MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

mâlc¹, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 976 / V: (reg) mâlcă, melcu av, mulc, mulcu, mulgu, (nob) molc a / E: drr mâlci¹ cf slv млъкомь] 1 av (Îe) A tăcea ~ (sau ~ă) A nu spune nici un cuvânt. 2 a (Nob; îf molc) Tăcut.

mâlc² s [At: DENSUSIANU, Ț. H. 324 / E: ns cf mârcav, mârced] (Trs) Boală a oilor și a caprelor, manifestată prin orbire, umflarea picioarelor și pierderea laptelui.

MÂLC adv. (Pop. și fam.; în expr.) A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

MÂLC adv.: A tăcea ~ a nu spune nici o vorbă; a tăcea chitic. /v. a mâlci

mâlcă av vz mâlc¹

molc, ~ă a vz mâlc¹

molcu av vz mâlc¹

mulc av vz mâlc¹

mulcu av vz mâlc¹

mulgu av vz mâlc¹

MÎLC adv. (Numai în expr.) A tăcea mîlc = a nu spune nici un cuvînt, a nu scoate o vorbă. Se hotărî să tacă mîlc deocamdată. REBREANU, R. I 110. Oamenii mei tăceau mîlc și se uitau unii la alții. SANDU-ALDEA, U. P. 61. Voinea tăcu mîlc și se ascunse într-un colțișor de odaie ca să nu mai audă gura babei. POPESCU, B. III 22. – Variante: mîlcă (ISPIRESCU, L. 143, id. U. 108), molc (ALECSANDRI, T. 976), mulc (ȘEZ. II 122) adv.

MÎLCĂ adv. v. mîlc.

MOLC adv. v. mîlc.

MULC adv. v. mîlc.

mălc adv. în expresiunea a tăcea mălc, a nu rosti nicio vorbă. [Ceh. MLK, tăcere].

mîlc adv. (bg. mŭlk, de unde și mŭlkom, mîlcom. V. mîc). Munt. Fam. A tăcea mîlc, a nu zice nicĭ mîlc, a tăcea absolut.

mâlc adv.

mîlc interj. – Pst! Tăcere! (întărește ideea de tăcere). – Var. mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.) mlŭkŭ. – Der. molc, adj. (tăcut); molcom (var. mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr. mălcum), adv. (fără a crîcni, fără a zice pîs; adj., tăcut), din sl. mlŭkomŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200); molcomi, vb. (a liniști; refl., a tăcea); molcomiș, adv. (pe tăcute); molcumitor, adj. (liniștitor); mîlcomișare, s. f. (înv., liniștire, calm); mîlci, vb. (a tăcea; a-și mușca limba, a amuți; a trage pe sfoară), din sl. mlŭčati „a tăcea”, cf. sb. mučati, bg. mălči (Cihac, II, 200; Conev 96), rus. molčatĭ.

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.