LUMINESCENT, -Ă, luminescenți, -te, adj. Care prezintă luminescență. [Var.: luminiscent, -ă adj.] – Din fr. luminescent.

LUMINESCENȚĂ, luminescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică; emisiune de raze luminoase reci. [Var.: luminiscență s. f.] – Din fr. luminescence.

luminescent, ~ă a [At: NOM. MIN. 169 / V: (pop) ~nis~, (nob) ~nos~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr luminescent] 1-2 Care prezintă luminescență (1-2).

luminescență sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 110, 13/6 / V: (pop) ~nis~ / Pl: ~țe / E: fr luminescence] 1 Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică. 2 Emisiune de raze luminoase reci.

luminiscent, ~ă a vz luminescent

luminiscență sf vz luminescență

luminoscent, ~ă a vz luminescent

LUMINESCENT, -Ă, luminescenți, -te, adj. Care prezintă luminescență. – Din fr. luminescent.

LUMINESCENȚĂ, luminescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică; emisiune de raze luminoase reci. – Din fr. luminescence.

LUMINESCENT, -Ă, luminescenți, -te, adj. Care emite radiații luminoase, independent de temperatura pe care o are.

LUMINESCENȚĂ, luminescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică. Grație lui Vavilov, se fabrică în serii în Uniunea Sovietică lămpile de lumină albă, foarte economice, a căror funcționare se bazează pe luminescență. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 375, 5/1.

LUMINESCENT, -Ă adj. Care prezintă luminescență. [< fr. luminescent].

LUMINESCENȚĂ s.f. Proprietate a unor corpuri de a emite radiații luminoase care nu sunt de natură termică. [Cf. fr. luminescence].

LUMINESCENT, -Ă adj. care prezintă luminescență. (< fr. luminescent)

LUMINESCENȚĂ s. f. proprietate a unor substanțe de a emite radiații luminoase, care nu sunt de natură termică. (< fr. luminescence)

LUMINESCENT ~tă (~ți, ~te) Care ține de luminescență; propriu luminescenței. /<fr. luminescent

LUMINESCENȚĂ ~e f. Proprietate a unor corpuri (lipsite de incandescență) de a emite raze luminoase la temperaturi scăzute. /<fr. luminescence

!luminiscent adj. m., pl. luminiscenți; f. luminiscentă, pl. luminiscente

!luminiscență s. f., g.-d. art. luminiscenței

luminescent / luminiscent adj. m., pl. luminescenți / luminiscenți; f. luminescentă / luminiscentă, pl. luminescente / luminiscente

luminescență / luminiscență s. f., g.-d. art. luminescenței / luminiscenței; pl. luminescențe / luminiscențe

luminescent adj. m., pl. luminescenți; f. sg. luminescentă, pl. luminescente

luminescență s. f., g.-d. art. luminescenței, pl. luminescențe

luminescență (pr. sce)

LUMINESCÉNȚĂ (< fr. {i}; {s} lat. lumen „lumină”) s. f. Emisie de iradiere luminoasă electromagnetică, fenomen caracteristic unor substanțe, a cărei intensitate pe anumite lungimi de undă este mai puternică decât iradierea termică și care se datorează, în general, trecerii unui electron de la stadiul excitat la stadiul de bază (de ex. fluorescență, fosforescență, electroluminescență). L. poate fi observată în solide, lichide și gaze, minerale sau organice, fiind provocată de luminarea materialului (fotoluminescent), accelerarea electronilor (catodoluminescență), frecare (triboluminescență), ori în timpul unei reacții chimice (chemoluminescență sau bioluminescență observabilă la organismele vii – licurici, pești abisali, ciuperci sau microorganisme).