ◊ Refl. Văile apelor sînt întotdeauna primejduite de revărsări și de înecuri, cînd fînul se mîlește, prinde mîl. PAMFILE, A. R. 151.

MÎLIT, -Ă, mîliți, -te, adj. Acoperit cu mîl, plin de mîl. Vede o fîntînă mîlită și părăsită. CREANGĂ, P. 287. Sărutatu de urît, ca și fînul cel mîlit. ȘEZ. XX 38.

A SE MÂLI se ~ește intranz. (despre bazine de apă) A se umple cu mâl. /Din mâl

A MÂLI ~ește tranz. A face să se mâlească. /Din mâl

mălì v. a umplea cu măl, a se înnomoli.

mălit a. acoperit cu măl: o fântână mălită și părăsită CR.

mîlésc v. tr. (d. mîl). Nord. Acoper cu mîl: apa a mîlit ĭarba. – În Trans. molesc.

molésc, V. mîlesc.

mâli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlesc, 3 sg. mâlește, imperf. 1 mâleam; conj. prez. 1 sg. să mâlesc, 3 să mâlească

mâli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlesc, imperf. 3 sg. mâlea; conj. prez. 3 să mâlească

mâli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlesc, imperf. 3 sg. mâlea; conj. prez. 3 sg. și pl. mâlească

MÎLÍ vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mîl (1), a (se) acoperi de nămol, de noroi. Un șanț mare ca acesta . . . cu vremi îndelungate s-au și năruit și mîlit. M. COSTIN, O. 264. Apa, mÎlind pămîntul, va adaogi moșiia. PRAVILA (1814), 83/10. Heleșteul săc degrabă s-au mîlit. DONICI, F. II, 18/2. Înecul Bîrlăzălului. . . mi-a mîlit via. DUNĂREANU, CH. 138. Fînul se mîlește, prinde mîl. PAMFILE, A. R. 151, cf. id. I. C. 142. Apa mare-ar fi vinit, Pe mine m-ar fi mîlit. MÎNDRESCU, L. P. 32, cf. ȚIPLEA, P. P. Tot mulul să mă mulească, Nime să nu mă cunoască. BUD, P. P. 10, cf. VASILIU, C. 137, ALR SN III h 827. ♦ T r a n z. F i g. (Prin Maram.) A defăima, a ponegri, a batjocori. Cf. ȚIPLEA, P. P. 113, BUD, P. P. 80. – Prez. ind.: mîlesc. – Și: (prin Maram.) mulí, (prin Transilv.) moli (TDRG, ALR SN III h 827/349, L. ROM. 1959, nr. 5, 72) vb. IV. – V. mîl.

MÎLÍT, -Ă adj. Acoperit cu mîl (1), plin de mîl; nămolit. Acesta lucru arată cum iaste pământul mălit. HERODOT (1645), 93. Fînurile mîlite sînt greu de mistuit. I. IONESCU, C. 111/9. Vede o fîntînă mîlită și părăsită. CREANGĂ, P. 287, cf. 291. Sărutatu de urît, Ca și fînul cel mîlit. ȘEZ. XX, 38. ♦ Împotmolit, înglodat. Călătorii. . . s-au aflat mîliți în pădurile năsipului. AR (1829),194²/16. - Pl.: mîliți,-te. -Și: (prin Ban.) molít,-ă (H VIII 123), (prin Maram.) molít, -ă (T. PAPAHAGI, M. 226) adj. - V. mîli.