mâglă² sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~le / E: nct] (Reg) 1 Bețișor cu care lemnarii fac măsurători când așază bârnele în pereți. 2 (Reg) Încheietură a bârnelor la colțurile caselor de lemn. 3 (Reg) Sfeșnic de lemn.

mâglă¹ sf [At: SIMION DASC., ap. LET. 57 / V: mag~, madlă, măg~ / Pl: ~le / E: mg máglya cf mâglă³] (Reg) 1 Morman de lemne, de bulgări de sare, de piatră, de cartofi etc. 2 Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri aduse de ape. 3 Stivă de lemne tăiate sau de scânduri.

mâglă³ sfs [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164⁴/34 / E: slv мьгла] (Îvr) 1 Ceață. 2 Negură.

madlă sf vz mâglă

maglă² sf vz mâglă¹

MÎGLĂ, mîgle, s. f. (Regional) Grămadă, morman (mai ales de sare). Milioane de morți, ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II 52.

MÎGLĂ s.f. (Mold.) Grămadă, morman. Pre toți i-au tăiat, unde apoi măgle de cei morți au strîns. URECHE. Etimologie: magh. dial. mágla.

1) máglă, V. mîglă 1.

3) mî́glă f., pl. e (vsl. mĭgla, bg. mŭgla, negură). Dos. Negură.

1) mî́glă și máglă f., pl. e (orig. comună cu măgură, ca mătură, d. vsl. metla. D. rom. vine ung. mágla și máglya, morman. Cp. și cu gîlmă). Trans. Mold. Grămadă, morman: mîglă de oase (Beld. 3943). V. măglaș.

mâglă (reg.) (desp. mâ-glă) s. f., g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

mâglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

mâglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

MÂGLĂ s. v. ceață, grămadă, maldăr, morman, movilă, negură, pâclă, purcoi.

mîglă s. v. CEAȚĂ. GRĂMADĂ. MALDĂR. MORMAN. MOVILĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ. PURCOI.

mîglă (mấgle), s. f. – Ceață. Sl. *mĭgla (Tiktin; Candrea; Graur, Rom., LIII, 384); cf. rus. mygla (Vasmer, II, 109).

mîglă (mấgle), s. f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaș, s. m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).

mấglă², mấgle, s.f. (reg.) 1. bețișor de măsurat bârnele în pereți. 2. sfeșnic de lemn.

mấglă, mâgle, (mâglie, măglă), s.f. – (reg.) 1. Grămadă de lemne (Grad, 2000; Săcel). ♦ (top.) Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc, 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla „rug” (< magh. máglya „morman”) (Șăineanu, Candrea, cf. DER); din magh. máglya (MDA).

mấglă, -e, (mâglie), s.f. – 1. Grămadă, morman. Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla (din máglya) „rug” (Candrea cf. DER; DEX).

MADLĂ s. f. v. mîglă¹.

MÁGLĂ² s. f. v. mîglă¹.

MÍGLĂ¹ s. f. (Regional) Grămadă, morman (de lenme, de bulgări de sare, de piatră, de cartofi etc.). Pre toți i-au tăiat, unde apoi măgle de cei morți au strîns. SIMION DASC., LET. 57. Lei. . . 3 de tot drobul. . . ce s-a vinde și s-a rădica din măglă, să de cumpărătorul (a. 1 777). IORGA, S. D. XXII, 22, cf. URICARIUL, VII, 228, XIX, 378, N. A. BOGDAN, C. M. 67. Mîgle de oase pe-afară azvîrlite să vede. BELDIMAN, E. 112/2, cf. 12/27. 153 măglași, ce scot bolovani din ocnă și-i face mîgle (a. 1 830). DOC. EC. 458, cf. 637. Morți ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II, 52/29, cf. POLIZU. Și-i arată strigoiu o mîglă de băni. RĂDULESCU-CODIN, Î. 262. Toamna am făcut o mîglă de cucuruz, de se mira toată lumea. COM, SAT. V, 29. ♦ Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri aduse de ape. Cf. ȘEZ. III, 70, CHEST. II 427/101, IV 59, ALR II 5 161/362, A V 15. ♦ Stivă de lemne tăiate sau de scînduri. Cf. CIAUȘANU, V. 177, ALR II 6 462/105, 172, 250, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180. - Pl.: mîgle. - Și: măglă, maglă (POLIZU, LM, ALR II 6 462/105, 172, 346, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180, com. din VALEA JIULUI), mádlă (ALR II 6 462/250) s. f. – Din magh. máglya (dial. mágla). Cf. m î g l ă³.

MÍGLĂ² s. f. (Regional) 1. Bețișor cu care lemnarii fac măsurători cînd așază bîrnele în pereți (Sîngeorz Băi-Năsăud). PAȘCA, GL. ♦ încheietura bîrnelor la colțurile caselor de lemn. Cf. CHEST. II 109/228, GLOSAR REG. 2. Un fel de sfeșnic de lemn. Cf, ȘĂINEANU, D. U. Ridică mîgla în sus . . . arzîndu-i una peste cap. SBIERA, ap. DDRF. – Pl.: mîgle. – Etimologia necunoscută.

MÍGLĂ³ s. f. sg. (Învechit, rar) Negură, ceață, pîclă. (F i g.) De-i vrea să scuturi puținel mîgla și întunecarea înșelăciunelor vei cunoaște a d[u]mn[e]dzăilor tăi ticăloșie, DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^r/34. - Din slavonul мьгла.